„Călătorii în sălbăticie, Viața secretă a unui cameraman”, de Gavin Thurston
Editura Pilot Books, București, 2023
Traducere: Lavinia Braniște
Volumul poartă cititorii către spații variate, în spatele camerei de filmat alături de autor, oferind o perspectivă inedită asupra suspansului așteptării și a pericolelor inevitabile. Descoperi provocări și riscuri la care se expune un cameraman în sălbătici, clipe unice pe care camera le captează, dar și pe cele care, din păcate, sunt ratate. Jurnalul te poartă prin cele mai ascunse colțuri ale planetei, de la Polul Nord la Polul Sud, incluzând experiențe în Kenya, Nepal și Mauritania. Cartea are umor și un stil antrenant, iar talentul de observație al autorului te inspiră să privești către lumea naturală din jur cu mai multă empatie.
”Filmarea mea preferată din tot evenimentul e zborul came-rei pe deasupra mulțimii, cu păianjenul în partea stângă a cadru-lui. Umbrele mulțimii se întind în spate, îndepărtându-se de scenă. Dar o figură solitară atrage atenția. E Fran, la trapez. Am vorbit mai devreme cu ea despre căruciorul cu cablu ca să fiu sigur că n-o deranjează în timp ce-și face numărul. Ea vede camera venind și se balansează, de fiecare dată tot mai sus pe măsură ce camera se apropie. În momentul în care ajung deasupra ei, ea se ridică până la obiectiv, într-o sincronizare perfectă.
Cecil B. DeMille, n-ai decât să te oftici.
Mi-a plăcut la nebunie. Un contrast dement cu ascunzătorile din sălbăticie, unde stai în liniște și aștepți.
Dar știu pe care aș alege-o dacă aș avea o singură opțiune.”
Gavin Thurston este un cameraman premiat, laureat a cinci premii Emmy și două premii BAFTA, cu peste 30 de ani de experiență în filmarea documentarelor despre natură, reușind să surprindă imagini uluitoare ale unor specii rare și valoroase. Cartea beneficiază de o prefață scrisă de însuși Sir David Attenborough, cu care Gavin Thurston a colaborat la 17 serii de documentare, inclusiv Blue Planet II, Planet Earth II, Our Planet și Human Planet. Pe lângă munca sa de cameraman și autor, Gavin Thurston este și un vorbitor apreciat, participând la evenimente precum Lynx Festival în România, unde a susținut masterclass-uri despre aventurile sale în căutarea cadrului perfect.
Există în texte o componentă legată de călătorii și logistică, incluzând detalii despre transport (tren cu aburi) și echipament (camere video). Se abordează și aspecte legate de conservarea speciei, scene amuzante în care autorul se ascunde în adăposturi de camuflaj, se subliniază dificultatea de a vedea multe dintre animalele menționate, deoarece sunt rare și timide.
”Apoi vreau să pun camera pe podeaua gropii cu șerpi ca să obțin perspectiva șerpilor asupra cizmelor de cowboy amenințătoare. Cel mai simplu mod e să intru în groapă. Nu mi se pare riscant, altfel n-aș face-o. În afară de cowboy-ul din groapă, mai sunt câțiva oameni în jur, în exterior, cu bețe, care pot agăța șerpii și-i pot trage înapoi dacă vin spre mine. Mă cațăr pe margine, aproape de cowboy: mulțimea crede că sunt nebun. Nigel îmi întinde camera de filmat, iar eu îngenunchez și o așez pe podea. Are un obiectiv cu unghi larg, așa că setez focalizarea destul de aproape și reduc diafragma pentru a ajuta profunzimea de câmp. Apoi ies din groapă, iar cowboy-ul lasă șerpii să se strecoare în jurul și pe camera mea. Operez camera de la distanță cu ajutorul unui cablu, așa că nu pot decât să ghicesc cum arată imaginea. După ce simt că am obținut ce-mi trebuie, tipii dau șerpii la o parte de pe cameră cu cârligele, iar eu intru înapoi în groapă pentru a o recupera, obținând alte câteva cadre din mână peste umărul cowboy-ului în timp ce vorbește mulțimii.”
Gavin Thurston povestește experiențe limită, de la a fi blocat sub ocean, la a fi prins în război civil, atacat de animale sălbatice (gorile, lei, furnici) și confruntându-se cu boli tropicale, iar acestea demonstrează că filmarea vieții sălbatice implică mult mai mult decât răbdare. Spre deosebire de imaginea stereotipă a aventurier neînfricat Thurston își recunoaște cu franchețe temerile și reacțiile umane în fața pericolelor extreme. Cartea dezvăluie și o latură mai puțin cunoscută a meseriei de cameraman de documentare. În ciuda imaginilor extraordinare pe care le aduc în casele noastre, acești profesioniști se confruntă adesea cu dificultăți financiare serioase. Sunt, de asemenea, și probleme etice privind riscurile la care sunt supuși realizatorii de film în zone de conflict.
Chiar dacă structura putea fi ceva mai clară, fiecare poveste este captivantă și plină de interes, oferind o călătorie virtuală activă. Capitolele sunt scrise într-un stil narativ, personal și descriptiv, cu un limbaj accesibil și captează atenția prin detalii și umor. Există și pasaje destul de serioase când abordează aspecte legate de conservare și provocările activității de documentare, plus o combinație care funcționează foarte bine de observație științifică (descrierea comportamentului animalelor) și reflecție personală.
Puteți cumpăra cartea: Editura Pilot Books/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Foto: pilotbooks.ro, thetraveldiariespodcast.com)