”Povești dintr-o pădure-naltă”, de Shaun Micallef
Editura Humanitas Junior, București, 2018
Ilustrații de Jonathan Bentley
Traducere de Ianina Marinescu
Cele mai frumoase basme ale fraților Grimm, câteva dintre fabulele lui Esop, combinate cu povești din mitologia greacă și mult de umor amestecat cu ilustrații fantastice, fac din Povești dintr-o pădure-naltă, Shaun Micallef un volum care impresionează ușor publicul. Este tăios, iar personajele sunt uneori de-a dreptul grotești.
Un stil unic, de la „A fost odată“ și până la sfârșitul surprinzător al cărții, prin pădurea ’naltă, unde se petrec toate aventurile, și în regatul Regelui Pangloss cel Aprig, unde căpcăuni sau vrăjitoare merg să își cumpere mașini de spălat, se perindă regi într-o ureche, prințese mofturoase, animale vorbitoare, pitici descurcăreți, spiriduși isteți, răsucind la ițele încurcate ale unor povesti inedite. O combinație stufoasă de elemente moderne, cu elemente clasice din povești dau savoare unui tip special de discurs. Parcă suntem la stand up comedy, unde autorul face tot posibilul să atragă atenția cu alăturări de situații și personaje ciudate, mai ceva ca în Twin Peaks.
În tandem cu acest tip de poveste avem și limbajul, care nu e ușor de descifrat pentru cititorii mai mititei. De la cuvinte mai greu de digerat, la situații care sunt mai dificile ca și concept, dovedind ironie la adresa unor personaje sau legat de teme pe care doar tinerii sau adulții le pot pricepe, ele necesitând un bagaj de cunoștințe special, și până la combinații de personaje care mai de care mai ciudate, cartea lui Shaun mi-a părut încâlcită până la extrem. Ilustrațiile sunt cele care înlesnesc poveștile și sunt excelent realizate, dar chiar și așa, cu greu m-au prins presupusele povești. În anumite pasaje am avut chiar impresia că superficialul este ridicat la rang mare, ceea ce nu consider că este un model viabil pentru cititorii tineri.
”Născut din isterie, din ciuperci halucinogene și din minciuni sfruntate, folclorul despre pădure se răspândi ca iedera, iar poveștile se povestiră și repovestiră în variante fără număr. Pădurarul regal nu se simți prea vinovat că de la el pornise totul până la urmă, asta făcuse ca viața , altminteri foarte monotonă și plicticoasă, să devină mult mai interesantă.” (pg. 14)
”Micuța Pelerină-Roșie nu mai crescu vreodată pentru că, ala cum avea să se dovedească ulterior, era o zână și avea să rămână tot timpul mică, însă, datorită Prințesei, își făcu ochelari și n-o mai confundă niciodată pe Bunica ei cu un lup. Bunica se îndrăgosti și se căsători Ardemaniac impetuosul, care, după ce-și schimbase felul de a fi, deveni bărbatul perfect până la moartea ei suspectă, trei luni mai târziu, când el moșteni totul.” (pg. 79)
Structurat pe cinci capitole și trei povești: Să începem cu începutul, Lupul și prințesa și dâra de firimituri, Pescarul și maimuțoiul și cele trei dorințe, Boabele fermecate și nevasta negustorului și vaca, Să sfârșim cu sfârșitul, volumul ne poartă de la Baba Iaga, la Șeriful Belknap, de unde avem în față un lup fioros și pe micuța cu pelerină roșie, dincolo vedem regele care merge la schi, iar per total nu există magia din poveștile pe care le știm, nici frumusețea din text. Poveștile sunt făcute cu un scop, să îndulcească realitatea, să îi facă pe cei mici să aibă încredere într-un set de valori, pe care ulterior le pot pune în discuție sau le pot urma. Pentru realitate avem o viață întreagă la dispoziție, trebuie să permitem copiilor să și copilărească,chiar în epoca supervitezei, a timpului insuficient și a punerii în discuție a tuturor conceptelor care au făcut baza cunoașterii pe care credem că am dobândit-o. Povești dintr-o pădure ‘naltă consider că este un fel de maimuțăreală pe baza textelor clasice, care nu reușește nici să dărâme miturile care ar putea părea ieșite din uz, nici să creeze povești noi, care să atragă cititorii.
”Vrejul rupse în două Observatorul Puiu Mic de pe Dealul Negru și trimise o avalanșă de pietre peste Peștera Piticului. Zdrobi la propriu Califatul Pădurii Negre, distruse podul peste Lacurile Sulfuroase Voltoniene, pecetlui pentru totdeauna cu grohotiș Grotele Bântuite de ale Arcadienilor, pulveriză copacul la care se antrena Arcașul Torino și-l ratară la mustață pe Vrăjitorul Balthazar care reușise să o ia înaintea vrejului, fugind peste vale călare pe bătrânul Bodkin. […] (pg. 190)
Estimp, încântătoarea și încă frumoasa Mathlida, ajunsă acum la vârsta măritișului, era în pădure cu prietena ei cea mai bună, fata blondă și cârlionțată, sărutând salamandre pe malurile lacului Nimue. Vedeți voi, rămăseseră fără broaște și fata blondă și cârlionțată propuse să treacă la șopârle. Mathila era totuși destul de hotărâtă să-și limiteze avansurile la amfibieni.” (pg. 194)
Dacă în general accept cu plăcere provocările legate de noi posibilități de abordare a unor texte, teme sau transpunere a personajelor, de data aceasta nu am empatizat cu efortul lui Shaun Micallef de a recrea pe baze noi poveștile clasice. Nu știu dacă nu am înțeles demersul sau dacă el chiar nu are de fapt o țintă predilectă, ci doar combină într-o oală textuală gigantică tot ce reușește să rememoreze din poveștile care ne-au încântat celor mai mulți copilăria. Textul eșuează lamentabil în derizoriu, chiar dacă finalul are într-adevăr o morală de care e bine să ținem seama în viață. Ultimele fraze nu pot salva, din păcate, restul volumului.
SHAUN MICALLEF este actor de comedie, scriitor și producător. În Australia, unde locuiește, este bine-cunoscut pentru apariţiile sale în populare emisiuni de radio și de televiziune, dar și pentru cărţile pe care le-a publicat. Fiindcă, așa cum îi place să spună, și el a fost copil, Shaun s-a gândit să scrie o carte pentru copii, în care să pună laolaltă toate poveștile care i-au plăcut când era mic.
