“Gandhi. Sunt un soldat al păcii” (volumul I), de José Frèches
Editura Allfa, Colecţia Biografii Celebre, Bucureşti, 2009
Traducere din limba franceză de Roxana Bîrsanu
Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.
Moto: „Viaţa este singura mea şcoală” (Mahatma Gandhi)
L-am admirat întotdeauna pe omul Gandhi, pe care l-am descoperit relativ târziu, dar despre care am dorit întotdeauna să ştiu mai mult. Am plecat la aprofundarea acestei experienţe cu nenumăratele sale aforisme rămase nemuritoare, răspândite în toate publicaţiile şi în orice carte de acest gen, i-am remarcat incredibila sa viaţă în filmul Gandhi, din 1982, am citit cu mare atenţia Jurnalul lui Jawaharlal Nehru, publiat în vremea comunismului. De aceea, apariţia la editura Allfa a unui dublu volum despre Gandhi a fost pentru mine prilejul de a-i pătrunde şi mai mult şi în principii, dar mai ales în canoanele în care şi-a construit viaţa sa, aproape supraomenească.
Cele două volume ale lui José Frèches aparţine speciei literare a romanului istoric, care se potriveşte perfect vieţii elaborate, revoluţionare şi tumultoase a lui Mahatma Gandhi. Deşi nu se precizează în niciun capitol introductiv sau un cuvânt înainte că viaţa acestuia este respectată întocmai şi fără înflorituri importante, nu avem niciun dubiu că linia principală a evenimentelor din timpul lui Gandhi este respectată, că eventualele mici intruziuni ale autorului aparţin mai degrabă de detalii care se reconstruiesc mai degrabă după mai multe de o sută de ani de la naşterea celui descris, cum ar fi dialogurile purtate în intimitate.
Pe de altă parte, cum am precizat, romanul istoric se potriveşte perfect şi depăşeşte aşteptările unei biografii pur literare. José Frèches realizează un roman extrem de bine realizat, imaginile descrise, evenimentele puse în evidenţă, întreaga tensiune a gândirii lui Gandhi şi consecinţelor acesteia în privinţa ideilor şi personalităţilor celor din jur sunt un adevărat roman în imagini. Suntem purtaţi într-o lume în care autorul pare că îl urmăreşte cu o cameră de luat vederi pe Gandhi, fiind prezent în fiecare moment important al vieţii lui, dar şi în intimitatea familiei sau a vieţii sexuale.
Primul volum – subintitulat Sunt un soldat al păcii – se concentrează pe aspectele care l-au determinat să devină eliberatorul Indiei de sub ocupaţia engleză, care l-au determinat să devină un sfânt în adevăratul sens al cuvântului, copilăria, adolescenţa, anii de la Londra şi cei din Africa de Sud fiind descrişi în pagini emoţionante şi amănunţite. Acest volum este împărţit în patru mari parţi, care sunt intitulate după numele sub care era cunoscut Gandhi în diferitele epoci, astfel: Monahia, care cuprinde perioada dintre 2 octombrie 1869, data naşterii lui Mohandas Karamchand Gandhi, în localitatea Pordanbar, căruia i se spunea Mohania de către părinţi şi 1885, când l-a pierdut pe tatăl său; Mister Mohandas, între ziua morţii tatălui său – 17 noiembrie 1885 – şi 10 iunie 1891, când îşi încheie studiile de drept la Londra; Maestrul Gandhi, ce cuprinde perioada dintre 5 iulie 1891, respectiv reîntoarcerea din lumea londoneză şi 12 august 1897, momentul în care se instaurează brahmacharya, abstinenţa între soţi; în sfârşit, cea de-a patra parte, Gandhi, cuprinde perioada 28 ianuarie 1900, momentul continuării luptei de emancipare din Natal, oraş în Africa de Sud şi 10 iulie 1914, data reîntoarcerii la Londra, în pragul izbucnirii primului război mondial.
Între aceşti ani (1869-1914), patruzeci şi cinci de ani, viaţa lui Gandhi a fost foarte intensă, iar cartea lui José Frèches are marele merit că nu pierde niciun moment important, intră în intimitate şi în lupta politică sau civică, îi zugrăveşte cu atenţie pe cei din jur, incluzând aici pe soţia sa, Kasturbai, pe tatăl şi mama sa, pe fratele ce l-a ajutat în primii ani, dar şi pe principalii mentori spirituali ai tânărului Gandhi. De la un copil timid, căruia îi era frică să doarmă în întuneric, de la un adolescent şi tânăr foarte timid, în relaţiile cu cei din jur sau în clipele în care trebuia să vorbească în public.
Momentele cheie sunt cele în care îşi începe opera de pace şi de nesupunere faţă de legile nedrepte din Africa de Sud. Ajuns în ţara aflată atunci sub dominaţie britanică, la fel ca ţara sa natală India, cu un contract de avocatură, simte pe pielea lui încă de la început nedreptăţile la care englezii şi burii îi supun pe indieni, fiind dat jos din tren întrucât călătorea (cu bilet) la clasa întâi, aceasta fiind rezervată numai albilor. Rămâne aici timp de 21 de ani, angajându-se cu orice mijloc şi cu toate eforturile pe care le poate depune în lupta împotriva segregaţiei rasiale şi a dominaţiei britanice. Se întreabă deseori de ce tuturor compatrioţilor săi, care sunt toţi, în diverse grade, oprimaţi de dominaţia engleză, li se pare atât de greu să se unească pentru a ţine piept puterii dominante. „De ce nu sunt conştienţi că ceea ce îi uneşte este mult mai puternic decât ceea ce îi desparte? De ce nu au aceleaşi reflexe ca englezii, a căror dragoste de patrie şi siguranţa că sunt superiori i-au impins să cucerească lumea? De ce nu se vorbeşte niciodată de India ca despre o ţară sau o naţiune?”
Începând cu 1906, lansează o nouă metodă de revoltă bazată pe rezistenţă paşnică, lupta pentru drepturile civile prin nonviolenţă, denumită Satyagraha, o formă de refuz radical al oricărei colaborări cu autorităţile britanice. În cele din urmă, guvernul sudafrican, sub presiunea nesupunerii indienilor, cei care erau consideraţi adevăraţi sclavi şi făceau, împreună cu populaţia neagră, cele mai grele şi umilitoare munci, admite adoptarea unor reforme, anularea unor legi nedrepte şi discriminatorii şi, mai ales, recunoaşterea drepturilor civile şi validitatea căsătoriilor religioase (ultimei dintre legi căzându-i victimă chiar şi Gandhi, căsătorit de la o vârstă fragedă încă din China).
Alura de sfânt a lui Gandhi, care i-a fost recunoscută în ultimii ani ai vieţii, dar şi mult timp după aceea, se întrezăreşte încă din această primă parte a vieţii: abstinenţa sa sexuală (care vine în timp, în adolescenţă fiind o persoană pasionată de plăcerea sexului alături de soţia sa), devine vegetarian încă din perioada studiilor de la Londra şi nu mai păcătuieşte sub acest aspect niciodată, posturile sale devin tot mai dese atât ca urmare a credinţei sale, dar şi ca măsură autoimpusă de pedepsire a celor care greşesc: „Să lupte pentru drepturile civice prin nonviolenţă, propoziţia aceasta atât de simplă în aparenţă, firul acesta roşu de acţiune pe care o duce împreună cu colegii din Congres a avut nevoie de zece ani pentru a ajunge la maturitate în cazul lui. De şase ani, în vederea acestui moment, se hrăneşte doar cu fructe proaspete şi nuci. Controlul gustului este la fel de important ca acela al organelor sexuale. Gustul este unul dintre simţuri. Pentru a fi sfânt, pentru a rămâne puternic, este bine să anihilezi toate simţurile. Trebuie să rezişti impulsului sexual: să bei şi să mănânci puţin. El, care era deja destul de slab, a mai slăbit şase kilograme, câte unul pe an. Pentru cei care nu îl cunosc, corpul lui este o privelişte greu de suportat. Coastele i se văd în jurul găurii formate în abdomen. Braţele osoase par mai lungi decât sunt în realitate, ca şi picioarele ca nişte beţe, iar lumea se întreabă de unde au forţa de a merge câteva ore la rând. Dar persoanele din anturajul său ştiu că, în ciuda aspectului său descărnat, corpul îi este plin de energie.
Atunci când simţurile îi joacă feste, posteşte. Postul este cel mai bun remediu pentru a controla şi a subjuga simţurile. Postul este propice stăpânirii gândurilor şi indispensabil pentru dominarea impulsurilor sexuale. Fără abstinenţa consimţită de spirit nu există abstinenţă sexuală.”
Lupta sa abia începe. Din 1915, se reîntoarce în India pentru a-şi continua lupta şi a-şi stabili adevăratul obiectiv: acela de a câştiga independenţa ţării natale de sub stăpânirea britanică. Despre această luptă şi celelalte amănunte din ultima parte a vieţii lui, în volumul al doilea al unei cărţi despre un om excepţional.
3 comments