”Evanghelia după Pilat”, de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt, 2010
Traducere din franceză de Alexandra Medrea
Romanul “Evanghelia după Pilat“ este alcătuit din trei confesiuni succesive: a lui Ieșua (numele lui Isus în limba aramaică), a lui Pilat din Pont și a autorului. Eric-Emmanuel Schmitt construiește personajele biblice într-o manieră profund originală, ipotezele pe care le propune fiind extrem de spectaculoase și tulburătoare. Descoperim un Ieșua chinuit de incertitudini, care alege la un moment dat să facă prinsoare că el este Mesia – nu este sigur de aceasta de la început, nu o descoperă pe parcurs. Găsim un Iuda cu totul loial, care se sacrifică, asumându-și rolul trădătorului tocmai pentru a împlini voința prietenului său. Și, în fine, ni se arată un Pilat care se bazează pe rațiune în tot ce întreprinde, refuzând să abdice de la gândirea sa pragmatică și logică, chiar dacă misterul Învierii pare să scape acesteia. Pentru el, cel puțin inițial, nu există “misterul Ieșua“, ci numai “afacerea Ieșua“…
Scrisorile lui Pilat către fratele său, Titus, aflat la Roma, surprind frământările sale pe parcursul investigației pe care o desfășoară pentru a afla ce s-a întâmplat cu corpul lui Ieșua și a infirma zvonurile privind resurecția, care începuseră să se răspândească. Epopeea detectivistică a pretorului se aseamănă cu un roman polițist, doar că Pilat din Pont nu ajunge să dezlege enigma. Nu are cum explica rațional inexplicabilul! Dar, spre deosebire de soția sa Claudia, nici nu poate să creadă – “rămâne un intelectual care refuză să cedeze în fața credinței“.
“Cine l-a omorât pe Isus?“ se întreabă Eric-Emmanuel Schmitt în ultima parte a cărții sale, în care explică cum a scris-o, dar mai ales cum a gândit-o. Și tot el răspunde: “puterea și instituțiile vremii“.
Este vorba despre aceeași poveste care se repetă la nesfârșit pe această lume, în epoci și cu mijloace diferite. Atât Caiafa, cât și Pilat joacă rolurile clasice impuse de pozițiile pe care le ocupă fiecare într-un sistem de putere. Caiafa este prizonierul reflexului clasic de apărare al unei instituții religioase puternice, în timp ce Pilat constituie ocupantul preocupat să mențină ordinea în teritoriul pe care îl administrează. Orice individ care, sub o formă sau alta, contestă statu-quo-ul le creează probleme acestor înalți demnitari, mai ales dacă are potențialul de a atrage suficient de mulți adepți. Nimic nou sub soare…
Prin această carte îndrăzneață și captivantă, Eric-Emmanuel Schmitt reușește să ofere o perspectivă nouă asupra celor ce s-au întâmplat la Ierusalim cu două milenii în urmă și, mai ales, asupra personajelor biblice. În opinia autorului, “a scrie înseamnă a fi constrâns să-ți pui întrebări“. Un roman precum “Evanghelia după Pilat“ are meritul de a-l determina pe cititor să-și pună întrebări…
