”A fost doar ciumă”, de Ludmila Ulițkaia
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din rusă de Gabriela Russo
Ludmila Ulițkaia scrie în 1988 un scenariu neobișnuit, intitulat Ciuma, dar pe care îl lasă într-un sertar și îl redescoperă în 2020, chiar în timpul pandemiei de coronavirus. Este timpul perfect de a-l scoate din sertar și a-l împărăși cu lumea, pentru ca aceasta să descopere diferențele dintre comunism și capitalism, dintre o posibilă epidemie din timpul dictaturii și felul în care trăim acum pandemie, dintre cenzură și libertate.
După cum autoarea ne mărturisește în excelentul interviu de la finalul cărții (o convorbire dintre Ulițkaia și Christina Links), scenariul de atunci și volumul de acum au la bază un fapt real, despre care se știu prea puține, pentru că amploarea a fost destul de mică, iar informațiile mușamalizate: în 1939, o epidemie de ciumă stă să izbucnească la Moscova, însă intervenția rapidă a autorităților comuniste a stopat-o din față. În fapt, Rudolf Ivanovic Maier, un cercetător de la Institutul de Cercetări împotriva Ciumei din Saratov, este chemat la raport, la Moscova, pentru a explica viitorul vaccin împotriva ciumei, însă, fără să o știe, era deja infectat cu virusul. Călătorește cu trenul, stă la un hotel, merge la bărbier și la ședință, cade bolnav și medicul care îl consultă ajunge la concluzia groaznică: este ciumă!
Acestea sunt faptele din volum, iar Ludmila Ulițkaia spune că așa s-au petrecut faptele și în realitate. Această poveste reală este reconstituită ficțional de către scriitoarea rusă, utilizând mai multe personaje imaginare, într-un fel de scenariu de teatru sau film, cu puține cuvinte, multe scene și mult dialog, în puține pagini (aproximativ 100). Un text care spune multe și despre epidemii/pandemii, dar și despre societatea rusă de la finalul anilor 1930 și despre felul în care legea era total sub controlul autorităților comuniste.
Ciuma nu mai făcuse prăpăd de decenii sau chiar secole, așa că un virus atât de letal putea distruge masiv societatea „perfectă” construită de Stalin și ai săi, putând, de asemenea, periclita înarmarea și apărarea națională, că doar cel de-al doilea război stă să înceapă. Rudolf Ivanovic Maier are ceva contacți, mai apropiați sau mai îndepărtați, de la persoanele pitorești cu care a stat în compartimentul trenului până la personalul hotelului, mai ales bărbierul. Așa că aparatul sovietic de stat, de la simpli medici până la comuniști de frunte și NKDV-ul (coordonați de însuși Beria, dar și cu știința tătucului Stalin), face tot posibilul să oprească posibila epidemie.
Această desfășurare de forțe ne aduce, desigur, aminte de pandemia în care încă ne aflăm, mai cu seamă de felul în care aceasta a fost oprită destul de repede de China, printr-o carantină totală, după ce izbucnise tot acolo. În ”A fost doar ciumă”, există două paliere prin care putem privi această posibilă epidemie. În primul rând, avem spitalul unde Maier este izolat rapid, alături de medicul care l-a consultat și de bărbierul care l-a bărbierit, unde se pune la punct strategia medicală, unde personalul sanitar se sacrifică, unde se stabilesc contacții și posibilele tratamente medicale. Un loc ca în orice epidemie și pandemie, unde, de cele mai multe ori, politica nu contează:
”Bolnavul zice că ieri a fost în contact direct cu bărbierul de la hotelul Moskva. În primul rând trebuie izolat imediat bărbierul. Bolnavul Maier nu-și aduce aminte numele, Koșkin sau Kotov… Mulțumesc. Dacă nu se iau măsuri urgente, e risc de epidemie. Bărbierul trebuie izolat în primu rând. Imediat. Până una, alta, poate fi adus la noi. Provizoriu. De fapt contacții trebuie duși la Sokolinaia Gora. E ditamai spitalul de boli infecțioase, asta-i specialitatea lor…” (pag. 37)
În al doilea rând, romanul nu este neapărat despre epidemie, ci despre aparatul de stat comunist, care lucrează cu metode specifice pentru a stopa epidemia și care, indiferent de scopul, să zicem, nobil (în acest caz), stârnește fiori pe șira spinării tuturor cetățenilor. Acest aparat de stat sovietic reușește într-un timp record, cu puține victime, să oprească răspândirea virusului printr-o carantină totală. Dar stresul psihologic rămâne. Comuniștii sunt organizați atent, trec peste o birocrație inutilă atunci când e vorba despre ordine venite de sus, dar provoacă temeri groaznice populației. O simplă ridicare de acasă în vederea carantinării nu avea această valoare în conștiința oamenilor, ci era imaginată ca o cel mai probabilă trimitere în Gulag sau în închisorile comuniste. Tocmai de aici vine și titlul volumului:
„- Serioja? Am crezut că nu te mai întorci. Ce-a fost asta, Serioja?
Îl privește atentă, concentrată.
– Ciumă, Dina. A fost doar ciumă! spune zâmbind Kossiol și-i ia mâna osoasă între palmele lui.
– Ciumă, atâta tot? îl întreabă insistent Dina.
El dă din cap.
– Și eu care credeam…” (pag. 104)
Așadar, un volum-scenariu care ne apropie atât de trecut, prin analiza realistă a conducerii comuniste și a felului în care aceasta acționa în fața eventualelor pericole, cât și de prezent, prin paralela pe care o face între o eventuală epidemie de ciumă din anul 1939 și pandemia de coronavirus, care a însemnat și înseamnă carantinare, căutarea contacților și acțiuni confuze ale autorităților dezorganizate.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, https://omiedesemne.ro/scara-lui-iakov-ludmila-ulitkaia/)
