„Jumătatea dispărută”, de Brit Bennet
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2021
Traducere din limba engleză de Roxana Aneculăesei
Am citit păreri împărțite despre Jumătatea dispărută. Nu aveam, deci, nicio așteptare, și a fost mai bine așa, pentru că este o carte amplă și complicată, care te poartă de-a lungul câtorva decenii, de pe o coasă pe alta a Americii și între ele, și care tratează subiecte deloc ușoare. În principiu, este povestea a două surori gemene care-și trăiesc viețile adulte separat – una ca persoană albă, cealaltă ca persoană de culoare. Anul trecut, la festivalul Film O’Clock, subtitram filmul Katrina (regia Jans Rautenbach), cu o temă asemănătoare: tragedia unei femei „colorate”, așa cum erau numiți „oficial” de către guvernul sud-african, în perioada 1950-1991, toți cei de rasă „amestecată”.
Dacă filmul este plasat într-o comunitate din Africa de Sud, Jumătatea dispărută începe doar într-o localitate similară, fictivă, din Louisiana, numită Mallard. Acolo cresc Stella și Desiree Vignes, gemene identice, care, la 16 ani, decid să fugă în New Orleans. După o scurtă vreme împreună, Stella dispare, și viețile celor două sunt separate brusc. Desiree cunoaște un bărbat de culoare, cu care se căsătorește și de care fuge, spre finalul anilor ´60, înapoi în locul natal; este însoțită de fiica ei în vârstă de opt ani, Jude, care devine principalul subiect de bârfă, mai ales pentru că are pielea deosebit de întunecată, spre deosebire de mama ei. În tot acest timp, Stella se dă drept albă (așa am învățat termenul passe blanc, desprins din dialectul creol) și ajunge să își construiască și ea o familie.
N-aș vrea să povestesc mai multe, fiindcă tot ce-am apucat să pomenesc se regăsește doar în primele circa o sută de pagini ale cărții, iar cartea are 416. Evit să răpesc din plăcerea lecturii, care, în ciuda ritmului fragmentat și a narațiunii non-liniare, care merge încolo și-ncoace, cu salturi peste ani, avansând și revenind, n-ar mai fi aceeași dacă ați ști ce se întâmplă. Vreau doar să notez că romanul abordează mai multe subiecte curajoase, care se întorc, iar și iar, în punctul comun al identității. Stella, Desiree, Jude sunt doar câteva personaje care se luptă cu prejudecățile rasiale de ambele părți ale „baricadei” și între ele; care merg pe o linie subțire a unor diferențe impuse de societate, fără să înțeleagă pe deplin de ce trebuie să existe sau care le este rațiunea. Și apoi îl avem pe Reese, care a fost descris de multe ori drept cel mai „autentic” personaj.
Reese s-a născut Therese și este un bărbat trans, a cărui evoluție o urmărim încă de când se împrietenește cu Jude – cu care și ajunge împreună, în probabil una dintre cele mai firesc descrise și mai cursive relații pe care le-am descoperit în cărți, în ultima vreme. Spun asta pentru că, deși nu pot să mă identific și nu vreau să scriu nimic care ar putea trece drept insensibil, pentru că nu știu ce înseamnă să fii trans, din exterior a părut o descriere sinceră. Toate etapele prin care trece Reese, toate dificultățile cărora le face față – iar aici nu mă refer doar la operații, la tratamente sau la relațiile încordate cu oamenii din jur, ci și la complexitatea vieții unui cuplu tânăr, care dorește să își croiască un drum – împreună cu Jude par atât de reale, de-ți este drag de ei aproape imediat. Nu am prea avut ocazia să descopăr în cărți asemenea relații de prietenie-transformată-în-iubire între două persoane care se luptă cu oprobii și cu stigme diferite, și totuși nu asta este ceea ce-i unește, ci sentimentele sincere și dorința de a construi ceva împreună.
Cum spuneam la început, nu este nici pe departe un roman care să se citească ușor. Nu doar pentru că așa-i este construcția, ci și pentru că temele sunt dificile, și pe lângă identitate avem și suficiente referințe la rolul femeii în societate sau la violența domestică, la importanța convențiilor sociale și la segregarea impusă de statut – ca să menționez doar câteva. Se mai vorbește, în cuvinte greu de digerat, și despre relațiile dificile dintre generații, despre goluri care par imposibil de umplut și despre tăceri care se întind de la bunici la nepoate; despre fixuri și obsesii și etichete impuse de cei din jur sau autoimpuse. Toate acestea se conturează viu și credibil într-un peisaj schimbător, într-o jumătate de secol, practic, un peisaj care trece de la orășele anonime din sud la vivacitatea orașelor mari precum Los Angeles, la cartierele suburbane „selecte” sau la lumea asurzitoare a teatrului și a performance-ului americane.
Recomand să citiți Jumătatea dispărută? Aș spune că da. Numai să vă așteptați la surprize și răsturnări de situație, și să vă înarmați cu răbdare. Cred că fiecare personaj, oricât de iritant vi s-ar putea părea, la un moment dat, merită descoperit. Și cred că merită înțelese, majoritatea lor. Eu, de exemplu, am dezvoltat, pe lângă bucura descoperirii relației dintre Jude și Reese, și o înțelegere aparte pentru Early. Early e un băiat și-apoi devine un bărbat ușor bizar, dar care, cu siguranță, vă va fi simpatic.
În plus, se zvonește că HBO ar pregăti și o mini-serie inspirată din carte, așa că merită să vă pregătiți. Ce a mai scris autoarea puteți găsi aici.
Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: EdituraTrei.ro, Time.com)
