„Străini”, de Taichi Yamada
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2024
Traducător: Iuliana Oprina
Romanul Străini al scriitorului japonez Taichi Yamada a fost publicat pentru prima dată în anul 1987 cu titlul Ijintachi tono Natsu. Cartea este un bestseller, având o ficţiune care a prins la public şi care i-a adus scriitorului Premiul Yamamoto Shūgorō în anul 1988, fiind mai apoi ecranizat de două ori. Prima dată în anul 1988, regia lui Obayashi Nobuhiko: The Discarnates, iar a doua oară în anul 2023: All of Us Strangers, regia Andrew Haigh. Acţiunea romanului pare să se inspire din viaţa autorului, personajul principal, Hideo Harada, având o biografie asemănătoare. Într-un mod similar cu cel al personajului său Taichi Yamada, înainte de a se dedica unei cariere de scriitor, a deţinut mai multe posturi în industria cinematografică, în special pe cea de scenarist în cadrul studiourilor de film Shochiku.
Hideo Harada este personaj narator, vocea lui ne poartă în povestea cuprinsă între coperţile cărţii lui Yamada, aş spune că ne întâlnim cu un personaj aproape timid care ne invită să fim martorii ultimelor evenimente din viaţa lui. Urmărim aşadar un fel de proces de reconectare cu originile sale, un pact pe care îl va face din nou cu inocenţa, copilăria pare să fie calea prin care poate cădea la pace cu „mai noua” lui statură de bărbat matur. În perspectiva anilor copilăriei, viaţa de adult de până atunci, pare că nu a fost trăită într-un mod tocmai conştient. Devine dificil să reintre în ritmul impus de rutina adulților, chiar dacă se regăsește într-un punct al maturităţii care îl pune în faţa multiplelor forme ale relaţiilor interumane. Divorţat de curând, este cumva obligat să pornească într-o călătorie de explorare profundă a propriei identităţi, o temă des întâlnită în literatura japoneză. Un proces ce va duce la estomparea graniţei dintre lumea sa interioară şi cea exterioară, un lucru pe care Harada nu-l va percepe întotdeauna cu uşurinţă.
De multe ori am sărit cu gândul la romanul lui Haruki Murakami, Pădurea norvegiană, de altfel, în general personajele masculine ale lui Murakami par să se confrunte cu întreaga lume atunci când se despart de parteneră. Chiar dacă, spre deosebire de Watanabe – personajul lui Murakami, Harada este cel care îi va propune soţiei sale divorţul, prin urmare nu vorbim tocmai despre o pierdere tragică, durerea persistă. Aceasta fiind amplificată de faptul că, la scurt timp după despărţire, îşi dă seama că la rândul ei, Keiko, îşi dorea asta. Nu după mult timp de la separare, Harada primeşte o vizită din partea unui coleg, Masato, care-l înştiinţează de faptul că este nevoit să-i ceară încheierea colaborării lor, dat fiind că intenţionează să înceapă o relaţie cu fosta lui soţie. Pe baza acestei noi paradigme se poate urmări contrastul dintre trecutul lui Harada şi prezentul său, regretul pare să învăluiască ambele planuri ale existenţei sale, fără să regrete singurătatea în care trăieşte, dar resimţind cumva necesitatea unei conexiuni cu o altă persoană.
Mărturiseşte la început că singurătate îi prieşte, o temă care pare să prindă mai multe valenţe pe parcursul acţiunii. Am putut să remarc o anumită recurenţă a problemei stabilirii unui reper al confortului existenţial, chiar dacă nu există propriu-zis mărturisirea faptului că simte că nu ar avea un scop anume pentru care să trăiască. În ciuda constantei asigurări că singurătatea nu îl sperie sau nu îl face să se simtă izolat, nu reuşeşte să ne convingă niciodată de faptul acesta, îl vedem singur pe fondul ruperii sale de familie, apoi este singur prin faptul că simte necesitatea unei conexiuni mai profunde cu părinţii (care au murit pe când el avea vârsta de 12 ani).
Taichi Yamada ne oferă un roman ce poate fi citit cu uşurinţă în cheia unui singur unghi de interpretare, lăsând ca acţiunea să însumeze un simplu scenariu horror, dar consider că ar fi un mod simplist de a ne raporta la carte. Nu este deloc întâmplător faptul că Harada oscilează între două dimensiuni care nu mai aparţin lumii noastre, a oamenilor vii. Întâlnirile cu fantomele devin un mijloc prin care Harada îşi poate confrunta temerile, regretele şi dorinţele, ajutându-l să evolueze şi să găsească sens în haosul din viaţa sa.
Avem pe deoparte întâlnirile cu fantoma unei tinere femei care îl face să simtă că divorţul nu este cel care îl defineşte, dar şi întânirile cu fantomele părinţilor în urma cărora se simte mereu mai plin de viaţă, primind în cele din urmă o confirmare a faptului că este un bărbat realizat. Statutul social şi economic pe care le are în prezent sunt rezultatul a multor ani de muncă, o reușită cu atât mai impresionantă având în vedere că a fost un copil lipsit de sprijinul părinţilor.
Relaţia lui Hideo Harada cu fantoma fetei care locuia în același bloc cu al lui simbolizează legătura dintre trecut şi prezent, prin intermediul căreia sunt explorate şi teme precum regretul, pierderea şi nevoia de conexiune umană. Fantoma devine o manifestare a memoriei şi a dorinţelor sale neîmplinite, oferindu-i lui Harada ocazia de a reflecta asupra relaţiilor sale anterioare, în special asupra celei cu Keiko și fiul său. Poate mai simplu spus, am putea să ne asumăm că este un fel de mecanism supranatural prin intermediul căruia este obligat să se confrunte cu problemele nerezolvate ale vieţii sale.
Întâlnirile lui Hideo Harada cu fantomele părinţilor săi adaugă o dimensiune profundă şi simbolică poveştii. Aceste întâlniri reflectă de fapt conflictele nerezolvate şi emoţiile reprimate legate de familia sa din prezent, precum şi impactul pe care lipsa părinţilor a avut-o asupra formării identităţii sale. Spiritele părinţilor săi simbolizează regretul, sentimentul de vinovăţie şi dorinţa de a înţelege mai bine trecutul pentru a desluşi rolul pe care îl are ca părinte.
Romanul Străini spune o poveste care nu se oferă la prima mână interpretării, dar care poate capta foarte uşor atenţia iubitorilor genului horror, poate (paradoxal) şi pe cei ai genului fantastic. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată când vine vorba despre literatura japoneză fantasticul sau supranaturalul se insinuează cu cea mai mare naturaleţe în inima cotidianului. Taichi Yamada a reuşit să scrie fix genul acela de carte care poate părea unui ochi ceva mai nerăbdător o acţiune captivantă care oferă plăcerea unei lecturi relaxante, iar unui ochi ceva mai molcom o simbolistică superbă de descoperit şi de desluşit.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă foto autor: japantimes.co.jp, Sursă foto copertă: humanitas.ro, Sursă foto reprezentativă: deviantart.com)
