Am citit zilele acestea două romane semnate de scriitorul și arheologul Cătălin Pavel, pe care le aveam de mai mult timp pe lista mea, dar pe care le-am împins acum în fața pentru că autorul lor se află printre invitații Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT Iași. Iată ce am descoperit în urma acestor lecturi:
”Nicio clipă Portasar”, de Cătălin Pavel
Editura Cartea Românească, București, 2015
”Nicio clipă Portasar” este un roman complex, care se desfășoară, pe planuri separate, în perioada 1945-1988, urmărind destinele a câtorva personaje principale, care se întrepătrund atât în real, cât și în imaginar. Totul pornește de la evenimente din cel de-al doilea război mondial – întâlnirea lui Kub cu Voinea, iubirea lui Voinea pentru frumoasa și focoasa Mnușka –, care vor avea repercusiuni importante asupra viitorului lui, Voinea fiiind bântuit de efectele acestor întâlniri.
De altfel, putem spune că Voinea ar fi personajul central al romanului, pentru că pare că totul este construit în jurul lui: el are acele întâlniri decisive în timpul războiului, în jurul morții lui sunt construite scenele finale din 1988, în care personajele cărora le-a influențat viața se reîntâlnesc pentru a-i aduce omagiul/ocările finale; el se căsătorește la revenirea din România, pentru a se întoarce după 20 de ani în Cehoslovacia pentru a-și revedea adevărata pasiune; el crește un copil mai altfel, nepotul său, în ciuda protestelor familiei. Aceste personaje trăiesc, iubesc și mor, iar viețile lor sunt descrise atent în incursiunile lor din perioada războiului și apoi a comunismului, împreună cu suferințele și durerile lor, cu micile momente de fericire, cu relații complicate pe care le stabilesc cu lumea și între ei.
De departe însă, ”Nicio clipă Portasar” este un roman despre Lucas, despre lumea autismului. Este un personaj diferit de toate celelalte, un copil autist care trăiește, în același timp, în lumea reală (este pasionat de matematică, de numere, are obiceiuri ce nu pot fi schimbate etc.) și lumea sa unică, Portasar, pe care o descrie atent și în care relațiile dintre oameni și natură, dintre obiecte și animale sunt cu totul deosebite și neobișnuite. Totul este aici poezie și trebuie să înțelegem că ordinea lucrurilor a fost schimbată, pentru că așa înțelege el lumea, nu din vreo necesitate de a se ascunde de oameni:
”Lucas nu avea o înțelegere bună a mașinilor, deși era totuși vag lămurit asupra faptului că trebuie să te ferești din calea lor. Pe de-o parte, corpul străin al mașinii, probabil foarte rece, avea să producă o impresie foarte neplăcută propriului său trup. Lucas știa că pentru a te feri de mașină este esențial să te concentrezi asupra felului cum se învârt roțile, care îți poate da numeroase informații despre direcția și viteza mașinii, deși nu și despre toanele în care se află. Deci această traversare avea să presupună măcar un minut de calcule extrem de amănunțite pentru a anticipa mișcarea fiecărei roți în parte, a fiecărei mașini, atât a celor care se apropiau, cât și acelor care se îndepărtau: căci oricând este posibil să vină înapoi după tine și să deschidă farurile la maximum.” (pag. 78-79)
”Lucas nu e înapoiat mintal, Aida, mintea lui e doar altfel pliată, iei o foaie de hârtie și o îndoi în fel și chip și nouă ne iese un fel de avion, iar la el din aceeași foaie iese un vaporaș, cam asta e diferența, și nu e mare…” (pag. 273)
Cătălin Pavel își aduce în acest roman și o formă de prețiozitate, de erudiție, de care, poate, nu scapă tocmai datorită profesiei sale. Pentru a afla ce înseamnă Portasar sau pentru a afla cine este Marcellinus Ammianus, nu este suficientă această carte, ci trebuie să răsfoim enciclopedii sau Wikipedia. Pentru mine, un cititor obișnuit, asta nu înseamnă decât un lucru bun: este important ca din fiecare carte să ai ceva de învățat sau să-ți rămână întrebări de răspuns, pe care le poți studia pe îndelete ulterior.
Putem spune că este un roman de dragoste? Mai degrabă, este un roman despre mai multe feluri de dragoste: cea care te readuce în calea perechii perfecte pe care nu ai mai văzut-o de douăzeci de ani; cea pentru prietenul pe care l-ai cunoscut în copilărie și pe care l-ai ținut cumva aproape toată viața; cea pentru un copil altfel, pentru care te-ai luptat și pe care îl vei iubi și proteja până la moarte. Iubirile lui Voinea sunt puternice și permanente, așa se vede din acest roman atipic, dar și în asta constă unicitatea și valoarea sa.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
”Chihlimbar”, de Cătălin Pavel
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017
Muzician, compozitor și trubadur medieval (a fost nevoie de puțină cercetare), Josquin des Prez este personajul principal ales de Cătălin Pavel pentru acest roman. Așadar, un personaj istoric autentic, pe care autorul român l-a adus în atenția cititorilor, transpunându-l pe meleagurile dobrogene, unde revine după un periplu lung, pentru a-și reîntâlni iubirea vieții, dar și pentru a o cunoaște pe fiica sa, născută după o întâmplare nefericită ce i-a îndepărtat pe cei doi soți.
Tumultul de personaje, sentimente, acțiuni și evenimente din jurul acestei întâlniri reprezintă însă doar un fundal pentru ceea ce și-a dorit Cătălin Pavel, respectiv construcția unui roman-experiment în care cuvintele par puse în locuri care nu li se potrivesc, în care frazele și propozițiile sunt întoarse din condei, în chip neobișnuit, rezultând o harababură care poate zgudui un cititor neatent sau neexperimentat. Lucru care mi s-a întâmplat și mie de mai multe ori.
E drept că, de cele mai multe ori, suntem în fața unei mostre de erudiție, care ne ajută, așa cum spuneam și la precedentul roman, să căutăm referințe, care ne vor îmbogăți cultura generală; e drept că romanul mustește de un umor fin, care ne face să zâmbim deseori și să subliniem numeroase citate amuzante; e drept că suntem transportați cu dibăcie, permanent, între prezent și trecut, între Evul Mediu și contemporaneitate, între Renaștere și tărâmuri și obiceiuri românești, între Dimitrie Cantemir și Sforza sau Matei Corvin. Numai că nu este deloc ușor să înțelegi acest roman și să îi oferi suficiente sensul pentru a-l aprecia cu adevărat.
În același timp, așa este, nu este deloc ușor să scrii un astfel de roman-experiment, e nevoie de talent, dibăcie și perseverență. Tocmai din acest motiv, voi căuta în perioada următoare și celelalte romane scrise de Cătălin Pavel, Aproape a șaptea parte din lume (2010) și Trecerea (2016).
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Viitorulromaniei.ro)
