”Range. De ce triumfă generaliștii într-o lume specializată”, de David Epstein
Editura Publica, București, 2020
Traducere din engleză de Dan Crăciun
”Cunoașterea este o sabie cu două tăișuri. Îți permite să faci unele lucruri, dar te și orbește în fața altor lucruri pe care ai putea să le faci.” (pag. 231)
David Epstein își exemplifică ideea principală a volumului său – generaliștii vor reuși, măcar pe termen lung, aproape toate proiectele începute – printr-un ”exemplu-comparație” clar, pe care îl poate înțelege și generalistul, și specialistul, dar și orice iubitor al sportului de performanță. El alege doi dintre cei mai buni sportivi ai timpului nostru (dacă nu ai tuturor timpurilor), respectiv Tiger Woods și Roger Federer. Lui Woods i-a fost inoculată ideea încă din copilăria timpurie că va deveni un excepțional jucător de golf: crosa i-a fost pusă în mână de la trei ani, a participat aproape imediat la concursuri între prieteni și apoi la competiții profesioniste, iar dorința de a câștiga a venit aproape natural. Și, da, a reușit în acest domeniu, fiind puternic specializat de la o vârstă foarte fragedă.
În schimb, Roger Federer, în ciuda felului în care îl privim acum, ca cel mai bun tenisman din toate timpurile, a fost tot timpul un ”generalist” sau măcar a avut o deschidere importantă și spre alte îndeletniciri și sporturi. Părinții nu l-au bătut la cap, ci i-au permis să își deschidă orizonturile și să aleagă sportul preferat (și ocupația preferată, până la urmă), după ce a studiat și practicat mai multe. Și s-a dus spre tenis, în cele din urmă, și rezultatul îl cunoaștem cu toții. Dar practica anterioară l-a ajutat enorm să devină un artist pe teren. Ca o paranteză, deși David Epstein nu a dat și acest exemplu, în mod similar o putem privi și pe Ashleigh Barty, actualul nr. 1 mondial în circuitul feminin, și ea o excelentă jucătoare de tenis, dar și de crichet.
Așadar, care este calea corectă de urmat după aceste două exemple? Ei bine, Tiger Woods este doar un excepție, la care putem adăuga alte câteva (cum ar fi surorile Williams sau surorile Polgar, excelente jucătoare de șah, despre care putem citi în ”Range”), dar într-o lume tot mai complexă, calea este generalizarea sau, cum i-am mai putea spune, ”specializarea generalizată”. Nu e suficient așadar să fie un specialist excelent, ci ai nevoie de cunoștințe variate, în domenii diferite, pentru a face comparații, pentru a aduce informații din celelalte domenii care să reușești în propriul domeniu. Deși presiunea celor din jur (și gândurile rele, desigur) te-ar putea descuraja în această concluzie:
”Presiunea specializării timpurii și cât mai înguste se exercită mult în afara sportului. Ni se spune frecvent că, pe măsură ce lumea devine mai competitivă și mai complicată, cu toții trebuie să fim mai specializați (și să începem pregătirea mai devreme) ca să putem răzbate. Bine-cunoscutele noastre imagini emblematice ale succesului sunt ridicate în slăvi pentru precocitatea și startul lor timpuriu – Mozart în fața claviaturii pianului, Mart Zuckerbert, CEO al companiei Facebook, în fața celuilalt tip de claviatură. În toate domeniile, reacția față de acumularea unui volum enorm de cunoștințe și față de o lume interconectată a fost exaltarea unei specializări din ce în ce mai înguste. Oncologii nu se mai specializează în cancer, ci în tratarea cancerului care afectează un singur organ și tendința se intensifică în fiecare an. Chirurgul și scriitorul Atul Gawande sublinia că, atunci când doctorii glumesc pe seama chirurgilor de urechea stângă, ”trebuie să verificăm, ca să fim siguri că ei nu există”. (pag. 17-18)
Pot spune că David Epstein mi-a întărit una dintre ideile care îmi tot răsăreau prin cap, mai ales în ultima perioadă: că specialiștii nu prea au succes în viață, că dincolo de specializarea lor (la care sunt, cu siguranță, excelenți!) nu mai e nimic, iar ideile și inovațiile vin mai ales atunci când cunoști bine mai multe domenii. Iar în ”Range” sunt nenumărate exemple, pentru că volumul nu este construit pe teorii și definiții, ci pe fapte, întâmplări și nenumărate cercetări și studii foarte exacte și care ne conduc spre concluzia și ideea despre care discutam mai sus.
Iar concluziile acestor studii produc nenumărate dovezi și aduc multe argumente asupra faptului că nu este de dorit să ne specializăm strict într-un domeniu, fără să aruncăm priviri (insistente și documentate, dacă se poate) și asupra altora, conexe sau nu. Pe când citeam ”Range”, mă gândeam deseori la mine și la oamenii cu care am interacționat din punct de vedere profesional: am fost specializat într-un domeniu destul de nișat, deși facultatea și perspectivele profesionale puteau fi mult mai largi. Acum, când privesc în urmă, când pandemia a forțat o nouă perspectivă a lucrurilor, este mult mai dificil în a avea succes în alt domeniu sau în a mă reorienta profesional, după aproape 20 de ani de strictă specializare.
Nu e vorba doar de mine, desigur, ci de toți specialiștii, iar studiile aduse în prim-plan de David Epstein arată că indivizii specializați au bani și succes pe termen scurt, dar ceilalți (generaliști sau specializați mai târziu, dar care au avut preocupări generaliste până atunci) găsesc mai repede o activitate potrivită și pasionantă, ba chiar câștigă și bani (cu plăcere) pe termen lung. Și aici intervine o altă afirmație interesantă, aceea despre școală și învățămintele ei: foarte rar, cei mai buni elevi reușesc pe termen lung, pentru că învățarea optimă nu înseamnă note mari, ci acumulare lentă a unor cunoștințe durabile, care nu se reliefează aproape niciodată pe testele din școală. Deci, chiar dacă veți lua note mari la latină sau la matematică, nu înseamnă că acele cunoștințe rămân acumulate, ci poate le-ați învățat doar pentru test, doar pe termen scurt. Spre deosebire de mulți alții, care învață prin lectură sau prin practică. Precum Michelangelo:
”Ca orice om dornic să își sporească șansele de a descoperi calitatea optimă a afinităților ocupaționale, Michelangelo a învățat cine era – și pe cine sculpta – în practică, nu în teorie. Începea cu o idee, o testa, o schimba și renunța la ea cu ușurință în favoarea unui proiect mai potrivit. Michelangelo și-ar fi găsit locul în Silicon Valley; era un neobosit repetitor. A lucrat în acord cu noul aforism propus de Ibarra: ”Știu cine sunt când văd ceea ce fac.” (pag. 212-213)
Așadar, ne specializăm și apoi devenim automați, mecanici, iar de cele mai multe ori jobul devine monoton și fără perspectivă. Unii rămân în această situație, pentru că se simt specializați. Alții reușesc să iasă, fie prin lărgirea orizonturilor, fie prin lecturi aplicate, care dezvoltă cultura generală. David Epstein îl dă exemplu pe Charles Darwin, care putea deveni un simplu preot de țară sau un simplu naturalist, dar și-a lărgit orizonturile spre noi și noi științe, devenind un reper nu numai cu teoria lui revoluționară, ci și cu multele proiecte și cărți pe care le-a scris. Iată doar câteva dintre motivele pentru care trebuie să citiți mult, să citiți în afara domeniului vostru și să citiți și ”Range”, un volum interesant și plin de învățăminte:
”Nu sfârși prin a fi o clonă a îndrumătorului tezei tale de doctorat. Mergi cu competențele tale într-un loc unde nu se face același gen de lucruri. Ia-ți abilitățile și aplică-le unei probleme noi sau ia-ți problema și încearcă să o rezolvi cu ajutorul unor competențe cu totul noi.” (pag. 343)
Puteți cumpăra cartea: Editura Publica/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Blog.Publica.ro)
