„Bunul doctor din Varșovia” de Elisabeth Gifford
Editura Meteor Publishing, București, 2021
Traducere: Mihai-Dan Pavelescu
Poate că este indicat ca cititorul să își înceapă lectura acestui volum cu ”Nota autorului”, în care Elisabeth Gifford povestește cum l-a descoperit pe Korczak și ”cuvintele lui care s-au revărsat peste mine, încălzindu-mă ca o rază de soare peste un peisaj hibernal. El susținea nu o rețetă a modului <cel mai bun> de creștere a copiilor, ci o relație bazată pe înțelegerea individului care de fapt este copilul, respectarea sa ca atare și stabilirea pe baza acestei înțelegeri a ceea ce are nevoie copilul. Cu alte cuvinte, <cum să iubești un copil>”.
Apoi, cititorul să abordeze câteva articole edificatoare de pe site-ul aboutholocaust.ro și de pe dw.com.
Iar după ce va citi cartea lui Elisabeth Gifford, cititorul să vizioneze sau să revadă filmul lui Andrezj Wajda, din anul 1990, pe scenariul scris de Agniezka Holland, cu Wojciech Pszoniak în rolul doctorului Korczak. Un film pe care eu l-am văzut cu mulți ani în urmă și o poveste-nepoveste exemplară pentru devotamentul unui mare scriitor, medic şi pedagog, un simbol al dragostei fără limite faţă de copii, un OM numit Janusz Korczak (Henryk Goldszmit).
Prin publicarea acestui volum, Editura Meteor Publishing își continuă demersul asumat de mulți ani, publicând o colecție ”foarte atractivă pentru pasionații de istorie, cu titluri despre istoria celui de-al Doilea Război Mondial sau referitoare la evenimente mai recente”.
”O poveste tulburătoare plină de emoție și iubire în vremuri tulburi” – ”Bunul doctor din Varșovia”.
O poveste reală, adusă în pagina de carte cu mult har scriitoricesc de către Elisabeth Gifford, care s-a aplecat cu multă atenție documentară atât asupra biografiei lui Janusz Korczak și a celorlalți oameni de bine ce i-au fost alături, cît și asupra vremurilor de tristă amintire în care s-au petrecut evenimentele abominabile ale celui de-al doilea Război Mondial, începând cu anul 1937-39 și încheind cu luna ianuarie 1945. 27 ianuarie 1945 – ziua în care a fost eliberat lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost declarată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (comemorare decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005).
Holocaustul, pe care Eichmann l-a numit la proces „un destin de neînţeles”, a însemnat moartea a peste şase milioane de oameni. Cei mai mulţi, cel puţin 6 milioane, au fost evrei. Circa o jumătate de milion au fost sinti şi roma. Vânaţi au mai fost homosexualii, persoanele cu handicap şi adepţii Cultului „Martorii lui Iehova”. Ucişi au fost 1,5 milioane de copii. Printre acești copii și alături de ei a fost și Janusz Korczak, pieriți în lagărul de exterminare de la Treblinka.
Faptele descrise în cartea de față se referă la Polonia, la Varșovia, orașul iubit de personajele acestei istorii, oameni pentru care Varșovia era căminul lor:
”Polonia este casa noastră”, un oraș în care ”Un artist ambulant cânta Mayn shtetele Belz la acordeon (…) Copiii jucau șotron – așa cum au făcut-o și o vor face mereu”, un oraș în care ”Otrava nebuniei naziste se răspânea cu adevărat”, la fel ca în toată Europa! Un oraș în care (anul 1940, luna decembrie) , guvernatorul general Ludwig Fischer declara ”Evreii trebuie să se adapteze la toate condițiile și vom face tot posibilul să le fie foarte greu… Ei vor pieri de foamete și de sărăcie, și doar un cimitir va rămâne din problema evreiască”.
Ghetoul Varșoviei, ”două mii cinci sute de metri pătrați de iad care înglobau o jumătate de milion de oameni ce mureau încet de foame”.
Medicul și pedagogul Korczack este foarte necăjit, Consiliul de administratie l-a demis de la conducerea Orfelinatului. Nu mai are voie să vadă copiii pe care i-a îngrijit. El crede că că trebuie să ajungi să cunoști fiecare copil în mod individual. Iar apoi să afli ce ce are nevoie fiecare în parte… ori, în vremuri de restriște, omul, copilul, evreul… nu mai are nici un drept, nicio nevoie, nicio valoare. Sfâșietoare dilemele acestui eminent doctor Korczack… cum putea să îi protejeze pe cei două sute de orfani smulși din brațele sale grijulii, în mijlocul coșmarului numit ghetou?
”La 5 august 1942, dis de dimineaţă, soldaţii SS au pătruns în orfelinatul evreiesc condus de Korczak, aflat în gheto-ul Varşoviei. Doctorul Korczack nu i-a părăsit pe micii lui protejaţi, fiind transportaţi cu toţii la Treblinka, în pofida faptului că medicul polonez evreu ar fi putut să se salveze. A refuzat însă toate mâinile de ajutor care i-au fost întinse, nedorind să îi lase singuri pe copii. A fost atât de ferm în decizia sa, încât a reuşit să-i convingă pe soldaţii nazişti să-l ducă şi pe el, odată cu ei, în lagărul de exterminare. (…) În toate ghetourile evreieşti din Polonia ocupată de Hitler, educatorii, profesorii şi medicii au preferat să moară cu copiii de care aveau grijă. Astfel de gesturi sunt rezultatul simţului răspunderii din acele vremuri”, spune biografa lui Janusz Korczak, Joanna Olczak-Roniker într-un interviu acordat Deutsche Welle.
Treblinka este mormântul doctorului Janusz Korczak și al copiilor săi.
Acțiunea (plotul) paralelă a acestui roman o reprezintă povestea iubirii dintre Mișa și Sofia, tinerii care luptă pentru crezul lor, pentru libertatea lor și a copiilor orfelinatului, atât din interiorul zidurilor ghetoului, cât și din afara acestora, expuși pericolelor zilnice. Până când legătura lor se pierde în mijlocul dramelor cărora luptă să le facă față. Și se regăsesc… . ”Sofia – Numele ei (Mișa) îl culese ca pe o comoară”, o comoară care va reveni după grele încercări, alături de iubitul ei.
Din biografia celor doi tineri, aflăm că Mișa și Sofia au revenit într-o Varșovie pustită de război și ”ocupată de sovietici”, și au făcut un tragic bilanț al supraviețuitorilor (1%) din ghetou și din Treblinka și din Auschwitz, apoi au muncit în Polonia lor iubită până când au înțeles că antisemitismul are rădăcini prea adânci în țara lor natală. Astfel încât – cu greutate – în 1970 au ajuns în Suedia, alături de fiului lor mai mic (Post Scriptum la volumul de față).
Ghetoul din Varșovia are o istorie tulburătoare, plină de eroism, despre care apar încă dovezi și documente emoționante. Pe 19 aprilie 1943, aici, s-a scris o pagină specială din istoria evreilor. Atunci, mii de urmaşi ai Regelui David au decis că trebuie „să moară ca nişte oameni“, luptând cu arme improvizate contra naziştilor.
Data de 27 Nisan (acel 19 aprilie 1943) – data izbucnirii revoltei din ghetoul Varșoviei a fost aleasă drept Yom Hazikaron laShoáh velaGvurá (Ziua Amintirii Holocaustului și a Eroismului) și este în Israel și într-o parte din comunitățile evreiești din Diaspora ziua comemorării celor aproximativ șase milioane de evrei care au pierit în Holocaust ca rezultat al acțiunilor Germaniei naziste și ale aliaților ei, precum este și ziua comemorării rezistenței evreiești în acea perioadă.
Elisabeth Gifford a scris cu talent evocator o carte plină de respect și compasiune atât pentru personalitatea celui care a fost doctor Janusz Korczak, cât și pentru evreii polonezi care și-au onorat etnia, cetățenia și statutul de oameni, până la ultima picătură de sânge!
Dramatismul și puterea vizuală a scriiturii autoarei sunt demne de o nouă realizare cinematografică, alături de a marelui Andrezj Wajda. Iată un citat zguduitor, care vine în sprijinul acestei afirmații:
”17 ianuarie 1945 – Varșovia e plină de cadavre (…) Un răsărit roșiatic se lățea la marginea cerului alb aidoma sângelui care se scurgea prin bandajul unei răni, dezvăluind tot mai limpede detalii ale peisajului distrus: un câmp de cruci de lemn în interiorul ruinelor unei biserici fără acoperiș, spătarul unui pat de fier ridicându-se din zăpadă, un landou răsturnat (…) Sub lumina slabă și rece, în fața lor se zărea o priveliște care depășea orice cuvinte – practic nu era nimic altceva decât o întindere deschisă sub cerul livid, kilometri de ruine și moloz acoperite de zăpadă. Nicio clădire intactă, iar coșurile de fum care mai rămăseseră în picioare păreau niște copaci rupți. Ici și acolo, rămășițe neregulate de pereți găunoși, fără ferestre, negre pe fundalul zăpezii luminoase (…) O tăcere profundă; până și aerul era înghețat și mort (…) Opera dispăruse și Primăria fusese rasă de pe suprafața pamântului (…) Coloana regelui Sigismund fusese sfărâmată, apărătorul Varșoviei zăcând cu fața în noroi și zăpadă. Piața era o întindere de ruine carbonizate, cioturi de clădiri ca pietre funerare în lumina ternă (…) Zidul ghetoului nu mai exista deloc, la fel ca miile de case din interiorul său (…) kilometri de teren pustiu, un câmp nivelat, îmsămânțat de zăpadă și gheață. (…) În urmă cu trei ani, el și o jumătate de milion de alți evrei locuiseră aici, înghesuiți într-o hărmălaie constantă de voci. Acum se auzea doar zgomotul vântului care sufla nestingherit peste zona aceasta care fusese demolată și apoi complet curățată (…) Nu existau alte urme decât cele lăsate de el.”
Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Libris.ro, DW.com, Amazon.com, More than a review, wikimedia, The Jerusalem Post)
