”Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie”, de Benjamin Bidder
Editura Humanitas, Colecția Istorie contemporană, București, 2019
Traducere din germană de William Tauwinkl
Germanul Benjamin Bidder a studiat în Rusia, a fost jurnalist în Rusia, scrie și acum articole despre Rusia în Spiegel Online. Este, așadar, îndreptățit să scrie nu numai despre politica oficială a acestui stat, dar și despre viața de zi cu zi a locuitorilor săi, despre care se știe prea puțin în afară. Citind despre oamenii simpli, aleși din toate spectrele politicii și societății, descoperim că țara respectivă este cu totul alta decât ceea ce știm de la televizor, din afara ei.
Este și cazul Rusiei de aici, o țară temută și urâtă de prea multă lume, inclusiv în România, dar care poate fi privită cu alți ochi sau măcar cu temele mai bine făcute după acest volum. Analiza lui Bidder se concentrează pe perioada Putin, respectiv perioada de după anul 2000, când actualul președinte și-a câștigat primul mandat, dar aflăm lucruri importante despre multe momente ale acestui stat și, mai ales, a felului cum se raportează cetățenii săi la anumite figuri marcante ale istoriei, precum Stalin sau Gorbaciov (interesant în acest sens este că rușii îl privesc cu ură pe acesta din urmă, deși occidentalii încă îl venerează).
Metoda de lucru pare destul de simplă: autorul german a luat șase tineri, foarte diferiți, drept studiu de caz și le-a înfățișat evoluția pe mai mulți ani și felul în care aceștia se raportează la Mama Rusie și la conducătorii săi. Toți sunt născuți după 1990, iar generația lor este definită drept cea mai liberă din istoria țării, cea care nu a cunoscut socialismul decât din manuale. Au scăpat cumva din sărăcia destinată părinților și fac parte, majoritatea, din clasa de mijloc. Sunt conectați la Internet zilnic și gândesc liber:
”Copiilor lui Putin nu le poate prescrie nimeni idealuri; ei pot alege singuri, oricât de diferiți ar fi. Unii visează la democrație și presă liberă, la o carieră în politică sau în jurnalismul de modă, la o viață autodeterminată, la respect în străinătate. Alții speră că patria lor se va ridica și va deveni un imperiu puternic, o Rusie naționalistă. Această generație are multe fațete, membrii ei având astfel mai multe în comun cu congenerii lor din Occident decât cu propriii părinți. Nu se știe dacă va găsi și puterea să se desprindă de paradigma instituită încă din vremea țarilor și să schimbe țara începând de jos. Dar și mai important decât atât: dorește oare acest lucru?” (pag. 22)
Benjamin Bidder alege șase tineri foarte diferiți pentru a ne explica felul în care a evoluat Rusia după 2000. Marat Dupri este un skywalker, un cățărător pe acoperișuri din Moscova, care ține mai mult la ceea ce face – comunitatea internațională îl respectă – decât la politica de stat.
Lena Sanițkaia, din Smolensk, a fost, de când a căpătat ceva conștiință cetățenească, o putinistă. Este o fată cu ambiție mare, foarte inteligentă și care face parte din grupările kremliniste, care se întâlnesc periodic în tabere de vară, unde se predă și politică. Una dintre ideologiile acestor grupări este preamărirea lui Putin, caracterizat ca singura forță care ar putea apăra Rusia împotriva unor conspirații internaționale. Și în acest fel, după cum știm și din România, se construiește și strategia alegerilor prezidențiale și nu numai. Totul este legitim, chiar dacă uneori se depășește măsura (inclusiv prin metode violente), consideră Lena:
”Noi, rușii, suntem uneori ceva mai din topor și în orice poveste trebuie să existe un erou care face treburile murdare.” (pag. 53)
Aleksandr Medvedev, Sașa, este un băiat handicapat din Sankt Petersburg; handicapul lui este atât locomotor, cât și parțial mintal, dar asta nu îl împiedică să fie printre cei mai implicați cetățeni din comunitate. El este cel care scrie zilnic scrisori autorităților pentru cele mai diverse probleme, cele mai multe fiind cele prin care solicită noi drepturi și noi libertăți pentru locuitorii azilului în care este internat pentru restul vieții.
Taisa este un personaj atipic, pentru că și locul unde s-a născut și unde trăiește este atipic, iar acest lucru îl face cu atât mai interesant pentru cititorii de la distanță. S-a născut și trăiește la Groznîi, capitala Ceceniei, iar capitolele care îi povestesc viața și gândurile sunt împregnate cu istoria dificilă a acestei țări tinere, semiautonome, în fapt coordonată integral de Putin și soldații săi. Pentru Taisa, viața nu este așa de dificilă, deși este una dintre tinerele inteligente ce își dorește mai mult, dar în același timp acceptă cutumele și restricțiile conducerii islamice putiniste.
Diana Eksusian ne oferă o imagine a Rusiei de la Soci, acolo unde s-au desfășurat Jocurile Olimpice de Iarnă în 2014. Tânăra este studentă de drept, nu pare a avea prea multe simpatii sau antipatii politice și consideră că organizarea Jocurilor Olimpice e cel mai bun lucru care i se poate întâmpla Rusiei, pentru a dovedi în afara țării că aici nu există dictatură, că aici lucrurile pot fi organizate foarte bine, la fel ca în Occident. În schimb, Vera Kiceanova este locuitoare a Moscovei și o opozantă activă a lui Putin:
”De la 18 ani participă regulat la demonstrații. Spune că visează la o țară în care ”polițiștii beți nu se mai reped fără nici o opreliște asupra cetățenilor”. Multă vreme s-a simțit de parcă era singura cu asemenea convingeri. La fiecare două luni se duce la demonstrațiile pe care opozanții Kremlinului le organizează de mai mulți ani. Mereu în ziua de 31 a unei luni se adună în Piața Triumfalnia din Moscova. Vor să amintească astfel că, de fapt, articolul 31 al Constituției ruse garantează libertatea de întrunire, dar Kremlinul limitează din ce în ce mai mult acest drept.” (pag. 77-78)
Cert este că acești șase tineri își schimbă treptat opiniile, trecând uneori chiar dintr-o tabără în alta, pe parcursul deceniului în care sunt urmăriți de autor, sunt vizitați periodic. Rusia nu mai este nici ea țara săracă de la început, apărând o clasă de mijloc tot mai pronunțată, dar în același timp nu este mai puțin plăcută din exterior, mai ales dacă punem în discuție evenimentele din Ucraina. Opozanta Vera se mută la Kiev, putinista devine mai puțin încrezătoare în ”luminatul” Putin, Sașa este la fel de neîncrezător în autorități, deși mai există speranțe chiar și în lumea lui. Este cert că Rusia nu poate funcționa fără a exista ”un dușman” în exterior, pe care autoritățile să dea vina, un mod similar cu anumiți conducători de la noi care dau vina pe Uniunea Europeană sau pe Soroș. Însă tinerii din interior, această ”generație Putin”, nu sunt prea impresionați nici de discursul oficial, nici de presupusele amenințări din afară:
”Ei știu cât de corupt este statul, dar pe cei mai mulți nu-i îngrijorează acest lucru.” (Lev Gudkov, pag. 188)
Chiar dacă acceptăm să privim Rusia cu alți ochi după acest volum, câteva dintre spusele tinerilor urmăriți și analizați ne rămân în minte, pentru a ne lămuri ce credem despre această țară și după ce terminăm lectura. Iată una dintre ele:
”E greu să construiești democrația când nu există democrați adevărați.” (pag. 151)
