Copiii lui Stalin, de Owen Matthews

Copiii lui Stalin. Trei generatii de dragoste si razboi (Stalin’s Children. Three Generations of Love and War), de Owen Matthews
Editura Meteor Press, 2010
Traducere din limba engleza de Mihai-Dan Pavelescu

Pe fondul informatiilor mele din ani, al lecturilor si al vizionarilor de filme documentare si artistice, aceasta carte pe care urmaream de vreun an sa o citesc, a venit si a pus in cel mai usturator mod acid efervescent pe coaja care incerca sa imi cicatrizeze nedumeririle si ranile intelectuale.

Cartea este istoria adevarata si cruda a “trei generatii de dragoste si razboi”. Dar este si fresca unui popor, unei societati, a rusilor care “in saptezeci de ani de conducere sovietica (…) isi pierdusera mare parte din cultura, religie si pe Dumnezeu; iar multi dintre ei isi pierdusera de asemenea mintile”. Analizand impactul tavalugului criminal al stalinismului/comunismului asupra vietii/nevietii acestor cetateni apartinand celor trei generatii cu descendenta din Boris Bibikov, dimpreuna cu toti aceia cu care viata i-a adus in relatii de “dragoste si de razboi”, autorul – nepotul celui de la baza acestei piramide construieste un univers mic incarcerat in inchisoarea unui univers imens.

Un univers imens – indoctrinat cu sloganuri precum “Flacai, sa indeplinim Planul! Lozinca scrisa cu creta de Boris Bibikov pe peretele toaletei fabricii!”

Un univers imens in care oamenii isi ascundeau trecutul de frica prezentului si viitorului.

“Boris Bibikov s-a nascut in Crimeea in anul 1903 sau 1904 – dosarul NKVD precizeaza 1903, mama lui afirma ca ar fi fost 1904. Tatal sau, Lev, mic propietar de pamanturi, a murit pe cand Boris si cei doi frati ai lui, Iakov si Isaac erau copii. Bibikov n-a vorbit niciodata despre el. Mama lui, Sofia, era evreica dintr-o familie avuta de negustori din Crimeea: tatal ei, Naum, detinea o moara de faina si un siloz de cereala, care ar putea justifica <profesiunea> bizara pe care Bibikov a completat-o pe formularul de arestare: <lucrator la moara>. Bibikov stia engleza si n-a luptat in Razboiul Civil. Asta e cam tot ce stim despre existenta lui anterioara intrarii in partid. Iakov, unicul frate Bibikov care a supravietuit celui de-al Doilea Razboi Mondial, traind pana in 1979, avea o obsesie similara – nu si-a mentionat niciodata originea sau fratele executat. Pentru fratii Bibikov exista doar viitorul, ei nu aruncau nicio privire catre trecut.”

Un univers imens in care “Marx si Lenin il inlocuiau in mod lent pe vechiul Dumnezeu al Rusiilor cu care ei fusesera crescuti”

Un univers imens al foametei criminale organizate cu incepere din anii ’31 pe tot cuprinsul tarii, in timp ce granele luau drumul exportului. “<Mizeria era atat de inimaginabila, atat de inumana, un dezastru atat de teribil, incat a inceput sa para aproape abstracta, fiindca nu se incadra intre granitele constiintei> a scris Boris Pasternak dupa o calatorie in Ucraina. Tanarul comunist maghiar Arthur Koestler a gasit <enorma tara invaluita in tacere>. Socialistul britanic Malcolm Muggeridge a mers cu trenul la Kiev, unde a vazut populatia murind de foame. <Si spun realmente murind de foame, nu subnutrita>, a scris el. Mai rau inca, Muggeridge a descoperit ca rezervele de grau existente erau destinate unitatilor de armata aduse pentru a impiedica revolutia taranilor. Plin de amaraciune, idealistul Muggeridge a parasit Uniunea Sovietica convins ca fusese martor la <una dintre cele mai monstruoase crime din istorie, intr-atat de groaznica, incat cei din viitor aproape ca nu vor putea crede ca s-a intamplat cu adevarat>”.

Un univers imens al “marilor epurari”, un univers in care stapanii isi devorau sclavii devotati. “Din cei 1996 de delegati la Congresul al XVII-lea, 1108 aveau sa moara in Marea Epurae.” Un nou razboi civil, dar <nu impotriva “albilor” sau a taranilor, ci impotriva celui mai insidios inamic: tradatorii aflati vhiar in sanul Partidului Comunist>.

Si referitor la acest aspect, autorul, adanc implicat si documentat asupra fenomenului, ne impartaseste: “Into the Wind, relatarea deprimanta a Evgheniei Ginzburg despre propria ei arestare si cei optsprezece ani de inchisoare din timpul Marii Epurari, descrie teribila <banda rulanta> a NKVD-ului. Detinutii erau interogati incontinuu de echipe de anchetatori, erau privati de hrana si somn, suduiti, batuti si umiliti pana isi semnau sau isi scriau marturisirile.”

“Caramizile NKVD-ului erau dusmanii de clasa si fiecare dusman trimis la zidul de executie insemna alta particica din marea edificare a socialismului. Daca justifici o moarte pentru binele unei cauze, atunci gasesti scuze pentru toate mortile”.

Revin si mai spun, un univers imens in care milioane de copii orfani sau smulsi de langa parintii trimisi sa putrezeasca in lagare de munca in indepartata Siberie sau in republicile estice, au fost incartiruiti in orfelinate, indoctrinati si decisi sa debiteze cele mai sinistre lozinci: “Iti multumim, tovarase Stalin, pentru copilaria noastra fericita!”. Un tata care isi devora odraslele!!!

Acesti copii, printre care se numara si cele doua fetite ale lui Boris Bibikov – Lenina (!!!) si Ludmila, trec si razbat prin ororile anilor ’30, traiesc si anii grei ai razboiului, dar raman cu schele fizice si psihice profunde. Ludmila “nu avea sa scape niciodata de sechelele psihologice ale infometarii. <Foametea din copilarie ramane toata viata alaturi de tine> mi-a spus. <Niciodata nu te mai poti simti realmente satul>”. Sa nu uitam si de sechelele numite absurde devotamente pentru idealurile sovietelor!!!

Owen Matthews, autorul, fiul Ludmilei, spune peste ani, in aceasta carte: <<Una peste alta, intr-o generatie care supravietuise perioadelor de foamete, Marii Epurari si razboiului, Lenina si Ludmila se puteau considera printre cei norocosi. Traiau si erau impreuna. Foarte multi din jurul lor suferisera pierderi grele. Poate ca de aceea surorile n-au fost distruse de intamplarile atat de traumatizante incat, pentru noi, supravietuirea lor pare aproape incredibila. (…) Deasemenea, neindoios, supravietuirea Leninei si a Ludmilei a avut legatura cu flexibilitatea lor inascuta, cu abilitatea de a trai clipa prezenta. Ignorand lumea mai larga, ele au trait “aici” si “acum”, poate arma cea mai puternica impotriva disperarii>>.

Insa autorul, Owen Matthews, fiul Ludmilei si al lui Mervyn Matthews largeste aria introspectiei sale istorice, sociale, politice si psihologice asupra anilor la fel de incitant-duri de dupa moartea lui Stalin, ani in care in fruntea URSS s-au asezat urmatorii criminali patati cu sangele propriului popor. Criminali care au largit si intarit lagarele Gulagului,  care au continuat sa distruga atat personalitati de seama ale Uniunii cat si milioane de umili cetateni care au trebuit sa dea uitarii viata din trecut, sa renunte la speranta de a se mai intoarce, sa-si goleasca mintea de furie si regrete si sa se dizolve in prezent. “In acest fel, majoritatea barbatilor si femeilor care au sustinu testul acela, au fost distrusi de el.”

De la NKVD la KGB pasul a fost mic si in esenta a avut atat o conotatie lingvistica, cat si una de perfectionare a metodologiei terorii.

Mervyn Matthews este un cetatean britanic despre care fiul sau spune “strainul cu ceafa lunga, rusifilul sfios si visator, cu degete prelungi si vocale pronuntate cu grija, atat de deschis si de inocent (…), atat de pierdut, atat de indragostit de Rusia, dar fara sa fi avut un camin acolo”, pentru care “Mila urma sa devina intruparea a tot ce iubea el in Rusia, a pasiunii si a focului acesteia”.  Un FOC care parjoleste soarta celor care se apropie prea mult de limbile lacome ale sale. Pentru ca Matthews sfideaza KGB-ul, un lucru de neinteles pentru oamenii normali si conformisti in vremuri anormale. Matthews, un om cu principii, “care avea sa plateasca din greu pentru principiile acelea”.

Autorul a adunat marturii cutremuratoare privind saga parintilor sai incorsetata in haina rigida si perversa a Sovietelor deceniilor 6 si 7 din secolul zbuciumat al himerei comuniste. Indelung placat si curtat de KGB – direct si de agenti acoperiti ai acestuia, printre care colegi si “prieteni” turnatori vanduti instrumentului de oprimare psihica-sociala si politica, profesorul universitar M.M isi permite naivitatea, dar si taria de a rezista! Pentru ca sovieticii nu i-au intees “patriotismul adanc inradacinat al clasei si generatiei lui Merwyn, care aprecia ca o culme a proastei educatii sa pleci din sala de cinematograf inainte de a se termina imnul national God Save The King”.

Autorul vine si exprima apoi o sentinta extrem de limpede a nelamuririi care ma tot incearca si pe mine privind spatiul si misterul rusesc: “Soljenitin a denumit <Arhipelagul Gula> reteaua de lagare si inchisori care acoperea Uniunea Sovietica. In realitate, Rusia intreaga era un arhipelag, un sir de insule izolate de caldura si lumina, rasfirat intr-un ocean ostil de pustietate. Undeva in vastitatea aceea a Rusiei se gaseste una dintre cheile pentru intelegerea tarii: ambiguitatea si fatalismul nascute din viata intr-o tara a carei traversare dura candva o jumatete de an, resemnarea cronica fata de capriciile autoritatilor, nascute din imposibilitatea istorica a comunicarii cu avanposturile unui imperu imens si atat de dificil de guvernat.”

Owen Matthews, jurnalist cu o experienta vasta in spatiul rusesc si in zonele estice de conflicte armate, a intreprins o vasta documentare atat in arhive, cat si prin discutii cu familia si cu martorii vremurilor, pentru a reconstrui traseele parintilor sai, trairile lor, iubirea lor, eforturile lor pentru a reusi sa se casatoreasca si sa isi cladeasca un camin in Marea Britanie. Si traind in timpul prezent aventura ruseasca, cunsocand in profunzime realitatile politice si sociale ale “noii Rusii”, autorul ne prezinta in paralel cu trecutul indepartat si apropiat, prezentul “rug al vanitatilor”:

Intalnirea din anul 1963 dintre Ludmila si Merwyn le va marca vietile. Idila care se naste intre cele doua fiinte insetate de dragoste, “care gaseau unul in celalalt ceea ce nu avusesera parte in vietile lor dezarticulate pana atunci”, va umple perfect golul din viata lor. Intentia lor de a se casatori, a grabit mana KGBului, a carui rabdare se sfarsise. Semneaza cotractul de colaborare, ori va fi expulzat din tara!

Owen Matthews scrie aici cateva cuvinte care exprima diferenta de mentalitate dintre generatia sa si a tatalui sau: “Sfidarea KGB-ului de catre tata mi se paruse un act nobil si principial din primul moment in care aflasem despre ea. In acelasi timp insa, la alt nivel, o gasisem de neinteles. Cand am scris randurile acestea, m-am gandit ca daca as fi fost silit sa aleg intre a fi despartit mult timp de femeia pe care o iubeam si a iscali o hartie prin care declaram ca voi lucra pentru KGB, as fi semnat fara ezitare pe linia punctata. Indiferent care mi-ar fi fost sentimentele intime fata de KGB, as fi considerat ca fericirea mea personala era mai presus de orice altceva. Nu pot decide daca aceasta este o diferenta intre generatia mea si a tatei, sau o diferenta de temperament intre noi doi ca indivizi. (…) Totusi, refuzul lui n-a fost o chestiune de alegere intre conformism si nebunia extravaganta a tradarii. Simtul onoarei personale, profund inradacinat, nu i-a ingaduit pur si simplu s-o faca; in ciuda cinismului de-o viata fata de politica, el n-a avut niciodata indoieli despre dragostea lui fara de tara, Avea sa plateasca din greu pentru principiile acelea”.

Pentru ca au urmat ani grei, strabatuti de o corespondenta exaltata, aproape zilnica,  intre cei doi despartiti, ani in care Merwyn dovedeste o putere de lupta extraordinara in a-si realiza scopul, lupta pentru care angreneaza forte guvernamentale, forte politice britanice, intreprinde calatorii riscante pentru a intalni personalitati potrivite care sa ii sprijine demersul si intre aceste campanii chiar isi finalizeaza prima sa “lucrare sociologica despre tineretul sovietic”. Toate acestea umplu insa paharul si Merwyn isi distruge cariera universitara la Oxford. “Oxford, visul cel mai drag al tatei dupa Ludmila insasi, se sfarsise. (…) Alungarea din Oxford a fost o cadere in disgratie care avea sa-l marcheze pe Merwyn mai profund decat oricare episod din viata lui; o lovitura care urma sa-I otraveasca toate realizarile ulterioare”.

Intotdeauna exista brese si prin acestea Merwyn reuseste sa se strecoare de doua ori in URSS si bineinteles este expulzat de fiecare data! Insa reusesc sa se intalneasca in tarile Baltice. Intalniri care le reincarca sufletele cu dragoste.

Misterul iubirii, misterul Rusiei! “Cu certitudine Rusia reprezenta o atractie clara pentru oricine dovedea o predilectie sumbra spre iresponsabilitate crasa si autodistrugere. Iar daca aveai asa ceva, nimic nu te putea opri din a ti- o satisface. Era o lume stranie, ;ipsita de frica lui Dumnezeu, in care valorile fusesera inghetate si erai terifiant de liber sa explorezi cele mai dezgustatoare unghere ale propriei tale inimi intunecate.”

Intr-un schimb international, o afacere mediata de cele mai inalte forte la nivel mondial, Merwyn Matthews ajunge in octombrie 1969 la Moscova si pe 30 octombrie Mila si Merviusa s-au casatorit, “isi castigasera batalia de a fi impreuna”.

“Iubirea mea este mai puternica decat ura lor” scrisese Mila catre Mervyn.

Insa in fiecare fericire exista samburele nefericirii. “Dupa atatea asteptari, dupa atata idealizare, dupa atatea sacrificii si inalte idealuri arzatoare, putea realizarea sa fi fost altceva decat o dezamagire. (…) La sosirea victoriei, niciunul n-a stiut cum sa continue povestea”.

O carte pasionanta despre dragostea in vreme de razboi, despre crimele abominabile ale stalinismului si ale slujitorilor sai, dar mai presus de orice o carte despre fascinatia inca neelucidata stiintific a misterului “mamei Rusia” si a particularitatile sufletului rusesc.

O carte scrisa cu dinamism, cu sensibilitate, cu puternica introspectie sociala, politica si psihologica, cu duiosie, dar si cu multa amaraciune, cu romantism, dar si cu pragmatism.

O lectura obsedanta si indispensabila intelegerii ultimilor 100 de ani rusesti, europeni si pana la urma – mondiali.

Mottoul Epilogului cartii: “Este mult mai bine sa uiti si sa zambesti,/Decat sa-ti amintesti si sa fii trist. (Christina Rossetti) “ Iau aceste cuvinte cu propriul meu inteles: sa nu fii trist, sa zambesti, dar sa nu uiti, pentru ca daca uiti, istoria s-ar putea repeta.