„Conversații cu mine însumi”, de Nelson Mandela
Editura Publica, Colecţia ”Victoria Books”, București, 2013
Traducere din engleză de Dan Bălănescu
Cuvânt înainte de Barack Obama, prefață de Verne Harris
Moto: „Conștiința că ți-ai făcut datoria la vremea ta și că nu ai înșelat speranțele semenilor tăi este, în sine, o experiență plină de satisfacții și o realizare magnifică.”
Pe cei care doresc să citească biografia lui Nelson Mandela, îi sfătuiesc să caute alte cărți apărute în anii trecuți (și, se pare, netraduse până acum la noi), precum ”Long Walk to Freedom”, apărută în 1993 sau ”Mandela: The Authorised Portrait”, de Mike Nicol, apărută în 2006. Nu, ”Conversații cu mine însumi” este mult mai mult decât o autobiografie: este o colecție de citate, de convorbiri, de fragmente de discursuri sau scrisorii, de discuții private cu colaboratorii apropiați pe care Mandela le-a avut de-a lungul vieții sale, fără a lăsa aproape niciun subiect interesant în afară, fără a ascunde nimic din curajoasa și îndelungata sa viață.
Așa cum mărturisește și cel care a fost conducătorul acestui proiect, Verne Harris de la Centrul Nelson Mandela pentru Memorie și Dialog, în prefața de la această carte, ”Conversații cu mine însumi urmărește să ofere cititorilor acces la Nelson Mandela, omul din spatele personajului public, prin intermediul arhivei sale personale. Arhiva conține conversațiile și scrierile personale ale lui Mandela, adresate fie sieși, fie confidenților apropiați. Este un Mandela ce nu corespunde, în primul rând, nevoilor și așteptărilor unui public. În schimb, scrie epistole, discursuri și memorii. Își ia notițe (sau umple hârtii cu mâzgălituri) în timpul reuniunilor, ține un jurnal, își notează visele, își ține evidența greutății și a presiunii sangvine, își face liste cu diverse lucruri de realizat. Meditează pe marginea experienței sale, își interoghează propria memorie, discută cu un prieten. Nu este un personaj legendar sau un sfânt mai presus de muritorii de rând. Este ca mine și ca tine.”
Cartea este construită pe patru părți mari, care constituie tot atâtea părți importante ale vieții lui Nelson Mandela: Pastorală (perioada copilăriei și adolescenței timpurii, petrecută undeva în regiunea Trankei din Africa de Sud, până la mutarea în Johannesburg), Drama (1941-1962, perioada implicării în politică și a luptei contra regimului apartheid și până la închiderea sa din anul 1962), Epopee (viața în închisoare și lupta de la distanță) și Tragicomedie (eliberarea din 1990, dorința de emancipare a negrilor și lupta contra discriminării rasiale, perioada de mandal prezidențial și cea de elogiere a meritelor sale în toată lumea). Nu trebuie uitat a fi menționat că, la final, cartea este completată inspirat de câteva hărți, de o cronologie pe scurt a vieții lui Mandela, dar și amănunte biografice ale principalilor oameni, locuri și evenimente care se regăsesc în carte.
Structurată deci cronologic, cartea se concentrează mai mult asupra gândirii și filosofiei politice ale lui Mandela decât asupra acțiunilor sau evenimentelor propriu-zise. Cu fiecare pagină lecturată descoperim de unde a apărut dorința de luptă, forța și puterea personală de a promova campaniile împotriva regimului albilor din Africa de Sud, cât de mult a pătimit pentru a nu renunța nici un moment, până la victoria finală, la propriile principii și idei. De aceea, cartea este, repet, mai puțin o autobiografie, și mai mult o culegere de idei, de citate, de îndemnuri pentru o viață mai bună și mai lipsită de contradicții și discriminări.
Cum este însă acest Mandela, pentru că, în afara lecțiilor de filosofie politică, și omul este dezvăluit cu toate problemele sale de existență ante-1990? În primul rând, este o persoană binevoitoare, cuviincioasă și lipsită de orice formă de vanitate. Discută cu toată lumea, sfătuiește și nu se dă înapoi de a da mâna și de a discuta deschis atât cu cei aflați la putere, ”ambasadorii” regimului de apartheid, dar și cu gardienii sau directorii închisorilor prin care trece (De altfel, unul dintre gardienii de pe Insula Robben, locul în care Mandela a fost închis cea mai mare perioadă, James Gregory, a scris o carte elogioasă la adresa lui Madiba, intitulată sugestiv ”Goodbye Bafana: Nelson Mandela, My Prisoner, My Friend”, considerând că liderul african a avut o influență decisivă în redefinirea sa ca om.)
Este foarte sincer în scrisorile sale, expunându-se fără prejudecăți atunci când scrie gânduri către Winnie, soția sa, sau către copiii și nepoții săi. Peste ani, recunoaște că, atunci când privește în urmă (ceea ce ar trebui să facem noi toți!), este uimit de pedanteria, artificialitatea și lipsa de originalitate a scrierilor de demult, a discursurilor avute și concluzionează: ”Dorința de a impresiona și de a atrage atenția este ușor de recunoscut.” Realizează (și iar mă mir: câți dintre noi o facem?) că toată această luptă politică, toate interdicțiile și arestările, toată perioada petrecută în închisoare l-au dus departe de familie, lucru pe care îl regretă enorm. Omului simplu Nelson Mandela îi plac aceleași lucruri care și nouă, fără însă să aibă parte de acestea atât de mult precum și le dorea: ”Îmi place să mă relaxez acasă, să citesc în liniște, să adulmec miresmele din bucătărie, să stau la masă cu familia și să ies în oraș cu nevasta și copiii. Atunci când nu te mai poți bucura de aceste plăceri simple, pierzi ceva important din viață și simți asta în activitatea de zi cu zi.”
Despre viața personală se sfiește să vorbească, mai ales când vorbim de viața de după 1990, de după ieșirea din închisoare, iar întrebările din interviuri trec pasant pe lângă el atunci când este întrebat despre cauzele divorțului de Winnie, cea de-a doua soție a lui, care a fost un stindard, la rândul ei, al luptei anti-apartheid și care a fost deseori arestată, închisă, aflată sub urmărirea autorităților și de care a divorțat (fără să dezvăluie motivul nemulțumirilor) pe când era președintele Africii de Sud. De asemenea, doar puțin mărturisește și despre actuala soție, considerând că viața personală după ieșirea din închisoare nu trebuie adusă la cunoștința publicului, accentul trebuind a fi pus pe realizările profesionale, ale politicii instaurate și ale țării sale, Africa de Sud.
O carte deosebită a unui om enorm: ea vă va îndemna, așa cum o fac numai cărțile bune să căutați informații, să citiți alte biografii ale lui Nelson Mandela, să descoperiți în arhive imagini cu eliberarea din 1990 sau cu evenimentele de după, să vizionați, dacă nu ați făcut-o deja, documentarele sau filmele biografice ce există pe piață. Și să îndrăgiți mai mult spiritul unui om, care declara în 1998: ”O problemă care m-a îngrijorat profund în închisoare a fost imaginea falsă pe care am proiectat-o neintenționat lumii de afară; aceea de a fi considerat un sfânt. Niciodată nu am fost așa ceva, nici chiar în baza definiției lumești a sfântului ca păcătos care nu încetează să încerce.”
