Căsnicie, de Dan Coman

”Căsnicie”, de Dan Coman

Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, Iași, 2015

Moto: ”Sunt convinsă că e așa: el are nevoie doar de atingeri, de contact fizic, pe când eu am mare nevoie de vorbe, de cuvinte care să mă liniștească și-abia apoi, eventual, de sex.” (Ea, pag. 54)

Două personaje puternice, o scriitură profundă și realistă, o descriere perfectă a unei căsnicii aflate în prag de colaps, toate acestea constituie ansamblul construit de Dan Coman în cel mai recent roman al său, apărut de curând la Editura Polirom. Nici acest roman nu m-a dezamăgit, așa cum nu o fac în ultimul timp multe dintre cărțile din literatatura românească pe care le aleg să le citesc, și impresiile sunt favorabile, mai ales că romanul lui Dan Coman naște multe întrebări și, probabil în funcție de sexul cititorului, te determină se empatizezi cu unul sau altul dintre personaje.

La început, îl descoperim pe El, un bărbat preocupat de căsnicie, ocupat prea mult cu munca, cu documentele sau cu cititul. Capitolele consacrate gândurilor și acțiunilor lui sunt datate cu anul 2014, sunt povestite la persoana a treia și conțin, alături de referirile la prezent, și multe flash-back-uri, prin care el își rememorează propria relație, propria căsnicie cu Rebeca. Dacă luăm, să spunem, doar primul capitol, el este cel care încearcă prin orice mijloace să salveze ultimele aparențe ale unei căsnicii aproape distruse, în care ea este tot mai îndepărtată și de el, dar și de noțiunea de soție. Suntem undeva la țară, la Anieș, suntem în ultimele zile ale anului 2013 și toate încercările lui de a trăi câteva zile fericite, cu cuvinte frumoase, mângâieri și dragoste se soldează cu eșec. Printre ultimele gânduri ale anului, se găsea acesta, alarmant, trist:

”Era prima oară când el a numărat: în anul care era gata să treacă făcuseră dragoste de exact zece ori.”

Un personaj cu care merită să empatizezi și căruia poți să-i dai dreptate, nu? Cel puțin, așa ai zice după ce ai trece de primul mare capitol, după gândurile sale și primele evocări ale relației din trecut, mai ales dacă ești bărbat. Totul se schimbă însă dintr-o dată, pentru că scriitorul decide să ofere cuvântul și celuilalt personaj principal, Ea, Rebeca, prin intermediul unui jurnal personal scris în perioada 2006-2007, poate perioada cea mai gravă a relației, cea după nașterea primului copil. Imediat după nașterea Mariei, el se îndepărtează de ideea de cuplu și respinge violent orice încercare de apropiere a ei, orice implicare în creșterea copilului, motivându-și ieșirile zilnice prin oboseala și lipsa de timp.

Cititorul este lovit destul de puternic, destul de adânc și își dă seama că adevărul este altul în funcție de cine îl povestește și îl manipulează. Și nu poate ieși din această incertitudine a vinovatului din această căsnicie, pentru că fiecare dintre cei doi protagoniști pare cumsecade și cuminte (în majoritatea timpului) atunci când aflăm propria perspectivă, dar în același timp este închistat, rece și distant atunci când este descris de celălalt. E adevărat, el face și câteva greșeli, înșeală sau dorește să o înșele, dar pe ansamblu cei doi soți sunt atât de asemănător descriși de celălalt că ne mirăm cum de nu se înțeleg. Sau poate aici este cauza, fiecare dă vina pe celălalt, fiecare consideră că vina nu îi aparține și vede doar defectele din personalitatea de lângă el. Niciunul nu face o instropecție atentă a propriei firi și despărțirea pare uneori iremediabilă:

”Azi am realizat brusc că nu mai sunt îndrăgostită de el. Îl iubesc cu o dragoste tristă, mai mult pe bărbatul pe care-l vreau și pe care-l port întruna în mintea mea decât pe cel real. Nici nu-mi mai doresc să mă atingă. Ar fi cumplit de trist și de dureros. Deși am vise erotice cu el aproape în fiecare noapte. Nu știu de unde naiba vin. N-aș mai suporta asta în realitate.”

Și atunci scriitorul introduce un al treilea personaj, Daria, care pare liantul dintre cei doi, cel care îi unește temporar pe cei doi soți fără explicații și dispare la final fără să i se poată da de urme. Ce reprezintă Daria aici?, ne putem întreba. Cine este ea, este ea factorul care poate salva căsnicia, cum este ea reprezentată de cei doi soți. Sunt atâtea întrebări care se nasc din toată această poveste și pe care le-am văzut și prin alte recenzii. Ea o consideră prietena pe care n-a avut-o niciodată, pentru că el a venit prea devreme. El o dorește, dar este oprit mereu din încercările sale, Daria fiind atât rece, cât și categorică în respingerea avansurilor. La final, ménage-ul à trois care se instaurează pare calea sigură pentru fericire. Dar nu e chiar așa, eu cred că Daria a fost probabil calea prin care temporar căsnicia a mers, dar prezența ei pe termen lung va avea efecte distrugătoare. O fericire internsă, dar doar temporară, lase urme adânci.

Mărturisirea Ei din cuvintele următoare nu este decât o explicație pentru ceea ce am scris mai sus. Decât prezența pentru totdeauna a Dariei putea schimba ceva. Plecarea ei a însemnat rapid revenirea la fostele obiceiuri, deși raze de schimbare par să apară:

”Pentru noi, Daria a fost salvarea. Așa cum alte cupluri, pentru a rezista, și-au găsit suport în credință sau în copii sau în călătorii sau în psihologi și terapii, noi am avut-o pe Daria. Sau, mai degrabă, cum zice el, ea ne-a găsit pe noi, știind exact de ce avem nevoie, ce trebuie să facă, până unde e nevoie să ne ducă pentru a ne descoperi cu adevărat unul pe altul.”

Așa cum probabil v-ați dat seama de mai sus, în ceea ce a constituit mai mult o înșiruire de întrebări și răspunsuri personale reieșite din carte și mai puțin o recenzie, ”Căsnicie” este un roman care te prinde și nu te mai lasă din mână. Este alert și are chiar o oarecare doză de suspans și imprevizibil. Modern, scris cu vână, constituie una dintre cărțile românești ce trebuie să rămână în topuri până la finalul anului 2015.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.