”Jurnalul cool pentru băieți”, de Dawn DeVries Sokol
Editura Paralela 45, Pitești, 2013
Traducere din limba engleză de Ianina Marinescu
Dacă ”Jurnalul meu trăsnit”, despre care vă spuneam zilele trecute, poate fi trecut în rândul întreprinderilor ușor nebunești, cartea despre care vă spun câteva cuvinte astăzi, ”Jurnalul cool pentru băieți”, este o mică splendoare, subintitulată de altfel, foarte potrivit drept, ”Arta de a scrie un jurnal amuzant și creativ”. Foarte colorată, splendidă, plină de exerciții creative și în același amuzant, acest nou fel de jurnal pentru copiii mici ne îndeamnă să folosim creioanele, pixurile, acuarelele, markerele, pasta corectoare, petele de cerneală pentru o experiență nouă, inovativă, trecând pe planul unei ”cărți” jocurile copilăriei, cea în care generația mea nu avea nevoie nici de cărți, nici de tehnologie, ci de un loc în care să ne jucăm și de oarece instrumente obscure pe care să le folosim. Dar acum este o altfel de lume, de acord?
Citez câteva cuvinte din primele pagini ale jurnalului, cea mai potrivită soluție pentru a descrie cum este acest jurnal și de ce este el, în același timp, și amuzant și creativ:
–Xeroxează, decupează și lipește în jurnal poze cu prietenii și membrii familiei tale. Revistele vechie sunt surse excelente de imagini cu oameni și obiecte. Întoarce revista cu susul în jos în timp ce o răsfoiești, ca să observi forme și modele pe care altfel nu le-ai sesiza.
–Dacă faci o greșeală, e suficient să desenezi peste ea sau să o acoperi cu un colaj. De obicei, greșelile te ajută să te perfecționezi.
–Lasă-ți mintea să hoinărească în timp ce desenezi. Nu știi niciodată ce mari idei pot să-ți vină!
Și așa mai departe, cu multe sfaturi amuzante, cu multe recomandări care poate dezvolta creativitatea băiețelului dvs. (Să nu uităm că, la aceeași editură, în aceleași condiții grafice, există și cartea similară pentru fetițe, intitulată ”Jurnalul cool pentru fete”). Frumos colorat, cu suficient exerciții antrenante inclusiv pentru un copil plictisit, Jurnalul cool pentru băieți poate fi exercițiul perfect pentru un copil plictisit de temele obligatorii de la școală, mai ales cele din vacanță: poate colora, poate desena literele alfabetului în stil graffiti, poate schița benzi desenate, poate realiza harta sa preferată, etc. Dar copilul poate să își valorifice și spiritul creativ, să gândească sau să își imagineze lucruri sau evenimente: Dacă ai fi o persoană celebră, cine ai fi și de ce?; Scrie despre filmele pe care le-ai văzut; Ce detest; Ce îmi place; Cum a fost ziua de azi; Ce mă inspiră; Creează un personaj, etc.
O carte simpatică, un altfel de jurnal, dar plin de creativitate și imaginație! (mi-ar fi plăcut, oricum, să fi avut și eu o asemenea ”jucărie” în copilăria mea)