Carti Carti pentru copii

Cărți pentru copii: ”Enescu și hora razelor de soare”, de Cristina Andone

”Enescu și hora razelor de soare”, de Cristina Andone
Editura Nemi, Colecția ”Povești din Pădurea Muzicală”, București, 2017
Ilustrații de Adriana & Sebastian Oprița și Thea Olteanu

Dar ce frumoase sunt călătoriile muzicale pentru copii! Și ce idee bună! Mă gândesc cât de mult am avut de recuperat după copilărie (iar unele lucruri au rămas definitiv nerecuperate), pentru că nu am avut niciun mentor, nicio carte, nicio rudă apropiată care să mă îndrume spre muzica adevărată, cea clasică. Și iată că ai noștri copii au parte de astfel de îndrumări, fie că vin din partea celor apropiați, fie că apar astfel de cărți, care oferă pe înțelesul tuturor călătorii în lumea muzicală.

Prima carte din colecție pe care o citesc cu atenție este cea cu privire la George Enescu, pe care băiețelul meu a primit o dedicație minunată și personalizată. Ne-am închipuit amândoi vocea splendidă a Anei Voinescu (cea care prezintă emisiunea ”Do, Re, Mi pentru copii” de al Radio România Muzical), am purces la lectură și am descoperit o poveste frumoasă, care ne îndeamnă să ajungem mai aproape de muzica lui George Enescu, de muzica clasică, dar și aproape de tradițiile românești.

Doi copii, Thea și Sashi, ajung în vizită la Enescu, îi descoperă câteva dintre instrumentele prin care cântă sau compune, dar și viețuitoarele prietene, cum ar fi Lia-Ciocârlia sau Iedul Gheorghiță, sau ”pe scurt, Arcuș”, un năzdrăvan care are prea puțin chef de lecții de muzică, și mai mult chef de mâncare. Dar așa sunt mulți copii când sunt puși la învățat, mai mereu cu dorință de libertate și de timp liber. Asta deși lecțiile spiridușului Enescu sunt foarte antrenante și pline de exemple minunate:

”Fiecare notă are locul ei bine rânduit printre bunătățile muzicale, ne explică Enescu. Cele din dulapul de sus al cheii Sol sunt niște mere de vară, dulci-acrișoare. Au gust de joacă. Cele din dulapul-portativ de jos, deschis doar cu cheia Fa, sunt niște mere coapte de soarele toamnei și, doar pentru cunoscători, au savoare de miere și de înțelepciune.” (pag. 21)

În plus, volumul – frumos colorat și impecabil din punct de vedere grafic – conține jocuri și descrieri de motive folclorice, imagini cu multe păsări de pe la noi și numele lor, ba chiar și câteva povești, una ”scrisă cu acul”, alta despre prințesa iubită din orașul amorțit, care aduc savoare de basm acestei cărți. Nu putea lipsi, pentru cei mici, dar și pentru cei mari, o trecere în revistă cuprinzătoare a operei și vieții lui George Enescu, dar și un apel spre salvarea casei lui Enescu de la Mihăileni, unul dintre motivele pentru care această carte a fost scrisă.

Și să nu uit să vă semnalez un lucru foarte important: cartea vine însoțită de un CD audio, pe care regăsim ”Lista muzicală a lui Enescu”: Simfonia nr. 2 în La major și cele două Rapsodii române, în interpretarea Orchestei Naționale Radio. O delectare!

Puteți cumpăra cartea: Editura Nemi/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Craii și morții, de Dan Stanca

Jovi Ene

De citit „Povești pe nerăsuflate” alături de cei mici și dulci

Corina Moisei-Dabija

Revista presei culturale (15 – 21 ianuarie 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult