Carti Carti de istorie Recomandat

Atlasul popoarelor din America, de Jean Sellier

atlas america”Atlasul popoarelor din America”, de Jean Sellier

Editura Niculescu, București, 2008, 208 p.
Traducere din limba franceză de Magda Stan, cartografie: Bertrand De Brun, Anne Le Fur

O lucrare de uz general, construită în primul rând pe date istorice, însoțite de cărți explicative, Atlasul popoarelor din America este parte a unei serii care conține descrieri de tip monografic pentru fiecare continent, aducând informații „la zi”, din primii ani ani secolului XXI, sub aceeași semnătură a lui Jean Sellier.

Ocupându-se de cele două Americi, atlasul varsă o informație brută în narațiuni ce urmăresc în primul rând fapte, eroi și evenimente deosebite, pornind de la primele date europene despre noul continet (secolul XV), până în prezent; există astfel relatări despre mayași sau azteci, dar și despre Ku-Klux-Khan sau emigrația nord-irlandeză, care se așază potrivit în căsuțele lor colorate, realizând o imagine de ansamblu a unui teritoriu amplu; persistă, firește, în această panoramă, ceva din futilitatea Wikipediei (lucrarea este una de popularizare), dar are, în plus, avantajul autorității: informațiile de aici, din acest atlas de dimensiunile unui caiet de desen oblong (24 x 17 cm), sunt verificate și acurate.

atals americaAstfel, prezentul Atlas… (denumire poate pretențioasă pentru așteptările cititorului autohton) este o lucrare ce concurează cu enciclopediile editate în ultima vreme sub sigla unor ziare, cum ar fi Jurnalul național sau Adevărul, satisfăcând nevoia de informație a unui public ce a considerat întotdeauna că a ști înseamnă a poseda informații – uneori chiar la modul fizic. O dovadă în acest sens este și imaginea de mai sus, o statistică pentru anul 2000 a indienilor din Canada, foarte elaborată și amănunțită, ce probează grija pentru informare, dacă se poate exhaustivă, a autorului.

Cu o bibliografie și index ce îl fac ușor de consultat, Atlasul popoarelor din America este o introducere generalistă într-un univers special.

Puteți cumpăra cartea: Editura NICULESCU/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină, de Bogdan Murgescu

Codrut

Ieșirea din invizibilitate: „Homoistorii”, de Florin Buhuceanu

Jovi Ene

Timpul nu vindecă tot: Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar, de Doina Jela

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult