”Ultimele zile ale aristocrației ruse”, de Douglas Smith
Editura Corint, Colecția Istorie cu blazon, București, 2020
Traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu
Prefață de Antoaneta Olteanu
Motto: ”Revoluția nu a fost ceva neașteptat pentru noi, știam că era inevitabilă, că vechiul guvern birocratic putred era prea neputincios, incapabil să facă față nevoilor tot mai mari ale națiunii; dar nu ne așteptaserăm ca ea să se producă în timpul războiului și nici nu visaserăm că urma să vină în acea formă. Am idolatrizat cu toții poporul rus în mod exagerat și cât de amarnic ne-am înșelat!” (Aleksander Golițîn, pag. 132)
La începutul secolului al XX-lea, familiile aristocratice rusești se așteptau, așadar, la o transformare, la o schimbare a societății în ansamblu, mai ales dacă priveau cu atenție felul în care îi priveau clasele mai puțin privilegiate sau noua clasă muncitorească și fiind totodată dezamăgiți de inabilitatea noului țar, Nicolae al II-lea, venit pe tron în 1894. Pentru a reliefa această transformare și consecințele ei, istoricul american Douglas Smith a ales să pună accentul pe două familii, Șeremetiev și Golițîn, ambele cu o istorie îndelungată, ambele foarte bogate la începutul secolului și cu zeci de ramificații (încât uneori le pierzi și socoteala pe parcursul celor peste 600 de pagini). Aceste două familii erau destul de diferite în esență, deși se cunoșteau sau chiar se înrudeau temporar, deși ambele erau de viță nobilă și foarte bogate: Golițînii erau mai liberali și vedeau cu ochi buni chiar și o revoltă împotriva țarului, erau intelectuali desăvârșiți și pacifiști; Șeremetievii erau mai conservatori, apropiați și aghiotanți ai țarului și membri în Curtea imperială.
Pentru autor, ”distrugerea nobilimii a fost una dintre tragediile istoriei ruse”, dar trebuie să recunoaștem că aceasta trăia în huzur, într-un lux opulent și puțini dintre membrii ei aveau preocupări de caritate sau măcar de milă pentru cei subjugați, pentru zecile de mii de iogabi și țărani care trăiau pe multele lor moșii (”Despre unii stăpâni se știa că erau liberali și ei încercau să-i ajute pe țărani, dar nu și-ar fi făcut niciodată patul singuri și nici nu și-ar fi golit oala de noapte, iar copiii lor erau crescuți în același spirit.”) Chiar dacă, așa cum spuneam mai sus, o parte a nobilimii se aștepta la transformarea societății, nu au avut cum să prevadă succesiunea rapidă de evenimente care le-a dus pieirea: războiul mondial, revoluțiile interne din 1917, războaiele civile care au sfârșiat țara și apoi venirea la putere a bolșevicilor, a comuniștilor, care doreau distrugerea vechii stări de lucruri.
”Eram cu toții, noi, cei din pătura superioară a societății ruse, atât de îngrozitor de insensibili, atât de oribil de obtuzi, încât nu am simțit că viața minunată pe care o duceam era, în ea însăși, o nedreptate și că din acest motiv nu putea să dureze.” (Nikolai Nabokov)
Primul semn al schimbării lucrurilor a fost căderea Romanovilor, prin abdicarea neașteptată (și, din nou, inabilă) a lui Nicolae al II-lea. Venită imediat după Revoluția din februarie, abdicarea a avut consecințe importante asupra aristocrației. Unii nobili au avut de suferit, iar mulți alții au început să poarte panglici roșii la îmbrăcăminte, semn al sprijinului pentru revoluție, fie el doar declarativ. Chiar dacă a fost denumită ”revoluția nesângeroasă”, Revoluția din februarie a însemnat și mult sânge și multă intoleranță. Atunci a apărut termenul ”burjui”, care îi desemna pe toți dușmanii poporului, fie ei nemți, evrei sau intelectuali, bogați sau membri ai aristocrației. Erai ”burjui” chiar fie dacă erai zărit pe stradă cu cămașă albă sau cu ochelari, ori dacă erai bănuit că făceai baie în mod regulat.
A urmat o perioadă foarte alertă, tulburentă și controversată. Rusia a fost prinsă în vârtejul revoluțiilor, grevelor și războaielor civile, în timp ce primul război mondial răvășea toată lumea. Soldații ruși se revoltau împotriva superiorilor, în vreme ce își doreau să nu mai lupte într-un război mondial în care nu simțeau niciun interes și să plece acasă pentru a schimba propria lume. Chiar dacă aceasta este viziunea de ansamblu, chiar dacă ni se descriu toate aceste evenimente, care au bulversat Rusia și lumea în perioada 1917-1918, accentul se pune pe ceea ce simt și ceea ce fac aristocrații. Treptat, aceștia se mută din Petrograd spre Moscova, iar obiceiurile de vară – petrecerea timpului la moșiile de la țară – încep să dispară, pentru că țăranii s-au răsculat, unii moșieri sunt omorâți, pământurile împărâțite, conacele și acareturile sunt distruse.
În timp ce nobilii sunt împărțiți între conservatorism și liberalism, între trecut și prezent, lumea lor dispare. Mulți dintre ei așteaptă armata germană, aflată într-o presupusă incursiune pe teren rus, la fel cum și noi, tot iluzoriu, așteptam după cel de-al doilea război mondial pe americani. Ultimele lor refugii sunt stațiunile balneare din Caucaz și din Crimeea, încă încremenite în timp și departe de luptele din orașele mari, dar doar pentru o perioadă – și ce inspirat este titlul capitolului care descrie aceste refugii, Stațiunea balneară ”Iadul”, așa cum sigure par temporar zone precum Moșia Bogorodițk (pentru familia Golițîn) sau anumite orașe îndepărtate din Siberia.
Lumea se schimbă total odată cu uciderea Romanovilor (cauza principală menționată de autor fiind apariția Legiunilor Cehe în Ekaterinburg) și instaurarea totală la putere a bolșevicilor. Cu sprijinul Armatei Roșii, cu ajutorul forțelor de securitate și a întregii mase populare (comuniștii au vorbit direct despre nevoie de bază ale acestei mase, aceasta este cheia cuceririi puterii de către ei), aceștia nu mai au decât un singur țel: exterminarea cu orice preț a aristocrației, a urmașilor acesteia, a tuturor ”foștilor”.
Exilul a devenit cel mai sigur refugiu și mulți dintre aristocrați pleacă din țară și supraviețuiesc peste decenii (în 1921, doar 12% din nobili mai trăiau în Rusia). Cei rămași trebuie să se descurce cumva în Rusia. Nobilii își schimbă stilul de viață, din moșieri devin simpli muncitori, nu mai au aproape deloc servitori și luptă pentru supraviețuire (într-un pasaj elocvent, se spune că nu există cai pentru călărit, ci doar pentru pus în farfurie). Cei tineri și-au înființat mici magazine în timpul perioadei de relativă liniște, cunoscută sub numele de NEP (Noua politică economică), în vreme ce bătrânii își vindeau ultimele posesiuni (bijuterii, blănuri etc.) Într-o statistică elocventă, 40% din prostituate erau din rândul nobililor.
Odată ce timpul trece, prigoana împotriva lor se accentuează și ne îndreptăm, după ani grei de trai complicat, spre Marea Teroare, în urma căreia puțini ”foști” au supraviețuit după multele arestări, torturi, persecuții fizice, psihice și sociale și, mai ales, după ”internările” repetate în Gulagul sovietic. Iar cei care au supraviețuit acestor ani au continuat să fie persecutați până și în timpul celui de-al doilea război mondial, tocmai până la moartea lui Stalin. Comuniștii reușiseră: aristocrația, sub toate formele ei, dispăruse, iar puținii oameni care au trăit și făcuseră parte din vechea nobilime au rămas doar cu titluri precum ”fost baron” sau ”fost conte”.
Astfel, în ”Ultimele zile ale aristocrației ruse”, Douglas Smith ne oferă o analiză foarte atentă și detaliată a lumii rusești din primii cincizeci de ani ai secolului trecut, punând accentul pe două familii care au fost aproape în totalitate exterminate, dar reușind să ne dezvăluie și felul în care o parte a membrilor aristocrației au supraviețuit și s-au adaptat vremurilor moderne, fie în propria țară, fie plecând în exil și făcându-și un rost în străinătate și o nouă cronologie aristocratică. Volumul autorului american ne oferă 600 de pagini excelente de istorie adevărată, care ne dezvăluie modalitatea în care atât de multe destine au fost frânte de tăvălugul comunist, dar și de propriile erori de judecată în înțelegerea realităților.
Puteți cumpăra cartea: Editura Corint.
(Sursă fotografii: EdituraCorint.ro, Hillwoodmuseum.org, Goodreads.com)
