„Fake news în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă”, de Ioan T. Morar
Editura Polirom, Iași, 2020
”Am avut însă și o latură în care am încercat vigilența cenzurii (și am reușit, cu ajutorul unui cerc mic de complici), am publicat fake news săptămânal în Viața studențească, poezii inventate ale unor poeți inventați în revista Orizont și un grupaj de poezii de Cassius Clay, total inventate de mine, în Almanahul România literară. Am „tradus” dintr-un volum de scrisori de Julio Iglesias, volum inexistent, am participat la farse în lumea scriitorilor. Și, în ultimii ani, în grupuri foarte restrânse, cu prietenii din Divertis și Ars Amatoria, l-am imitat pe Ceaușescu. Riscând mult. O parte din glumele făcute de mine imitând personajul au circulat, mai apoi, ca bancuri…” (pag. 10)
Ioan T. Morar își afirmă chiar din primele pagini ceea ce dorește de la acest volum, neavând ambiții nemăsurate. Și chiar din subtitlul său, „Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă”. Așadar, acest volum este unul care cuprinde ”amintirile sale despre cenzura comunistă”, o perioadă în care autorul s-a născut, a creat, a fost elev și student, a fost profesor în provincie și ziarist. A cunoscut direct „beneficiile” comunismului și i-a supraviețuit pentru a-i spune istoriile, mai ales cele amuzante.
Născut în 1956 în județul Arad, Ioan T. Morar a trăit o mare parte a perioadei tinereții în Banat, urmând facultatea la Timișoara, pe care a absolvit-o în 1981, și apoi lucrând ani în șir la Lugoj și Timișoara. Cu alte cuvinte, a trăit ca adult aproximativ 15 ani în comunism, în lumea intelectualității, având nenumărate întâlniri cu cenzura comunistă, care filtra aproape orice text scris pentru a nu exista nimic care să deranjeze dictatura. În calitate de student, profesor și jurnalist, Ioan T. Morar oferă, în primul palier al cărții, o privire atentă a felului în care cenzura își făcea treaba și, mai ales, putea fi păcălită. Sigur, autorul nu a fost un mare disident (nici nu prea se putea la scară mare, poate doar dacă aveai o nebunie curajoasă, care te ducea aproape de moarte!), dar nici nu a acceptat niciodată să fie acolit, slugarnic sau simpatizant al dictaturii comuniste.
Din textul pe care vi l-am oferit la începutul acestei prezentări, descoperim o mare parte din temele acestui volum, în acei ani în care autorul făcea umor, luând cenzura ca un titirez pe care îl puteai învârti la nesfîrșit dacă aveai suficientă inteligență de a nu exagera și de a te folosi de „temele” zilei. Așa a ajuns Ioan T. Morar „să traducă” din scriitori inexistenți din țări africane la modă sau din celebrități precum Cassius Clay, pe subiecte precum pacea și viitorul omenirii, într-o perioadă în care asemenea texte nu puteau fi verificate, dar care dădeau bine în ochii autorităților. A riscat, desigur, dar nu a fost prins niciodată și se poate mândri cu aceste amintiri, pe care le povestește într-un volum care împletește istoria cu umorul.
De altfel, marele atu al cărții nu vine din acest izvor nesecat de glume și bancuri, ci din valoarea ei istorică și memorialistică. Avem cu toții exemple în jurul nostru care propovăduiesc încă comunismul și beneficiile sale și sunt necesare oricând cărți care să ne aducă aminte (unora) sau să ne învețe (pentru alții, care nu au trăit perioada) cum era cu adevărat în dictatură, cât de greu era să trăiești și să supraviețuiești. Ca să nu mai spun ce libertate avem acum, mai ales de exprimare, față de acele decenii în care era foarte greu să creezi liber, să scrii ceea ce gândești.
Așa că volumul lui Ioan T. Morar vine să alăture încă o pagină la umplerea acestor goluri de memorie de care sunt bolnavi unii dintre concetățenii noștri. Cartea trebuie luată ca atare, fiind o reinterpretare a realității comuniste pe înțelesul celor care știu prea puțin despre această perioadă, fiind plină de informații concrete și reale, de la decretele privind avortul și taxa de celibat până la întâlnirea aproape inevitabilă cu Securitatea și cu Partidul, de la cuvintele interzise în literatură până la modalitatea în care cenzura putea fi eludată, păcălită sau învinsă cu armele sale. Plus realități despre cafea, țigări, cărți, învățământ, Trabant, Viitorul Scornicești, copiii lui Ceaușescu, ziare, angajări, Moș Gerilă etc. etc. O cronică a vremurilor pe înțelesul tuturor, cu un accent apăsat pe problemele de cenzură:
”În anii pe care i-am prins eu în presă, existau în continuare cuvinte interzise, referințe livrești nepermise, cărți oprite de la a fi citate etc. Lista cuvintelor interzise era destul de dinamică. De pildă, când nu se mai importau portocale, iar tu scriai într-un text (fie proză, fie poezie) că mâncai o portocală sau că te jucai cu o portocală, reflexul cenzurii apărea imediat și-ți tăiau portocala. Dacă aveai curajul să întrebi ce e cu portocala, tovarășul cenzor îți spunea: înlocuiește-o cu un măr! Exista o melodie care spunea „Eram doi copii și-aveam o portocală/soarele părea și el o portocală”, melodie pe care nu am mai auzit-o când importul de portocale cunoștea sincope! Altă situație, pentru a înțelege cum funcționa cenzura: scriai într-o poezie „mi-e frig”. Dacă încercai să publici iarna acea poezie, ți se tăia din start, se considera că e o aluzie la frigul din casele oamenilor. Dar vara puteai spune că ți-e frig, nu mai funcționa aluzia!” (pag. 106)
”În toate publicațiile din România, numele lui Nicolae Ceaușescu nu s-a mai despărțit în silabe la capăt de rând. Nici chiar prenumele și numele nu s-au mai despărțit, trebuiau puse pe același rând. Ăsta era coșmarul corectorilor (unul dintre ele), numele lui Nicolae Ceaușescu. Trebuiau rarefiate literele din cuvintele de dinainte pentru ca „tovarășul Nicolae Ceaușescu” să se așeze pe un singur rând, nu se admiteau excepții.” (pag. 112)
Ioan T. Morar s-a strecurat printre aceste momente cu inteligență și cu mult noroc, refuzând racolările Securității sau ale celor care îi solicitau să scrie poezii sau editoriale despre familia Ceaușescu. Astfel, el ne oferă mărturii de primă mână despre anii 1980, chiar dacă unele glume sunt cunoscute, chiar dacă mare parte din volumul său are o valoare strictă istorică și memorialistică. Atât pentru aceste caracteristici, cât și pentru umorul pe care îl conține, „Fake news în Epoca de Aur” este o carte meritorie, care ne oferă o fațetă nouă, inedită, despre „beneficiile” comunismului.
Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Glsa.ro)
