Carti Carti de poezii

3 poezii din 3 poeți croați: Miroslav Kirin, Nada Topić, Goran Čolakhodžić

„3 poeți croați: Miroslav Kirin, Nada Topić, Goran Čolakhodžić”
Editura Muzeelor Literare, Iași, 2021
Traducere de Adrian Oproiu

FILIT-ul nu înseamnă doar evenimente și festin literar, ci înseamnă o întreagă mișcare creată în Iași (și în țară) de excelenta echipă de la Muzeul Literaturii Române din Iași. Iar printre proiectele lor se află și cărți inedite, venite din idei extraordinare și inovative, care apar an de an, la fiecare FILIT, la Editura Muzeelor Literare. În 2021, pe lângă colecția Parodii originale (despre care voi vorbi altădată, am descoperit o carte de poezie la fel de originală, în care trei poeți croați reprezentativi au fost traduși pentru prima oară în limba română.

Și iată ce am aflat, cu o poezie de la fiecare dintre acești poeți din Croația, într-un proiect FILIT Iași 2021, care ne ajută și ne îndeamnă la descoperirea literaturilor mari din țările mici.

Miroslav Kirin (n. 1965) este poetul experimentat, este realist, atent observator, direct și sincer:

Încă puțin

Încă puțin și voi fi fericit
Îmi va intra mintea în cap
N-o să alerg pe stradă și n-o să strig
O să-mi iasă mintea din cap

Încă puțin și mă voi liniști
Mă obosește lupta continuă
Încă puțin și voi fi fericit
Nimeni n-o să-mi poată face nimic, uite
Doar încă puțin, puțin, puțin


Nada Topić (n. 1977) își plânge, în multe dintre poeziile sale, tatăl dispărut prea rapid și pe care-l regăsește în fiecare obiect din jurul său:

Tata iese din zid

Noaptea
tata iese din zid
și se uită la noi cum dormim

În loc de zăpadă
de pe el
se scutură varul alb
și cade pe plapuma groasă
și pe capetele noastre

Înainte să se-ntoarcă
tata ne înfofolește

Zice:
Iar dormiți dezbrăcate
Pizda mamei voastre!


Goran Čolakhodžić (n. 1990) este, în același timp, citadin și rural, iar poezia sa împrumută mult din tumultul și tristețea realității prezentului:

Viața

Din alegerea ta finală vor radia
victoria și înfrângerea

Ca și cum ai lua capacul de la oala
care întotdeauna a fost acasă
și l-ai purta ca pe un scut
prin lumile întunericului
pe un drum lung până la
presupusa luminare de ziuă

Ca și cum te-ai întreba de ce chiar așa,
este acesta oare chiar miezul inimii tale,
radiază din el suficientă căldură
ca să justifice plecarea în depărtare

Puteți cumpăra cartea: Editura Muzeelor Literare.

(Sursă fotografii: pagina de Facebook a FILIT Iași)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 mai 2014)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (16 – 22 ianuarie 2017)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (29 august – 4 septembrie 2011)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult