Rebecca (2020), o producție Netflix
Regia: Ben Wheatley
Distribuția: Lily James, Armie Hammer, Kristin Scott Thomas
După ce a dat lovitura cu seriale precum The Haunting of Hill House, The Haunting of Bly Manor sau Ratched, iată că Netflix se aventurează într-o zonă asemănătoare, dar totuși cu o abordare diferită, și anume cea mai recentă ecranizare a celebrului roman al lui Daphne du Maurier, Rebecca. Una din cele mai palpitante, tulburătoare, misterioase și înfricoșătoare povești de dragoste, asezonată cu obsesie, nebunie, crimă și un iminent sentiment de nesiguranță, opera de căpătâi a scriitoarei britanice a cunoscut, de-a lungul timpului, numeroase adaptări pentru cinematograf, micul ecran și scenă. Bineînțeles, mă gândesc acum la nemuritoarea variantă cinematografică clasică, semnată de Alfred Hitchcock, cu Joan Fontaine, Laurence Olivier și Judith Anderson. Dar nu putem uita nici mini-seria BBC, ce i-a avut în rolurile principale pe Emilia Fox, Charles Dance și regretata Diana Rigg. Și, desigur, pentru cei ce au văzut și au apreciat, ne aducem aminte și de varianta de musical, compusă de Sylvester Levay, pe care am putut-o aplauda chiar pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, până în urmă cu câțiva ani.
Ei bine, după ce am citit romanul și după ce am văzut atâtea adaptări ale sale, am așteptat cu entuziasm varianta produsă de Netflix. Și, din păcate, așteptările mi-au fost dezamăgite. Urmărind această nouă variantă, am avut senzația că mă aflu într-o cu totul altă poveste. Nu pot spune că este o realizare slabă, dar este cu siguranță una căreia îi lipsește ceva esențial – misterul, atmosfera aceea de teroare constantă care îi pândește pe protagoniști după fiecare colț. Și în mod clar această lipsă nu este compensată, din păcate, nici imaginile superbe ale Coastei de Azur ori ale landscape-ului britanic, nici de distribuția care ar trebui să fie una de aur, dar care nu reușește să se ridice la nivelul producțiilor predecesoare. Mai mult decât atât, două din personajele principale teribile ale romanului lui Du Maurier nu sunt deloc subliniate în ecranizarea lui Whatley – conacul Manderley care acum devine doar o casa, fără pic de interes și suflet și Rebecca, soția moartă, dar care bântuie încă gândurile celor care au cunoscut-o și care ar trebui să-și facă simțită prezența cu mult mai puternică decât ceea ce se întâmplă în filmul discutat.
Cu toate că Lily James m-a fascinat în rolurile sale delicate din Downton Abbey și The Darkest Hour, nu pare să fie cea mai fericită alegere pentru a interpreta rolul celei de-a doua doamne De Winter. Cu toate că este are un rafinament, o naivitate și o dulceață care ar trebui să o recomande indiscutabil pentru acest personaj, Lily James nu reușește, totuși, să convingă până la capăt – poate de vină este și scenariul mult mai slab decât altele dinainte, care o transformă către finalul peliculei într-o furibundă și aventuroasă apărătoare a soțului ei. Și pentru că am adus vorba de el, nici Armie Hammer, cu tot farmecul și cu toată masculinitatea sa debordantă nu face un rol strălucit ca Max De Winter, damnatul soț al Rebeccăi.
Poate tocmai acest stil prea macho care îl caracterizează pe actor face din el o altă alegere cam nefericită a cast-ului din Rebecca. Poate singura protagonistă din tot filmul care se apropie cât de cât de imaginea personajului pe care Daphne du Maurier l-a creat în cartea sa și căruia actrițe precum Judith Anderson și Diana Rigg i-au dat viață, este Kristin Scott Thomas. Desigur, cine o cunoaște și a urmărit-o de-a lungul carierei sale, va fi de acord că are o anumită statură, o anumită demnitate, că emană o feminitate misterioasă, cu accente pe alocuri masculine și pe alocuri aristocratice. Așadar, aparent, alegerea perfectă pentru interpreta lui Mrs. Danvers, sinistra menajeră, confidentă și doică a Rebeccăi. Într-adevăr, cu greu îmi pot închipui o altă actriță din galeria celor contemporane mai potrivită pentru acest rol. Și totuși, perfidia, obsesia, nebunia atât de caracteristice acestui personaj parcă nu au fost destul de prezente, destul de subliniate. Și sunt sigur că actrița britanică are resurse îndestulătoare pentru a o întruchipa pe devotata Danvers așa cum s-ar fi cuvenit. Așadar, nu pot decât să trag concluzia că nu actorii au fost de vină în acest context, ci scenariul și regia, extrem de nepotrivite și neadaptate stilului cerut de această capodoperă a literaturii engleze moderne.
Trebuie să recunosc cu tristețe că, de această dată, Netflix m-a dezamăgit. Cu toate acestea, mă consolez cu ideea că, totuși, urmează să mă bucur de noi sezoane din The Haunting și The Alienist care sunt sigur că nu mă vor dezamăgi deloc. Și chiar dacă nu se vor ridica la nivelul primelor sezoane, nu cred că vor fi atât de slab realizate precum a fost, din păcate, această nouă ecranizare cu Rebecca.
Nota: 6/10
(Surse foto: www.flickeringmyth.com, www.empireonline.com, www.netflix.com)
