”Totemul lupului”, de Jiang Rong
Lang tu teng – Wolf Totem
Editura Curtea Veche Publishing, București, 2011
Traducere din limba chineza si note de Roxana Rȋbu
In luna martie a acestui an, am avut binecuvantarea de a viziona in avanpremiera pelicula “Wolf Totem” titlu tradus la noi “Ultimul Lup”, realizat in 2015 sub mana regizorului Jean-Jaques Annaud, pe scenariul semnat de Alain Godard, Jean-Jaques Annaud, Lu Wei, John Colee, bazat pe un roman al lui Lu Jiamin, semnat cu pseudonimul Jiang Rong.
Si am spus atunci, in cronicuta, ca este vorba despre “un film de o frumusete tulburatoare. Are in spate o istorie complicata, pornita de la cartea omonima scrisa de Jiang Rong si inspirata din experienta sa de viata. Aceasta istorie care a condus la filmul pe care va invit sa il vedeti neaparat, o puteti accesa pe Wikipedia, dar zic eu, numai dupa vizionare”. Si am mai scris atunci si ca este “O poveste emotionanta despre “oameni si lupi”, despre sufletele oamenilor adeseori impovarate de prostie, de rautate, de preconcepte si despre sufletele lupilor care merg catre Tengger (zeitate suprema) si care suflete nu accepta – zei fiind, sa traiasca ca sclavi.”
Prin bunavointa Editurii Curtea Veche, am primit la blogul nostru cele doua volume ale romanului tradus si aparut la noi in anul 2011, sub marca acestei edituri serioase, profesioniste si cu mare respect pentru cititori.
Pentru mine, ca in egala masura, cititor pasionat si iubitor de cinema, traiesc experiente interesante atat in cazurile in care vad mai intai un film si mai apoi citesc cartea care i-a stat la baza, cat si in situatiile inverse, in care ajung sa vad o pelicula, dupa ce citisem deja cartea/nuvela/povestirea, pe care se baza aceasta. Si cele doua cazuri expuse, s-au intamplat sa ma lase uneori nemultumita, ba chiar frustrata si alte ori, sa ma trimita intr-o zona de preaplin benefic – intelectual si emotional.
Si iata, ca de aceasta data, lectura cartii dupa vizionarea filmului, m-a transpus in cea de-a doua stare. Am avut mereu in fata ochilor imaginile superbe ale peliculei, “o poveste vizuala”, care a avut la carma directiei cinematografice pe Jean-Marie si care “a oferit ochilor o diorama complexa a acelor melaguri indepartate din inima Asiei”.
Romanul acesta insa. in integralitatea sa, ar fi fost imposibil de transpus pe ecran. De aceea, cu atat mai apreciabila este opera cinematografica, care condenseaza si transmite esenta.
Pentru mine, lectura celor doua volume a fost o aventura fantastica. Nu exista pagina peste care poti trece cu usurinta, pentru ca fiecare paragraf surprinde prin complexitatea unei lumi despre care noi, europeni citadini, stim foarte putin. O lume in tangenta istorica cu isteria est europeana a comunismului, o lume care distruge valorile etnografice, ecologice, morale, etice, care desfiinteaza cele mai vechi constructii normative ale unei societati in care creatiile sfinte … omul, fauna si flora au invatat din vremuri ancestrale sa traiasca si sa supravietuiasca intr-un deplin respect reciproc. O lume – o biosfera, in care fiecare reprezentant, isi are dreptatea sa. O lume in care unul dintre personaje “simtea ca nu poate privi lupul in ochi si, stand pe aceasta bucata straveche de pasune, pe acest podium al stepei, i se parea ca lupului i-a fost refuzata orice urma de dreptate …”
Invatam despre aceasta extraordinara ecosfera, stepa mongola Elun, oamenii sai care au stiut de-a lungul secolelor sa stapaneasca natura si conditiile ei vitrege … repet, in deplin respect pentru nevoile vietuitoarelor, care le asigurau traiul.
Si unul dintre aceste vietuitoare este LUPUL. “De n-ar fi fost acest sfetnic militar si mentor care este lupul, n-ar mai fi existat nici Genghis-Han, nici Hoarda de Aur si nici cavaleria mongola atat de priceputa si viteaza. E neindoios, asadar ca influenta lupului asupra neamului mongol a fost nemasurata. (…) Praful de pusca al chinezilor a ajuns in Occident dupa ce cavaleria mongola a deschis drumul dinspre Asia spre Europa, dupa care a aruncat in aer cetatile feudale ale occidentalilor, inlaturand obstacolele din calea dezvoltarii capitalismului. Abia dupa aceea tunurile s-au intors in Orient, daramand portile mari ale cetatilor Chinei, ravasind, la urma, cavaleria mongola si rasturnand lumea cu susul in jos. Cu toate acestea, rolul pe care l-a jucat lupul in istorie, in cea scrisa de oameni, a fost sters cu desvarsire. Daca l-am ruga pe Tengri sa scrie el istoria, cu siguranta ca l-ar aminti pe lup, in locul cuvenit din analele istorice ale stepei mongole.”
Fiecare fraza, fiecare pagina … un cumul de intelepciune acumulata din experienta multor generatii. Oameni puternici, caractere puternice (cei slabi nu rezista) respecta ritualurile stravechi ale anotimpurilor si muncilor caracteristice fiecarui moment al anului, respecta nevoile animalelor pe care le cresc si le ingrijesc si care le ofera toate cele necesare traiului (de aceea animalele lor, turme de oi, sau minunati cai – trebuiesc hranite si ingrijite dincolo de nevoile sau mofturile marunte omenesti). Oamani puternici care au stiut sa invete din intelepciunea animalelor care ii inconjoara. Pentru ca pana la urma … da, sigur, animalele au instincte, transmise genetic, insa citind paginile acestei carti, intelegi ca instinctele sunt doar baza dezvoltarii unei inteligente adeseori superioare oamenilor.
Frumusetea scriituri paginilor acestui roman este plastica si impregnata de o profunda cunoastere psihologica a sufletului omenesc … cu cele bune si din pacate si cu cele rele. Dar si cu o adanca si amara cunoastere a “spiritului despotic si retrograd” al reprezentantilor regimului communist chinez.
Concluzioneaza Jiang Rong, in ultimele pagini ale romanului, prin intermediul lui Chen Zhen:
“Intre dragonul-totem si lupul-totem al chinezilor e posibil sa existe legaturi de rudenie indestructibile, insa, din punctul de vedere al esentei spiritual, dragonul chinezilor a trecut prin transformari prea mari: lupul cel liber s-a transformat in dragonul despotic, modelul pe care sa-l urmeze un popor intreg s-a preschimbat in incarnarea dictatorului; totemul cu o vitalitate extraordinara a devenit dragonul lipsit de viata si gol pe dinauntru, care danseaza pe la festivaluri, dragonul de mucava, tigrul de hartie.”
“Chen Zhen … statu in fata ferestrei, privind plin de amaraciune spre nord. Haitele de lupi erau istorie, stepa devenise o amintire, civilizatia nomada isi gasise sfarsitul. Pana si ultima urma lasata de lupul stepei mongole pe stepa Mongoliei Interioare – vizuina aceea straveche, vatra puiului de lup – avea sa fie ingropata sub nisipurile galbene.”
O lume si o civilizatie distrusa de cei ce se erijau in civilizatori.
Pagini dureroase, dar de o frumusete dura, inteleapta si zguduitoare.
O lectura pe care nu pot sa o uit si pe care v-o recomand!
Si trebuie sa fac o remarca tehnica. Sunt convinsa ca traducerea acestei carti a reprezentat un demers complex. Pentru ca nu numai stapanirea unei limbi – precum chineza – a reprezentat un atu pentru Roxana Rȋbu, ci si documentarea serioasa privind epoca, istoria, cutumele, obiceiurile si multe-multe informatii conexe, cuprinse in notele de subsol.