„Istoria lui Răzvan”, de Horia Corcheș
Editura Arthur, Bucureşti, 2014
După o idee de Dragan Ibrahimovici
Ilustrații de Alexandru Ciubotariu
Dacă ești tânăr și nu știi de unde să începi studiul istoriei românilor, ”Istoria lui Răzvan” este o alternativă mult mai bună față de manualele învechite din școlile românești. Dacă ești adult și ți-e dor de o oră de istorie într-o manieră mai puțin convențională, cartea lui Horia Corcheș este ceea ce îți trebuie. Iar dacă ești părinte sau bunic, vă spun sincer că ar trebui să aveți cartea asta prin preajmă, pentru că în mod sigur copilul vostru va fi încântat să studieze istoria prin poveste și prin joc.
Cam astea au fost gândurile mele atunci când citeam ”Istoria lui Răzvan” și cam acestea sunt și acum, la peste o săptămână de când am lăsat-o din mână, conștient fiind că un copil va avea mai multă dorință de a învăța lucruri noi în această manieră, a poveștii frumos scrise și impecabil împachetate, fie că e vorba de istorie, geografie sau orice altă materie care, la prima vedere, numai plăcută nu e (nu vorbesc acum din perspectiva mea, ci cea a unui copil de clasă primară! Apropo, când se studiază acum istoria în școală?). Așadar, poveste, joc, aventuri, incursiuni în timp și spațiu, fascinantă călătorie, așa cum este și pentru Răzvan, eroul cărții.
Suntem într-un viitor atemporal, în care copiii sunt prinși într-un vârtej al gadgeturilor, cu console și jocuri Xbox, cu o dispariție aproape completă a vechilor obiceiuri privind școala (cum ar fi scrierea în caiete sau existența cărților în format de hârtie, care sunt înghesuite în muzee ale timpului):
”Deci fii atent, că nu știu cum să-ți zic să mă înțelegi și să mă crezi, Bunucul se pare că la școală SCRIA (!) în caiete ceea ce îi spunea profesorul! Ascultă-mă bine, că nu sunt basme, n-ai decât să crezi că inventez! În primul caiet erau tot felul de formule de matematică, cred că învățau ceva teoreme vechi de când lumea, de-ăsta m-am plictisit după vreo două pagini. Al doilea era de istorie! Buuuuun! Imaginează-ți, ISTORIE scria clar pe caiet, iar înăuntru despre tot felul de chestii care claaaaar erau din trecut! Că nu cred că inventa! Așa! Hmmm… nu știu cum să îți explic, parcă erau niște lucruri întâmplate cândva și pe care le învățau cică să nu uite trecutul și să înțeleagă cum s-a ajuns în prezent! HAAA HAAAHAAA!”
În aceste timpuri, un băiat – Răzvan – descoperă mai multe caiete aparținând bunicului decedat, iar cel de istorie, despre care povestește mai sus, îi aduce dorința de cunoaștere și întoarcerea în trecut: atunci când sângele său, picurând dintr-o mică rană la deget, se îmbină cu cerneala de pe caietul de istorie, el se întoarce în timp, chiar în vremurile despre care scrie bunicul pe paginile respective, pentru a descoperi prin propriile simțuri (da, toate simțurile!) adevărul despre istoria românilor. Misiunea inițială – de apropiere de un înțelept al vremurilor – dispare treptat în neant, pentru ca aventurile să capete înțelesuri mult mai concrete și mai adaptate propriei vieți, cum ar fi găsirea unui inel istoric pentru colega Cleo, cea care îi ocupă rapid mințile.
Scrisă sub forma unor scrisori virtuale către prietenul mutat la altă școală, Sergiu, Istoria lui Răzvan beneficiază și de un adevărat consiliu de sfătuitori amuzanți (din perspectiva noastră, a cititorilor), pentru că scrisorile lui Răzvan sunt studiate cu atenție de profesori, care își notează în subsol orice mică eroare aparentă. Cercetătorul Istorescu, profesorul Gramatescu, Mr. Literaturman sau academicianul Dexolescu analizează cu atenție și ne aduc în prim-plan greșelile lui Răzvan (sau ale lui Sergiu), așa încât avem uneori senzația că ei corectează o lucrare de control: ”Prof. Gramatescu – pluralul substantivului suliță este sulițe, nu suliți! Nici nu mai vreau să comentez…”
Despre istoria prin care trece Răzvan se pot spune multe, dar să spunem că Horia Corcheș a ales mai multe evenimente și personaje memorabile, le-a studiat din punct de vedere istoric, a adăugat puține condimente legendare și l-a trimis pe Răzvan în mijlocul oamenilor pentru ca anumite aspecte să fie descrise și apoi învățate prin raportarea la realitatea acelor timpuri. Indiferent că vorbim de Mihai Viteazu, Burebista, Decebal sau de Ștefan cel Mare, de Mircea cel Bătrân, Basarab I, Vlad Țepeș sau Iancu de Hunedoara, călătoria eroului nostru este construită prin fapte și vorbe, prin întâlniri cu oamenii obișnuiți sau cu eroi legendari, iar marii conducători sunt undeva în umbră și în conștiința oamenilor, iar Răzvan nu îi întâlnește niciodată față în față. O idee simpatică, ce face această carte cu o măsură mai realistă, mai ales că fiecare capitol este însoțit de câteva pasaje din ”caietul bunicului”, un rezumat plin de informații despre fiecare domnitor și faptele sale istorice cunoscute.
”Istoria lui Răzvan” este un exemplu pentru profesorii care nu știu cum să determine copiii să învețe, să se apropie de o anumită materie: povestea, jocul sunt cheia!
1 comment