Stiri

UrbanEye Film Festival 2024: proiecții, dezbateri despre despre oraș, comunitate și binele comun, tururi ghidate și ateliere pentru copii

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

Aproape 25 de ore de proiecții reunind filme din întreaga lume, tururi ghidate, ateliere de design de mobilier urban dedicate tinerilor și copiilor, seri de film dedicate liceenilor, precum și un program consistent de dezbateri construiesc arhitectura evenimentelor ediției din acest an, având ca temă comunitatea și binele comun (programul poate fi consultat aici: https://urbaneye.ro/editions/urbaneye-2024/program/).

Cele șase dezbateri din program constituie o bună ocazie de a pune în lumină subiecte pe care organizatorii evenimentului le consideră relevante, de a chestiona ceea ce este în jurul nostru și de a ne configura percepția asupra mediului urban, aducând împreună invitați și perspective din domenii diferite.

Prima dintre dezbateri are loc chiar în seara zilei de 6 noiembrie, după proiecția filmului Living Together: The Story of De Warren, un documentar care urmărește efortul unui grup de prieteni din Amsterdam de a construi un ansamblu rezidențial de co-housing durabil și accesibil, reflectând astfel provocările și succesul unui proiect bazat pe colaborare comunitară și inovație în arhitectură. Dezbaterea va avea ca temă locuirea în comun (co-housing) și îi va aduce în fața publicului pe: regizorul Sam van Zoest (Olanda), Sarah van Ierlant, membră a comunității prezentate în film și strateg principal de politici pentru Guvernul olandez, alături de arhitectul Lucian Luță.

O altă dezbatere importantă însoțește filmul I Didn’t See You There, realizat de regizorul american Reid Davenport, aflat în scaun rulant, care va fi proiectat sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 17.30, la ARCUB – Hanul Gabroveni. Pornind de la acest film, care dezvăluie provocările de accesibilitate în oraș și felul în care spațiul construit influențează viața celor cu dizabilități, invitând privitorii să conștientizeze „invizibilitatea” socială a acestora, va urma o discuție despre accesibilitatea spațiilor, la care vor lua parte: arhitecta Iris Popescu, activistul Alex Tache și Ruxandra Mateescu, în rol de moderatoare.

Două dintre dezbaterile din programul ediției din acest an ale UrbanEye Film Festival pornesc de la două filme care vorbesc despre arhitecți și arhitectura din România.

Primul este documentarul Fackelmann, un portret al arhitectului bănățean Hans Fackelmann, în regia lui Grațian Gâldău, proiectat vineri, 8 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco. La dezbaterea care însoțește proiecția vor lua parte cunoscutul arhitect Șerban Sturza, Wanadis Fackelmann, fiica lui Hans Fackelmann, alături de regizorul filmului.

Cea de-a doua dezbatere care acompaniază o proiecție care vorbește despre arhitectura autohtonă are loc duminică, 10 noiembrie, de la ora 18.00, la ARCUB. Cu ocazia proiecției documentarului Cvartal – Patrimoniul cultural al cartierelor din București, realizat de Dan Radu Mihai, organizatorii le propun celor prezenți la eveniment un dialog între regizorul filmului și istoricul Andrei Răzvan Voinea.

O altă dezbatere importantă este dedicată modului în care arhitectura și teritoriile sunt explorate prin film și fotografie. Pornind de la această temă, Laurian Ghinițoiu va susține o prezentare, urmată de proiecția filmului documentar v e i n s. La final va avea loc o discuție cu el și Arata Mori, regizorul filmului. v e i n s documentează drumul parcurs de 30.000 de tone de marmură, de la extracția în Portugalia până la fațada Perelman Performing Arts Center din New York, reflectând impactul ecologic și sociopolitic al acestui proces de transformare arhitecturală.

Și la ediția din acest an, un loc special în program îl ocupă filmele de arhivă, curatoriate de Ana Szel și Andrei Rus și reunite sub tema „Orașul socialist: inginerie socială și implicare civică”. Sunt 20 de pelicule care sondează raportul dintre autoritățile și cetățenii perioadei socialiste în construirea unei societăți adaptate nevoilor moderne. În plus, pentru prima dată, selecția include câteva filme realizate în afara sistemului de producție oficial, de artiști vizuali remarcabili ai perioadei, Ion Grigorescu, Paul Neagu și Constantin Flondor, care surprind mai puțin mediat aspecte ale realității socialiste. Mare parte din filmele de arhivă au fost digitizate special pentru aceste proiecții, o ocazie unică de a le viziona.

Sub tematica „Explorări ale orașului în filmele de arhivă”, la care vor lua parte Bogdan Iancu (antropolog), Ștefan Bosomitu (istoric), alături de cei doi curatori ai selecției de film și Irina Tulbure și Alex Axinte (arhitecți), în rol de moderatori.

Pe lângă dezbateri, un alt eveniment important în arhitectura programului ediției din 2024 a UrbanEye Film Festival îl reprezintă tururile ghidate. Anul acesta, tururile vor avea loc în cartierele Cotroceni – pentru a vedea locuirea la scară mică – și Drumul Taberei, unul dintre cele mai reușite exemple de locuire colectivă din oraș. Împreună cu arhitecții Irina Tulbure și Alex Axinte, publicul este invitat să ia orașul la pas, în căutarea diverselor forme de „acasă” în zilele de sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 11.00, și duminică, 10 noiembrie, de la aceeași oră.

„Orașele viitorului sunt create de copiii de astăzi” este motto-ul care stă în spatele celor două ateliere dedicate copiilor și tinerilor în cadrul ediției din acest an a UrbanEye Film Festival. Plănuite pentru două grupe de vârstă, 6-9 ani și 9-12 ani, cele două ateliere realizate de membrele echipei De-a Arhitectura, partener tradițional al festivalului, au loc în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie, la sediul Ordinului Arhitecților din România, de la ora 10.00, respectiv ora 14.00. „De-a designul de mobilier urban” este tema celor două ateliere în cadrul cărora cei mici vor avea ocazia să viseze, să creeze și să dea formă unui obiect de design nemaivăzut și nemaiauzit, destinat spațiului public. Fie că este vorba de curtea școlii sau cea a bunicilor, de trotuarul din fața blocului sau de un colț din parc, provocarea este de a imagina un mobilier urban care să aducă oamenii împreună și să stimuleze activitățile comunitare.

Detalii despre filme din programul ediției din acest an și bilete, pe site-ul oficial al proiectului, www.urbaneye.ro.

UrbanEye Film Festival, organizat de Asociaţia ARTA în dialog, reunește activități complementare care promovează abordarea temelor despre oraș și viața urbană prin intermediul filmului, din dorința de a contribui la conștientizarea și la creșterea numărului de dezbateri pe subiecte de actualitate legate de mediul construit, un subiect care, în mod direct sau indirect, ne influențează viața de zi cu zi.

Festivalul a avut prima ediție în București în 2014, dezvoltându-se apoi și în alte orașe precum Cluj. Anul acesta, alături de Street Delivery, a avut loc prima ediție a UrbanEye Film Festival la Reșița.

Proiect co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România prin Timbrul de Arhitectură și de Administrația Fondului Cultural (AFCN).

Parteneri: Institutul Francez, Cinema Elvire Popesco, ARCUB, OAR București, De-a Arhitectura, Universitatea Ion Mincu, Institutul Cervantes din  București, Dacin Sara

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, București FM, Observator cultural, Știrile TVR, Spotmedia.ro, Scena9, Igloo, Zeppelin, Iqads, Filme & cărți, Buletin de București, Happ, Urban.ro

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Articole similare

316 scenarii înscrise la editia a XI-a a Concursului Naţional de Scenarii organizat de HBO România

Delia Marc

“Déjà vu”, de Dan Chișu, pe CINEPUB

Jovi Ene

Nonfiction Polirom la Gaudeamus 2016

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult