Stiri

Un nou proiect editorial Polirom: seria de autor „Andrei Oisteanu”

Editura Polirom lansează o nouă serie de autor, dedicată distinsului istoric al religiilor şi antropolog Andrei Oişteanu, serie ce reuneşte volume deja consacrate în spaţiul cultural românesc şi internaţional, dar şi lucrări inedite.

Seria de autor debutează cu bine-cunoscuta lucrare de imagologie Imaginea evreului în cultura română, ajunsă la a treia ediţie revăzută, adăugită şi ilustrată. Distins cu Premiul Academiei Române, Marele Premiu al ASPRO, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul revistei Sfera politicii şi al Fundaţiei Societatea civilă, Premiul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Premiul Fundaţiei „Sara & Haim Ianculovici” (Israel), volumul a apărut deja în traducere în limba engleză (University of Nebraska Press, 2009), germană (Frank & Timme Verlag, 2010) şi maghiară (Kriterion, 2005).

Tot în debutul seriei de autor Editura Polirom pune la dispoziţia cititorilor două studii de istorie a religiilor şi antropologie culturală, apărute iniţial în volum în 1980: Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice.

Imaginea evreului în cultura română prezintă originea, evoluţia în timp şi spaţiu, supravieţuirea sau dispariţia clişeelor care compun portretul fizic, profesional, spiritual, magico-mitic şi religios al „evreului imaginar” în spaţiul cultural românesc. Este de asemenea analizat modul în care antisemitismul popular l-a influenţat pe cel intelectual şi politic, de la jumătatea secolului al XIX-lea pînă astăzi. Abordînd tema din perspectiva şi cu instrumentele antropologiei culturale, autorul reface portretul-robot al „evreului imaginar” şi evaluează diferenţele dintre acesta şi evreul real.

O carte în chip urgent necesară. Nimeni nu era mai potrivit să o scrie decît Andrei Oişteanu, cu răbdarea, precizia, echilibrul şi umorul cu care ne-a obişnuit de multă vreme. Cititorul va petrece cîteva ceasuri de lectură pasionantă şi, dacă e om întreg, va cădea pe gînduri…” (Andrei Pleşu)

Al doilea volum al seriei de autor, apărut şi în ediţie digitală, reuneşte  două studii de istorie a religiilor. Eseul Grădina de dincolo propune o interesantă interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a iniţierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare, în care trece prin mai multe trepte de iniţiere – încercările la care e supus –, iar la final atinge starea de iniţiat, reprezentată de încoronarea sa şi căsătoria cu fata lui Roş Împărat.

Înzestrat cu puteri magice în mituri, religii sau superstiţii, animalul apare într-o varietate de ipostaze: părinte mitic, zeu sau mesager al zeilor, spirit al vegetaţiei etc. Deopotrivă eseu şi dicţionar, Zoosophia analizează tendinţa omului de a asocia unor animale concepte morale, filosofice şi religioase, fie prin imaginarea unor fiinţe fantastice, fie prin exacerbarea calităţilor unor animale reale, ridicate la rang de simbol.

Cele două eseuri ale lui Andrei Oişteanu, absorbind o bibliografie întinsă şi pline de observaţii de profunzime şi fineţe spirituală, se cuvin abordate atît ca demers teoretic, cît şi ca realizare analitică. (…) Toate elementele, aparent nemotivate, ale basmului-călătorie se strămută într-un cod mitic, devenind teme iniţiatice, mijloace magice, formule incantatorii, scenarii rituale…” (Dan C. Mihăilescu)

Celor două volume li se vor alătura romanul Cutia cu bătrîni, dar şi noi ediţii ale volumelor Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, tradus în engleză şi italiană), Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007), Narcotice în cultura română. Istorie religie şi literatură (2010; 2011, în curs de apariţie în limba germană) şi Mythos & Logos. Studii şi eseuri de antropologie culturală (1997,1998).

De asemenea, în cadrul seriei de autor va apărea şi un titlu inedit, Sexualitate şi societate, volum ce abordează, aşa cum ne-a obişnuit autorul, subiecte-tabu ale culturii române.

Andrei Oişteanu este cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Centrul de Studii Ebraice (Universitatea Bucureşti), preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. A fost distins cu Ordine della Stella della Solidarietà Italiana (2005) şi Ordinul Naţional Steaua României (2006).

La Editura Polirom au mai apărut: Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004); Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007) şi Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (2010, 2011).

Mai multe despre autor, aici.

Seria de autor „Andrei Oişteanu” va fi lansată în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest de la Bucureşti, sîmbătă, 2 iunie, de la ora 12.00.

Articole similare

Concurs: Castiga 5 cărţi „În Ţara lui Dumnezeu”, de Tatiana Niculescu Bran

Jovi Ene

Festivalul de Film NexT trimite un membru în juriul Festivalului de Film Francofon de la Namur

Jovi Ene

Istoria universala a infamiei, de Jorge Luis Borges

Dan Romascanu

1 comment

gabo 28 aprilie 2012 at 21:44

„Imaginea evreului în cultura română prezintă originea, evoluţia în timp şi spaţiu, supravieţuirea sau dispariţia clişeelor care compun portretul fizic, profesional, spiritual, magico-mitic şi religios al „evreului imaginar” în spaţiul cultural românesc. Este de asemenea analizat modul în care antisemitismul popular l-a influenţat pe cel intelectual şi politic, de la jumătatea secolului al XIX-lea pînă astăzi.”

Ca absolvent de Studii Iudaice (licenta si master) trebuie sa spun ca mi s-a parut foarte slaba cartea. Mi se pare ca nu realizeaza cam nimic din ce s-ar dori, ci este o perzentare aleatorie de vederi asupra evreilor. A.Oisteanu trece de la un secol la altul, ajungand pana la Cartarescu, de la Germania, la Franta, Anglia, desi ar trebui sa se bazeze pe cultura romana. In final mi s-a parut o carte fara nici o concluzie, buna de trecut vremea.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult