Stiri

Ultima aparitie la Editura Herald: Tamoanchan si Tlalocan de Alfredo Lopez Austin

Despre carte:

In viziunea aztecilor, au existat doua locuri misterioase – Tamoanchan si Tlalocan. Desi sunt considerate importante din punct de vedere cosmologic, trimiterile la ele in mitologia azteca raman obscure. Miturile despre Tamoanchan il descriu ca pe locul de obarsie al tuturor fiintelor. Tlalocan, in schimb, era un paradis terestru situat in interiorul unui munte vesnic verde si frumos, locul in care salasluiau oamenii care au murit prin inec, rapusi de fulger sau de boala. Istoricii au incercat sa inteleaga si sa clarifice semnificatia acestor doua locuri din secolul al XVI-lea. Astazi, cei care studiaza religia vechilor mexicani incearca sa le gaseasca in sistemul cosmic, pentru a intelege mai bine gandirea religioasa mesoamericana, dar sursele scrise cu privire la aceste doua locuri sunt greu de inteles. In Tamoanchan si Tlalocan, Alfredo Lopez Austin ofera noi interpretari ale mitologiei aztece bazate pe surse istorice scrise, surse iconografice, si credintele indienilor moderni.

„Tinuturi ale cetii. Astfel au definit Tamoanchan-ul si Tlalocan-ul poezia, imnurile sacre si descrierile religiei stravechi. Dar cuvantul ceata lamureste prea putin, pentru ca ceata, ca prezenta sau cuvant, atenueaza clarobscurul, sterge contururile, opacizeaza culorile, ghideaza in chip inselator mana ce voieste sa atinga si tulbura miresmele cu masa ei umeda. Ceata este tacere. Neaga miscarea atunci cand o invaluie iar fasiile sale simuleaza ca ceea ce este static se misca. Ceata amesteca somnul cu veghea. In cazul nostru amesteca de asemenea istoria cu mitul. Tamoanchan este loc al creatiei. Perechea suprema, Ometecuhtli si Omecihuatl, trimite din Tamoanchan germenele animic al fatului in pantecele mamei, si tot Tamoanchan a fost locul in care, in timpul primordial, zeii au pus porumbul pe buzele omului dupa ce au zdrobit boabele cu propriile lor masele. Tlalocan, in schimb, este loc al mortii. Este un munte gol plin de roade deoarece in el exista un sezon productiv etern. In interiorul sau ajung oamenii morti sub protectia sau in urma atacului zeului ploii. Cu toate acestea, Tamoanchan si Tlalocan se confunda. Astfel par sa fi stat lucrurile inca din timpurile stravechi.”

Alfredo Lopez Austin

Despre autor:

Alfredo LOPEZ AUSTIN s-a nascut in Ciudad Juarez, Chihuahua, in anul 1936. Distins recent de catre University of Texas, Austin si Harvard University pentru importanta si valoroasa sa contributie in studiul artei si culturii Mesoamericii, autorul reprezinta o figura proeminenta a culturii mexicane. Reputat istoric, a dobandit recunosterea internationala printr-o serie de lucrari in care imbina o metodologie riguros stiintifica cu o profunda cunoastere a intregului complex cultural care este Mesoamerica. Intre cele mai importante contributii ale sale mentionam: Hombre-dios: religion y politica en el mundo nahuatl (1973), Cuerpo humano e ideologia (1980), Los mitos del tlacuache: caminos de la mitologia mesoamericana (1990), Tamoanchan y Tlalocan (1994) si nu in ultimul rand, Monte sagrado-Templo mayor. El cerro y la piramide en la tradicion religiosa mesoamericana (2009, in colaborare cu Leonardo Lopez Lujan, fiul sau), premiata drept cea mai buna lucrare a anului 2010 in Mexic. Intre temele abordate in lucrarile sale se numara mitologia, organizarea social-politica si economica, educatia, magia, religia Mesoamericii. Mare parte din aceste studii sunt abordate din perspectiva unei stranse conexiuni cu traditiile actualelor populatii indigene din Mexic, in baza conceptului de „nucleu dur”. Alfredo Lopez Austin este cercetator la Instituto de Investigaciones Antropologicas din cadrul Universidad Nacional Autonoma de Mexico (UNAM) si profesor la Colegio de Historia de la Facultad de Filosofia y Letras din cadrul aceleiasi universitati.

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (27 august – 2 septembrie 2018)

Jovi Ene

„Mărturie. Familia mea şi şoaptele istoriei”

Delia Marc

Bookfest Junior 2019: cu peste 60 de evenimente doar pentru copii și adolescenți

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult