33 de filme, cât se poate de noi și inedite, au fost alese în competițiile Dracula Film Festival, care va avea loc la Brașov în perioada 12 – 16 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta.
Șase lungmetraje din Rusia, Ungaria, Suedia, Danemarca, Serbia și Marea Britanie concurează pentru trofeul Dracula. Unul dintre ele este The Rift (r. Dejan Zecevic, 2016), primul SF care vine din Serbia după destrămarea Iugoslaviei, și care repune această țară pe harta cinematografului fantastic: investigarea unui satelit prăbușit duce la o epidemie de zombie.
Paranormal Drive (r. Oleg Asadulin, 2016) este o producție rusească, surprinzător de simplă și eficientă, al cărei personaj principal este de fapt o mașină de lux posedată, iar The Man Who Was Thursday (r. Balazs Juszt, Ungaria, 2016), un thriller paranormal cu pulsații erotice, o aduce pentru a doua oară în atenția publicului Dracula Film Festival pe binecunoscuta actriță Ana Ularu, prezentă și pe genericul filmului de deschidere, Inferno (r. Ron Howard, 2016). În The Open (r. Marc Lahore, 2015, Marea Britanie), unul dintre cele mai frapant de originale filme fantastice ale ultimilor ani, deja multipremiat în circuitul festivalier, trei rebeli joacă tenis în mijlocul pustietății îndrăznind să viseze, deși viața s-a transformat într-o farsă și sfârșitul lumii se apropie. Cam ce se întâmplă atunci când Federer se transformă în Mad Max și Beckett fuzionează cu Tank Girl.
O peliculă extrem de fierbinte este și The Giant (r. Johannes Nyholm, 2016), filmul suedez care a făcut senzație la festivalul de la Toronto și care face parte, în acest moment, din competiția celui de la San Sebastian. O poveste superbă și foarte emoționantă a triumfului individual și un basm ce explodează de vitalitate, simbolistică și culoare. What We Become (r. Bo Mikkelsen , 2015), primul film danez cu zombie cu o producție impresionantă, a fost prezent și în selecția festivalurilor de la Sitges, Bruxelles, Londra și Zagreb. Surprinzător de puternic, nu neapărat din cauza a ceea ce se întâmplă, ci din cauza a felului în care se întâmplă, e genul de horror noir, o specie azi pe cale de dispariție.
Cei care vor decide ce film din cele de mai sus va primi trofeul Dracula sunt trei profesioniști, responsabili de festivaluri de gen internaționale de prim rang: Magnus Paulsson (Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Lund, Suedia), Ian Rattray (Horror Channel FrightFest) și Jonathan Lanaerts, (Festivalul Internațional de Film Fantastic din Bruxelles). Selecția a fost realizată de Anca Grădinariu și Alin Ludu Dumbravă.
În competiția pentru trofeul Little Dracula au fost selectate 19 scurtmetraje, majoritatea europene, dar și din Mexic, Spania și Australia: thrillere psihologice (Autoscopy, Norvegia) și filme fantastice cu sirene (The Orchid and The Wasp, Turcia), filme cu vârcolaci români (Blue Moon, UK) sau cu extraterești spanioli (Alien Inside, Spania). Nu pot lipsi filmele cu zombie (We Together, USA) și filmele cu criminali notorii (Beer Cellar, UK).
Opt filme care inovează din scenariu, regie sau care beneficiază de abordări vizuale memorabile se regăsesc în competiția de scurtmetraje românești. Este primul an în care există 2 animații în competiție, foarte variante stilistic și atent meșteșugite, fie din desen manual (Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva, r. Paul Mureșan), fie din colaj și grafică pe calculator (Cutia albă, r. Mihai Păcurar). O altă premieră pentru această secțiune este și prezența unui thriller erotic supranatural (Puzzled, r. Tudor Botezatu). Nu lipsesc filmele cu supranatural 100% autohton, cum sunt Mă cheamă Costin, în regia lui Radu Potcoavă, și 40 de zile al lui Sorin Tănase.
Competiția include și unul dintre cele mai brutale thrillere de scurtmetraj din cinematografia românească, Investiția perfectă, în regia lui Ibolya Simó, precum și o distopie despre extincția viselor (Vise de vânzare, r. Vlad Buzăianu).
Din juriul competiției de scurtmetraje fac parte Alexandra Safriuc, co-fondator ShortsUp, binecunoscutul DJ și realizator radio George Andreescu aka Gojira și Silviu Gherman, scriitor, muzician și actor. Selecția competițiilor de scurtmetraj internațional și scurtmetraj românesc a fost realizată de Cristian Mărculescu.
Dracula Film Festival va avea loc în Brașov, în perioada 12 – 16 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta.
Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History. Festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov și Centrul Național al Cinematografiei.
Sponsori: Silva, Selgros Cash & Cary, Coresi Shopping Resort, Arvato Bertelsmann, Optiplaza, Police, Romarg, Rădăcini Motors, Zizin ape minerale naturale, Romarg, Liliac
Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului
Mașina oficială: Mazda
Clubul festivalului: Rockstadt
Cafenele oficiale: HOF, Tipografia, Cafeteca