Stiri

Protest față de calomnierea Bursierilor Institutului Cultural Român

Campania împotriva Institutului Cultural Român a trecut încă un prag: publiciști și traducători din străinătate care s-au dedicat promovării culturii române au devenit ținte ale dezinformării și calomniilor  proferate de foști ziariști și preluate imediat de unii politicieni din România.

„Revelația“ care a prilejuit aceste atacuri este informația (publică, prezentă în rapoartele ICR) că jurnalistul Raúl Sánchez Costa, autorul unui interviu cu prim-ministrul Victor Ponta apărut în cotidianul spaniol El País, a beneficiat în 2006 de o bursă ICR. Calomniatorii nu pun în discuție pertinența întrebărilor sau realitatea răspunsurilor, ci incriminează faptul că un interviu cu prim-ministrul român a fost realizat de un jurnalist care a avut ocazia să cunoască România cu sprijinul unei instituții românești (sprijin acordat cu șase ani înainte de realizarea interviului în cauză). Selecția bursierilor a fost întotdeauna făcută de către jurii independente de ICR, fapt care poate fi verificat cu ușurință.

De la această „dezvăluire“ se ajunge la afirmația halucinantă că publiciști, oameni de cultură și traducători din străinătate care au beneficiat, într-un fel sau altul, de sprijin din partea ICR ar forma, în realitate, o rețea de agenți de influență politică: „întreaga structură de ofițeri acoperiți ai Institutului Cultural Român, nenumărați propagandiști sub epoleți, care acționează în țară și în străinătate, în presă și nu numai“ (Sorin Roșca-Stănescu, Jurnalul Național);  „Cine va cerceta Raportul ICR va observa că, pe bani publici, s-au acordat mii de burse unor ziarişti sau traducători, care, ulterior, erau folosiţi în campaniile regizate de Puterea pedelistă de la Bucureşti. (…) majoritatea celor finanţaţi prin această adevărată agentură sunt plătiţi pentru cu totul alte activităţi decât cele culturale.“ (Ion Spânu, cotidianul.ro) „Această reţea, cel puţin cea aflată sub umbrela ICR (…) a ales să provoace daune ţării noastre şi să târască forţele politice, dacă nu chiar și țara, în noroiul dezinformării“ (Cornel Nistorescu, cotidianul.ro)

Doamnei europarlamentar Norica Nicolai (PNL), care solicită un raport „de urgență“ în legătură cu „situația bursierilor ICR“, dintre care „foarte mulţi“ ar fi „agenţi de presă plătiţi din banii publici ai regimului Băsescu“, îi amintim că numele bursierilor ICR (traducători profesioniști, traducători în formare, jurnaliști) sunt publicate cu regularitate pe site (www.icr.ro, www.cennac.ro) și în rapoartele anuale prezentate de Institut.

Protestăm cu indignare față de calomnierea unor oameni a căror singură vină este interesul și, adesea, pasiunea, pentru România și cultura română.

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

Articole similare

Editura Meteor Press prezintă lansările de toamnă la Gaudeamus 2016

Jovi Ene

Eveniment “Women And Children First” – 17-19 Noiembrie 2011

Delia Marc

Concurs: Câștigă cartea ”Alaska. Singur în sălbăticie”, de Dave Metz, oferită de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult