În săptămâna 19-25 decembrie, La cuțite: Misterul din Grecia a ajuns pe primul loc în clasamentul global al filmelor, fiind vizionat de abonați din 35 de milioane de locuințe (82,1 milioane de ore de vizionare împărțit la 2,3 ore, adică durata filmului) din peste 93 de țări, cu toții încercând să dezlege misterul și să afle cine este vinovatul.
Oh, Mon Dieu! Fanii abia au așteptat să vadă ce se întâmplă în sezonul 3 al serialului Emily în Paris, care a ocupat locul 2 cu 117,6 milioane de ore de vizionare și a fost prezent în Top 10 în 93 de țări. Premiera sezonului 3 a avut un succes și mai mare decât premierele primelor două sezoane, sezonul 1 revenind, de asemenea, în Top 10 după mai mult de doi ani de la lansare. Accesează top10.netflix.com pentru a vedea toate filmele și serialele aflate în Top 10 în această săptămână.
La cuțite: Misterul din Grecia și sezonul 3 din Emily în Paris încheie un an plin de filme și seriale de neratat difuzate pe Netflix. Cu 6 dintre cele mai căutate 10 seriale ale anului, Netflix a fost pe buzele înaltei societăți cu momente emblematice, muzică, trupe de băieți, costume de Halloween, cereri în căsătorie, dans și multe altele.
Iată o retrospectivă a celor mai mari succese din 2022.
- Netflix a fost cel mai vizionat serviciu de difuzare online și a ocupat în Top 10 Nielsen mai multe poziții decât toate celelalte platforme de difuzare online la un loc. Până acum, serialele originale de pe Netflix s-au aflat pe primul loc în 46 din 48 de săptămâni și aproape jumătate dintre locurile fruntașe dedicate săptămânal filmelor difuzate online au fost ocupate de lungmetraje de pe Netflix.
- Anul acesta, au fost lansate cinci dintre cele mai populare 10 seriale în limba engleză din toate timpurile de pe Netflix: Stranger Things 4, Wednesday și DAHMER – MONSTRU: POVESTEA LUI JEFFREY DAHMER (care au depășit pragul de 1 miliard de ore de vizionare), precum și sezonul 2 al serialului Bridgerton și Inventând-o pe Anna.
- Trei dintre cele mai populare 10 filme în limba engleză din toate timpurile de pe Netflix au avut premiera în acest an: Proiectul Adam, The Gray Man și Inimi purpurii. De asemenea, am lansat Monstrul mărilor, filmul nostru de animație pentru copii cu cel mai mare succes, precum și Escrocul de pe Tinder, cel mai de succes lungmetraj documentar de pe Netflix.
- Tot anul acesta, au avut premiera șapte dintre cele mai populare 10 filme în alte limbi decât engleza de pe Netflix: Trol (Norvegia), Nimic nou pe frontul de vest (Germania), Crabul negru (Suedia), De la fereastra mea (Spania), Agenți foarte speciali (Franța), Adulți iubitori (Danemarca) și În numele răzbunării (Italia).
- De asemenea, au revenit unele dintre producțiile preferate ale publicului. În 2022, abonații au petrecut mai mult timp ca niciodată vizionând noi sezoane și continuări, printre acestea numărându-se Stranger Things 4, sezonul 6 din Elita, sezonul 5 din The Crown, sezonul 2 din Bridgerton, sezonul 3 din The Umbrella Academy, sezonul 2 din Vlăstar regal, sezonul 6 din Gură bogată, sezonul 5 din Cobra Kai, sezonul 4 din Ozark, sezonul 3 din Sintonia, sezonul 5 din Apusul e de vânzare și sezonul 3 din Dragoste pe nevăzute, precum și continuările Enola Holmes 2 și Glonțul pierdut 2, dar și cele două continuări ale filmului 365 de zile.
- În plus, valul de producții coreene a fost mai impresionant ca niciodată! 60% dintre abonați au vizionat câte un titlu coreean, iar Netflix a avut în portofoliu 6 dintre cele mai căutate 10 drame coreene în Coreea: Extraordinara avocată Woo, Narco-sfinții, Suntem morți cu toții, Douăzeci și cinci, douăzeci și unu, O iubire ca-n afaceri și Vremea melancoliei. Extraordinara avocată Woo și Suntem morți cu toții au devenit două dintre cele mai populare seriale ale noastre în alte limbi decât engleza din toate timpurile.
- De asemenea, efectul Netflix a reușit să împingă melodii din anii ’80 în fruntea clasamentelor muzicale. „Running Up That Hill” a fost al șaselea cel mai căutat cântec, iar Kate Bush a fost al șaptelea cel mai căutat artist, piesa ei ocupând locul 10 în topul popularității de pe TikTok în 2022. Wednesday a reușit să ajute la revenirea a nu mai puțin de două hituri, respectiv „Goo Goo Muck” al trupei The Cramps și „Bloody Mary” al lui Lady Gaga. În mai puțin de o lună, hashtagul #WednesdayAddams a fost folosit de peste 19 miliarde de ori pe TikTok, și până și Lady Gaga s-a alăturat acestui trend viral.
- Beretele roșii au fost extrem de apreciate datorită fanilor serialului Emily în Paris, copiilor din Roald Dahl – Matilda: Musicalul și chiar și datorită lui Thing (Mână).
- În medie, abonații Netflix au vizionat lunar producții din șase genuri diferite, de la drama istorică Împărăteasa la drama din lumea sportului cu Adam Sandler, intitulată Marea încercare și drame romantice precum sezonul 4 din Virgin River și thrillerul întunecat Bănuiala inimii.
- Și, pentru a completa seria de succese ale acestui an, iată filmele în limba engleză, filmele în alte limbi decât engleza, serialele în limba engleză și serialele în alte limbi decât engleza prezente în Top 10, care au avut premiera între 1 ianuarie 2022 și 18 decembrie 2022: