Stiri

Noutăți săptămânale Netflix: Lupin: Partea 3, Sex Education: Sezonul 4, Griselda, The Wonderful Story of Henry Sugar

Netflix lanseaza trailerul oficial si primele imagini pentru Lupin: Partea 3

Cel mai căutat gentilom al Franței s-a întors, dar fantomele trecutului nu sunt niciodată prea departe și un eveniment neașteptat îi va da toate planurile peste cap.

Lupin: Partea 3 are premiera pe Netflix pe 5 octombrie 2023.

Despre Lupin Partea 3: 

  • Sinopsis: Nevoit să se ascundă, Assane trebuie să învețe să trăiască departe de soția și de fiul său. Conștient de suferința pe care le-o provoacă, Assane nu mai rezistă și decide să se întoarcă la Paris și să le facă o propunere nebunească, și anume să părăsească Franța și să înceapă o nouă viață în altă parte. Dar fantomele trecutului nu sunt niciodată prea departe și un eveniment neașteptat îi va da toate planurile peste cap.
  • Creat de: George Kay, în colaborare cu François Uzan
  • Regizat de: Ludovic Bernard, Podz (Daniel Grou) și Xavier Gens
  • Cu: Omar Sy, Ludivine Sagnier, Antoine Gouy, Soufiane Guerrab, Shirine Boutella
  • Episoade: 7 x 45 minute
  • Produs de: Gaumont


Sex Education: Sezonul 4 | Trailer oficial

Pregătește-ți șervețelele. E timpul să urmărești trailerul pentru ultimul sezon din Sex Education.

Astăzi, Netflix lansează trailerul celui de-al patrulea și ultimul sezon al seriei de succes Sex Education.

Trailerul prezintă un sezon plin de noi experiențe sexuale, dezvoltare personală, dragoste, râsete, lacrimi, prietenie și mai mult din garderoba fabuloasă a lui Eric. Îi reîntâlnim pe Jean, care e din nou în emisie și cu o nouă șefă (interpretată de Hannah Gadsby), pe Adam care lucrează la o fermă (?), precum și priceperea artistică a lui Aimee. Și… pe Maeve, care se întoarce la Moordale pentru o primă întâlnire reală cu Otis 💐

Sezonul acesta marchează ultimele urale pentru gașca de la Moordale, care ne-a bucurat ecranele din 2019. Acum este timpul să pregătim șervețelele și să ne luăm rămas bun cu opt noi episoade, cu un final care durează 83 de minute.

Sezonul 4 din Sex Education vine pe Netflix pe 21 septembrie 2023.

Despre Sex Education: Sezonul 4:

Odată cu încheierea studiilor la liceul Moordale, Otis și Eric au în față o nouă provocare: prima zi de școală la colegiul Cavendish Sixth Form. Otis este agitat în privința organizării noii sale clinici, în timp ce Eric se roagă să nu fie luați din nou drept fraieri. Dar colegiul Cavendish oferă un șoc cultural tuturor foștilor elevi ai liceului Moordale. Dacă până acum au crezut despre ei că sunt progresiști, la colegiu lucrurile ating un cu totul alt nivel. În fiecare zi se țin cursuri de yoga în curte, peste tot este promovată sustenabilitatea și există un grup de copii care sunt populari pentru că sunt… amabili?! Viv este total bulversată de abordarea non-competitivă, bazată pe puterea exemplului studenților, în timp ce Jackson încă se luptă să uite de Cal. Aimee încearcă ceva nou, și anume cursuri avansate de artă, iar Adam încearcă să-și dea seama dacă studiile la acest nivel sunt pentru el. În SUA, Maeve își trăiește visul la prestigioasa universitate Wallace, sub îndrumarea autorului-cult Thomas Molloy. Otis tânjește după ea, în timp ce încearcă să se adapteze la noua situație, aceea de a nu mai fi singurul copil din familie sau singurul terapeut din campus…

Asa Butterfield revine în rolul lui Otis Milburn, iar alături de el revin și Gillian Anderson, Ncuti Gatwa, Aimee-Lou Wood, Emma Mackey, Connor Swindells, Kedar Williams-Stirling, Mimi Keene, George Robinson, Chinenye Ezeudu, Dua Saleh, Alistair PetrieSamantha Spiro, Jim Howick, Rakhee Thakrar și Daniel Ings.

Acestora li se vor alătura și actorul câștigător al premiului Emmy și vedeta din Schitt’s CreekDan Levy, Thaddea Graham (Doctor Who), Lisa McGrillis (Somewhere Boy), Marie Reuther (Kamikaze), actrița și modelul Jodie Turner Smith, comedianul Eshaan Akbar, dar și noii veniți Felix Mufti, Anthony Lexa, Alexandra James, Reda Elazouar, Bella Maclean și Imani Yahshua.

De la lansarea pe Netflix din 2019, seria Sex Education a fost nominalizată și a câștigat mai multe premii, inclusiv premiul pentru cel mai bun serial de comedie pentru sezonul 3 la cea de-a 50-a ediție a Premiilor Emmy, din 2022. Sex Education: Sezonul 3 a avut 66,6 milioane de vizualizări în primele 91 de zile.

La începutul lunii iulie, Netflix a anunțat că sezonul patru va fi ultimul sezon al serialului, printr-o scrisoare deschisă adresată fanilor de la creatoarea, scriitoare principală și producătoarea executivă, Laurie Nunn, care a spus: „Suntem incredibil de mândri de Sex Education și ne simțim îndatorați scriitorilor, distribuției și echipei noastre geniale care a pus atâta inimă în realizarea fiecărui episod. Au muncit pentru a vă aduce ultimul sezon și abia așteptăm să îl împărtășim cu voi”.

Credite:

Creatoare și scriitoare principală: Laurie Nunn

Scris de: Troy Hunter, Krishna Istha, Selina Lim, Ethan Harvey, Annalisa Dinnella, Bella Heesom și Thara Popoola

Regizat de: Dominic Leclerc, Michelle Savill și Alyssa McClelland

Producători executivi: Laurie Nunn, Jamie Campbell, Ben Taylor, Clare Couchman

Producătorul seriei: Callum Devrell-Cameron 

Produs de: Rem Conway

Sex Education: Sezonul 4 este produs de Eleven pentru Netflix.  

Filmările au avut loc în 2022-2023 în Țara Galilor, Marea Britanie.


Netflix lanseaza teaser art si primele imagini cu Sofia Vergara in Griselda

GRISELDA va avea premiera pe Netflix în ianuarie 2024.

Netflix lansează posterul de teaser și primele imagini din Griselda, cu Sofía Vergara în rolul principalAceasta interpretează rolul Griseldei Blancoiar miniseria de 6 episoade este debutul său într-un serial dramatic. Vergara este, de asemenea, co-creatoare și producătoare executivă alături de Eric Newman (Narcos) și regizorul Andrés Baiz. Serialul va debuta în ianuarie 2024 pe Netflix.

Eric Newman, co-creator și producător executiv, a spus despre producție: „În calitate de imigrantă columbiană și mamă singură care a venit în America și a construit un imperiu, Sofía împărtășește aspecte personale ale acestui personaj și pasiunea ei de a-și spune povestea a fost, fără îndoială, forța din spatele acestui proiect. Ceea ce îi va surprinde cu adevărat pe telespectatori este modul în care ea cuprinde latura întunecată a acestui personaj în interpretarea ei – foarte departe de îndrăgita vedetă de comedie, așa cum este cunoscută. Să-și găsească drumul către acest rol a fost marea ei provocare în această serie și a fost un privilegiu să vedem această transformare reușită”.

La acestea, regizorul și producătorul executiv Andrés Baiz a adăugat: „Când o întâlnim pe Griselda, ea este o femeie invadată de lumea dominată de bărbați din jurul ei. De asemenea, vedem evoluția ei în timp ce folosește opresiunea ca mijloc de teroare – aceste imagini oferă doar o mica parte din dualitatea ei. Duplicitatea este ceea ce mi se pare atât de fascinant la Griselda, iar Sofía Vergara îi surprinde cu înverșunare esența”.

Despre Griselda:

Miniserialul GRISELDA este inspirat din viața priceputei și ambițioasei femei de afaceri Griselda Blanco din Columbia, care a creat unul dintre cele mai profitabile carteluri din istorie. Mamă devotată, Blanco deținea o combinație letală de cruzime nebănuită și șarm, care a ajutat-o să penduleze cu grație între afaceri și familie și să devină cunoscută drept „Nașa”.


Netflix lanseaza trailerul oficial pentru The Wonderful Story of Henry Sugar, in regia lui Wes Anderson

THE WONDERFUL STORY OF HENRY SUGARîn regia lui Wes Anderson, are premiera pe 27 septembrie, doar pe Netflix.

Despre THE WONDERFUL STORY OF HENRY SUGAR:

O minunată poveste marca Roald Dahl despre un om bogat care, aflând despre un guru care poate să vadă fără să-și folosească ochii, își propune să deprindă această abilitate pentru a trișa la jocurile de noroc.

Regizat de: Wes Anderson

Scris de: Wes Anderson

Produs de: Wes Anderson, Steven Rales, Jeremy Dawson

Cu: Sir Ben Kingsley, Ralph Fiennes, Benedict Cumberbatch, Dev Patel, Richard Ayoade, Rupert Friend

Articole similare

Stand-up marca Teatrul InDART

Jovi Ene

Legendarul actor John Rhys-Davies din Lord of the Rings vine sa isi intalneasca fanii din Romania la Comic Con!

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în aprilie 2022

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult