Stiri

Miracolul din Tekir va fi distribuit în cinematografele din Elveția

Tekir_RO_Poster_webFilmul “Miracolul din Tekir” va fi distribuit în cinematografele din Elveția începând cu data de 6 aprilie. În primă fază, “Miracolul din Tekir” va rula în partea francofonă a Elveției: Geneva, Lausanne, Fribourg și Neuchatel, urmând ca, începând cu data de 14 iunie, filmul să ruleze și în partea germană a Elveției (Zurich).

Săptămâna aceasta, “Miracolul din Tekir” este prezent la Berlinale, în cadrul European Film Market.

Miracolul din Tekir” se lansează în cinematografele din România pe 4 martie. Prezentat în premieră internațională la Zurich Film Festival, “Miracolul din Tekir”, a fost apreciat de critică și juriu, fiind premiat cu trofeul The Emerging Swiss Talent Award.

Povestea filmului se creează în jurul Marei (Dorotheea Petre), o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului. Când Mara rămane însărcinată şi povesteşte apropiaților că sarcina se datorează nămolului şi nu unui om, sătenii o acuză de vrăjitorie şi o alungă. Ajunge astfel într-o clinică din zona lacului Techirghiol, un centru SPA pentru oameni înstăriți. Acolo o întâlneşte pe Lili (Elina Löwensohn), unul dintre clienţii hotelului, o femeie bogată şi frumoasă care încearcă cu înverşunare să găsească o soluţie pentru problema infertilităţii ei. Treptat, trecutul şi natura femeii misterioase iese la iveală, iar Mara şi copilul ei se află în pericol.

Distribuția filmului este formată din Dorotheea Petre (“Ryna”, “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”) , Bogdan Dumitrache (“Poziţia copilului”, “Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, “Loverboy”), Elina Löwensohn (actriță de origine română, care a jucat în filme precum “Schindler’s List”, „Un long dimanche de fiançailles”, „The Wisdon of Crocodiles” alături de Jude Law și Timothy Spall) și George Piștereanu (cunoscut publicului românesc pentru rolurile din “Eu când vreau să fluier, fluier” și “Loverboy”). În alte roluri îi regăsim pe Mirela Oprişor, Nicodim Ungureanu, Mara Nicolescu, Liviu Pintileasa, Constantin Tache Florescu.

Din echipa de producție a filmului fac parte directorul de imagine Hélène Louvart, renumită pentru colaborările cu Agnes Varda, Wim Wenders, Claire Denis sau Leos Carax, iar monteur este Nelly Quettier, cunoscută pentru filmele regizate de Leos Carax și Claire Denis.

În România, “Miracolul din Tekir” va fi lansat pe 4 martie și va fi distribuit de Ultraviolet Media.

Trailer: https://youtu.be/DE9H55pTTPo

Facebook Romania: facebook.com/miracoluldintekir

tekir_1

Articole similare

Cartea Lunii Ianuarie – Carti de citit, iubit si daruit, de la Serial Readers

Jovi Ene

Mai este o zi până la Cinemascop! Grădina de vară din Eforie Sud prinde viaţă

Jovi Ene

Noutăți săptămânale Netflix: Prime Time, Sky Rojo: Sezonul 2

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult