Umbrele lui H.G. Wells (II)

Umbrele lui H.G. Wells (II)

Prima parte aici.

Din călătoria lui Wells nu putea lipsi, fireşte, întâlnirea cu Maxim Gorki, cel care a jucat un rol important în ademenirea scriitorilor occidentali cu simpatii comuniste. Wells l-a întâlnit pe Gorki pentru prima oară în 1906. Descrierea laudativă a lui Gorki nici nu mai miră „A câştigat încrederea şi respectul celor mai mulţi lideri bolşevici şi a devenit un fel de salvator semi-oficial al noului regim. Deţine un sens pasionant al valorii ştiinţei şi culturii occidentale, a necesităţii păstrării vieţii intelectuale în Rusia şi în timpul acestor ani de foamete, război şi zbucium social. A găsit un sprijin hotărât în Lenin.” Rolul lui Gorki în acele momente a fost şi cel de salvator al intelectualităţii ruse care nu apucase să emigreze şi încă nici nu murise de foame, de glonţ, sau de ger).

Wells recunoaşte că „mortalitatea în rândul intelectualilor distinşi ai Rusie a fost foarte mare datorită dificultăţii vieţii dar în multe cazuri cred ca a fost de vină şi mortificarea marilor calităţi spirituale care au devenit inutile. Ştiinţele, arta şi literatura sunt ca nişte sere care au nevoie de căldură, respect şi îngrijire. Cruda filozofie marxistă care împarte oamenii în burghezi şi proletari, care consideră toată viaţa socială drept o stupidă şi simplă luptă de clasă, nu cunoaşte condiţiile necesare pentru o viaţă mentală colectivă.(…) În ceea ce priveşte viaţa intelectuală a unei comunităţi, se poate descoperi că marxismul comunist nu are planuri sau idei. Comunismul marxist a fost întotdeauna o teorie a revoluţiei, o teorie căreia îi lipsesc ideile creative şi constructive.” Tocmai acest amestec de critici şi previziuni fondate, această intuiţie, amestecată cu girarea guvernului sovietic reprezintă nota distinctă a relatării şi concepţiei lui Wells despre comunism.

„Teoria marxistă le-a inculcat ideea că dictatura proletariatului, cea mai conştientă clasă, va aduce un nou rai şi un nou pământ. Dacă s-ar fi întâmplat asta chiar ar fi fost o revoluţie în lume. Dar vedem că în Rusia există în continuare vechiul rai şi vechiul pământ, acoperite cu ruine, mobile abandonate şi maşinării stricate, aparţinând vechiului sistem, cu vechea ţărănime care se agaţă încăpăţânată de pământ şi comunismul, conducând oraşele, curajos şi onest dar totuşi, în atât de multe privinţe, ca un scamator care, după ce şi-a abandonat iepurele şi porumbelul, nu mai are nimic de scos din pălărie.” Gorki a reuşit să-i aranjeze o întâlnire cu Lenin, de aceea Wells s-a deplasat la Moscova. Wells a vorbit în engleză cu Lenin. Întrevederea dintre cei doi s-a axat pe două întrebări esenţiale, una pusă de Wells ( „Ce credeţi că veţi face din Rusia? Ce fel de stat încercaţi să construiţi?”)  iar cealaltă, pusă de Lenin („De ce nu începe o revoluţie socială şi în Anglia? De ce nu luptaţi pentru o revoluţie socială? De ce nu distrugeţi capitalismul şi nu întemeiaţi un stat comunist?”) Lenin enumeră obsesiile lui legate de electrificare, schimbarea completă a Rusie, restrângerea oraşelor, dezvoltarea unor proto-cooperative imense, aflate în proprietatea statului. „Ţărănimea, egoistă şi analfabetă, nu va şti ce i se va întâmpla decât atunci când îi va veni rândul” idee programatică pe care o va duce la bun (ultim) sfârşit Iosif Stalin. Înainte de a se despărţi, Lenin l-a invitat pe scriitorul englez să revină în Rusia după zece ani, să revină să vadă ce au făcut comuniştii.

Greşeala, mare, pe care o face atât Wells cât şi mulţi alţi călători mai mult sau mai puţin naivi în Rusia Sovietică este de a da vina pe un cumul de factori care ar fi determinat dezastroasa situaţie a populaţiei civile (cu o mortalitate îngrozitoare) din care, în mod ciudat, tocmai puterea sovietică este exceptată. De vină este vechiul regim ţarist, blocada Antantei, Polonia, mişcările intervenţioniste ale Albilor, susţinute de către puterile Antantei, şi chiar ţăranii (verzii). Această radiere nu este una nevinovată căci pregătea terenul viitoarei propagande sovietice. „Au avut loc incendieri de castele şi adesea crime abominabile. O explozie a ceea ce este mai urât în natura umană şi pentru cele mai multe dintre acestea, guvernul bolşevic este tot atât de responsabil precum guvernul Australiei.”   

Denikin, Kolciak sau Wrangel, nefericiţii conducătorii ai Albilor, sunt executaţi rapid de Wells care-i consideră doar nişte tâlhari. De altfel, atunci s-a irosit singura şansă reală de anihilare a comunismului. „Partidul comunist, oricât de mult cineva l-ar putea critica, întruchipează o idee şi, cu siguranţă, va apăra această idee. Până în momentul de faţă este mult mai moral decât orice altceva ce s-a abătut asupra lui. (!) Teroarea roşie, care a fost crudă şi înfricoşătoare, a fost opera unor minţi înguste şi mulţi oficiali s-au inspirat din ura socială şi din resentimente contra-revoluţionare, dar chiar dacă a fost fanatică, a fost onestă. În afara atrocităţilor individuale, a comis toate acele crime având o motivaţie, pentru un scop.” Sublimă şi întortocheată gândire. ”Am descoperit că bolşevicii erau exact ceea ce clamau că sunt. Am fost obligat să-i tratez direct şi cinstit. Nu sunt de acord cu viziunile sau metodele lor, dar aceasta-i un alt capitol.” Unul important „Acest guvern bolşevic este unul din cele mai temerare şi puţin experimentate guverne din lume. În anumite domenii, incompetenţa lui este uimitoare. În marea lui majoritate ignoranţa este profundă. Dar, în mod esenţial, este onest.”  Poţi omorî oamenii fiind onest, nu-i aşa?

De altfel, de-a lungul timpului şi evoluţiei Uniunii Sovietice, acest guvern avea să devină din ce în ce mai competent şi experimentat dar din ce în ce mai puţin onest (asta numai dacă luăm de bună afirmaţia lui Wells şi ştim bine că nu a fost onest nici un moment, dorind inca de când au preluat puterea, aneantizarea fizică a duşmanilor) Ceea ce este paradoxal la Wells este că acele pasaje critice pe care le publică anulează pasajele în care nu numai că ia apărarea comuniştilor dar, mai mult, încearcă să explice şi să relativizeze masacrele comise de aceştia. În mod logic, nu se poate nici măcar ascunde după raţionamentul că nu a ştiut după cum o fac marea majoritate a călătorilor înregimentaţi.[1]

H.G. Wells nu a uitat invitaţia lui Lenin de a vizita URSS după zece ani chiar dacă nu a respectat cu stricteţe deceniul, Lenin oricum murise. În anul 1934 Wells a vizitat din nou, pentru puţin timp Uniunea Sovietică, în principal pentru că dat fiind statura sa intelectuală în lumea anglofonă îi fusese aranjat un interviu cu însuşi Stalin, un premiu care era acordat unui număr restrâns de camarazi de drum, şi, în principal, celor mai reprezentativi, de care aparatul propagandistic sovietic putea să se folosească cel mai bine. Iniţial, Wells a avut o părere mai degrabă critică faţă de Stalin, considerându-l un adept al unei ortodoxii înguste, percepţie ce avea să se schimbe, fireşte, în urma vizitei la Moscova.  La 23 iulie 1934 a avut loc întrevederea între scriitorul britanic şi dictatorul sovietic care a durat destul de mult pentru standardele în materie, între orele 16-18.50 fiind înregistrată de Constantin Umansky, şeful Biroului de Presa al Comisariatului pentru Afaceri Externe. Textul oficial a fost aprobat de ambele părţi şi a fost publicat în presa occidentală.

Discuţia dintre scriitorul britanic şi dictatorul sovietic a fost destul de vie, dar totuşi Stalin nu spune nimic nou, dând încă o dovadă a simţului sau intelectual extrem de versatil. Discuţia a fost publicată ulterior cu titlul Marxism vs. liberalism. Un interviu.[2] O mostră a gândirii lui Stalin “Capitalismul va fi desfiinţat nu de către organizatorii producţiei, nu de către elita tehnica ci de clasa muncitoare pentru ca sus-numita structura nu joaca un rol independent. Inginerul, organizatorul producţiei, nu munceşte aşa cum ar dori ci cum îi este ordonat pentru a sluji interesele angajatorului. Mai sunt experţi, desigur; mai sunt oameni din această categorie care s-au trezit din intoxicarea capitalismului. Elita tehnică poate, în anumite condiţii, întreprinde miracole de care să beneficieze întreaga umanitate. Dar de asemenea poate produce mult rău. Noi, sovieticii, nu avem o experienţă redusă în domeniul cunoştinţelor tehnice. După Revoluţia din Octombrie, o anumită parte din elita tehnică a refuzat să ia parte in noua societate; s-au opus construcţiei socialiste şi chiar au sabotat-o. dar noi am făcut tot posibilul pentru a aduce elita tehnică in această muncă de construcţie”

Este necesar ca din când in când să mai recitim astfel de pasaje pentru a ne readuce aminte de esenţa comunismului, prea repede şi uşor uitată. Wells era impresionat şi trebuia să-l flateze pe Stalin (doar îi făcuse un asemenea mare favor) “Abia am ajuns ieri dar deja am văzut feţele fericite ale unor oameni sănătoşi şi-mi dau seama de transformarea considerabilă care a avut loc aici. Contrastul cu 1920 este uimitor.” Stalin, obişnuit fiind, se vede, cu vizitele scriitorilor străini îl întreabă pe autorul britanic dacă nu va asista la lucrările Congresului Scriitorilor din URSS, punându-l în încurcătură pe Wells care trebuie să recunoască, spăşit, că avea alte angajamente  şi nu putea sta în URSS decât o săptămână. “Am venit să vă văd pe dumneavoastră şi sunt  foarte mulţumit de discuţia pe care am avut-o. Dar intenţionez să discut cu cât mai mulţi scriitori sovietici pe care îi voi putea întâlni posibilitatea aderării lor la P.E.N. club. Aceasta este o organizaţie internaţională a scriitorilor fondată de Galworthy. După moartea lui eu am devenit directorul ei. Organizaţia este încă slabă dar are filiale în multe ţări şi ceea ce este cel mai important, discursurile membrilor ei sunt amplu redate în presă. Insistă asupra libertăţii de expresie chiar şi a părerilor opuse. Sper să discut acest aspect cu Gorky. Nu ştiu daca sunteţi pregătiţi aici pentru atât de mult libertate.”

Trebuie să recunoaştem că această înţepătură spală mult din păcatele sale dovedind că indiferent cât de mult prosovietism încercau anumiţi scriitori prestigioşi să digere, ei continuau să gândească în termenii unei libertati personale imposibil de conceput în URSS. Stalin avea replică şi pentru acest gen de critică, deloc voalată “Noi, bolşevicii o numim auto-critică. Este foarte larg răspândită în URSS. Dacă vă pot ajuta cu ceva, voi fi fericit să o fac.” Interesantă este legătura între autocritica lui Stalin şi libertatea de expresie a lui H.G. Wells. În ciuda acestei mici divergenţe, Wells, odată întors acasă nu s-a putut abţine să nu scrie un articol în revista de stânga The New Statesman în care declara sus şi tare, despre Stalin “Nu am întâlnit niciodată un om mai cinstit, nevinovat şi onest”, fiind convins că “imaginea sinistră a lui Stalin este trunchiată sau pur şi simplu falsă.” Din fericire pentru scriitorul britanic, el a putut să se înşele în linişte în Marea Britanie şi să nu descopere realitatea din URSS şi, după 1945, din ţările lagărului sovietic.