Vina. Toți am resimțit-o măcar o singură dată. Pe toți ne-a copleșit uneori sau ne-a făcut să ne simțit de neînțeles. Este un sentiment greu, dificil și care te macină exact ca o picătură chinezească, dar este și unul dintre filoanele narative cele mai de succes, mai ales în contextul literaturii consumeriste în care miza centrală este cea de a crea un antagonism care vinde. În literatura de calitate, din punctul meu de vedere, vina este un catalizator pregnant și un mecanism care ne provoacă să percepem altfel o istorie, să o întoarcem pe toate părțile și să empatizăm sau nu cu protagoniștii narațiunii.
În acest text, am inclus cărțile care explorează subiectul vinei într-o manieră elegantă, fără excese, fără a ne apăsa voit pe puncte nevralgice. Am inclus trei cărți care mi-au plăcut și care au reușit să mă emoționeze în anumite momente importante pentru mine.
1. „Micul mincinos”, de Mitch Albom, Editura Bookzone
Capul de afiș este cel mai recent roman al lui Mitch Albom, intitulat „Micul mincinos” și tradus la Bookzone. Aici simțământul de vină este parte inerentă din întreaga istorie, este un frontispiciu pe care personajele își prind destinul. Doi frați devin martorii și victimele prigoanei naziste în Salonicul anului 1943. Nico, cel mai mic, dar și cel mai iubit dintre toți copii va spune o minciună de care va depinde existența întregii sale familii și această mică gafă îi va pecetlui existența pe mulți ani înainte într-un covârșitor sentiment de vinovăție. Sebastian, fratele său mai mare, va rămâne și el prins într-o mâzgă a vinei și își va duce viața de-a lungul acestui fir roșu. Senzația de culpabilitate e atât de densă de-a lungul lecturii încât devine un fundal nelipsit și care dă sens întregii istorii.
2. „Portret de familie”, de Ann Napolitano, Editura Litera
Ce-a doua carte în care am trăit sentimentul de autobiciuire este „Portret de familie” de Ann Napolitano, tradus în colecția „Folio” de la Editura Litera. William este un tânăr nefericit care se angajează într-o relație aparte cu Julia, o tânără exuberantă, plină de viață și cu o familie de zile mari. Iubirea lor pare să fie ideală, doar că aici sintagma cheie e „pare a fi”. Toate aparențele se năruie rapid când William înțelege că locul său nu e acolo. Ann Napolitano ne oferă o reinterpretare a ideii de culpabilitate prin abandon, ne arată că nimeni nu este infailibil în fața ispitelor emoționale și că, în ciuda vinovăției, putem și avem dreptul să fim fericiți.
3. „Viața ca un film”, de Valerie Perrin, Editura Litera
Ultima carte pe listă este „Viața ca un film” de Valerie Perrin, tradusă tot în colecția Folio de la Editura Litera. Această carte a fost miere pe suflet și totodată se pliază ideii de vinovăție transgenerațională, un sentiment eclipsat și transmis din generație în generație. Agnes este proaspăt divorțată, regizoare de succes și femeie care luptă cu solitudinea, dar mai ales cu sentimentul culpabilității față de sine, față de acea viață pe care a irosit-o într-o goană acerbă. Aceasta află că mătușa ei, pe care o considera de mult moartă, a decedat de-adevăratelea abia recent și că avea o întreagă viață dublă. Deși absentă fizic, mătușa lui Agnes reușește să-și spună istoria astfel încât să se spovedească de apăsarea vechilor trăiri. Valerie Perrin reușește astfel să pună vinovăția într-un context foarte delicat, al devotamentului uman.
Fiecare dintre cărțile pe care le-am menționat sunt perfecte pentru a înțelege impactul vinei asupra spiritului uman, un impact care marchează și care poate să se perpetueze de-a lungul întregii vieți, împiedicându-ne să trăim și să simțim totul la intensitate maximă.
