Editorial

Top 5 filme despre violență în familie

Deși despre violența în familie se discută din ce în ce mai des, deși există numeroase organizații internaționale care previn și combat acest fenomen, el continuă să facă ravagii, iar despre asta ne conving cifrele existente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, una din trei femei a trecut prin experiența unui episod de violență domestică, fie că e vorba despre un act fizic, fie de unul psihologic, deoarece ambele dimensiuni sunt relevante în acest sens.

Și cinematografia a exploatat considerabil acest subiect, oferind spectatorilor posibilitatea de a reflecta asupra dimensiunii pe care o are acest soi de raport toxic. Din ce în ce mai mulți regizori merg pe ideea de a exploata adâncurile obscure ale relațiilor de familie în care violența e omniprezentă.

 Prin urmare, am decis să selectez câteva filme în care subiectul mi s-a părut abordat într-o manieră specială și eficace, transmițând publicului un mesaj direct, univoc.

1. Loveless (2017)

Deschide lista mea filmul lui Andrei Zvyagintsev, intitulat „Loveless”, o dramă despre subterfugiile unei familii în care ura mocnește constant. Boris și Jenea, un cuplu care a ajuns să-și consume separarea, aruncând venin constant unul asupra celuilalt, își pierde fiul, pe care, într-o disperare nedisimulată, pornesc să îl caute. Un film – eseu care ne arată cât de dureros și traumatizant este eșecul parental și cum indiferența poate fi o formă de violență față de copii. „Loveless” este o metaforă a morții în cuplu, o reflecție asupra trădării care sapă în umanitate.

2. Volchok (2009)

Al doilea film, la fel de traumatizant, este „Volchok” de Vasiliy Sigarev (în unele traduceri, îl puteți găsi cu titlu de „Spinner”) este o dramă înfiorătoare despre abandon parental, violență sexuală și deprecierea relațiilor copil – părinte. Mama și fiica se luptă. Mama și fiica supraviețuiesc. Mama e o femeie mercantilă, fără scrupule, o femeie – cuc, care cu orice preț vrea să-și savureze libertatea. Fata e un copil Mowgli, privată de dragoste, dornică de o mamă care ar iubi-o, i-ar oferi ceea ce e normal pentru o ființă umană. Violența explodează în fiecare scenă, de la momentele când mama se cuplează pe pat, sub ochii fiicei, și până la clipele când îi întoarce spatele propriului copil. E un film despre violența parentală și despre lipsirea de căldură umană.

3. Maid (2021) – Menajera

Serialul „Maid” de Molly Smith Metzler, o producție Netflix, explorează dimensiunea violenței casnice, mai ales în primele sale episoade. Alex este o tânără mamă, care își adoră copilul, dar vrea să scape cu orice preț din jugul unor relații abuzive, care par să se perpetueze după un pattern încă din copilărie. Întreg serialul explorează lupta sa pentru supraviețuire, iar violența pare să fie elementul motivant care o face să lupte cu orice preț.

Disponibil pe Netflix.

4. Enough (2002)

Clasicul „Enough” nu putea să nu fie inclus în acest top. Filmul lui Michael Apted, cu Jennifer Lopez în rolul central pare să fie un manual despre cum nu trebuie să funcționeze o familie. Eroina ajunge la punctul său de fierbere și decide că răul pe care l-a suportat trebuie să se încheie. De aici narațiunea filmului o ia pe muchie de cuțit.

5. Gone Girl (2014)

Și ultimul film pe care îl văd ca pe o mostră de violență domestică este thrillerul „Gone Girl”, doar că aici vorbim despre aspectul psihologic al relațiilor toxice.

Disponibil pe Netflix.

Voi ce filme despre acest subiect ați văzut?

Articole similare

Filme, cărţi şi câteodată fotbal: 8 iulie 2014

Jovi Ene

15 cărți non-fiction de cumpărat de la Gaudeamus 2016

Jovi Ene

Un pub și un sfârșit al lumii: Shaun of the Dead (2004)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult