Fară să pot observa o legatură între ele (în privinţa subiectului, stilisticii, genului sau poziţionării pe axa artă-comercial), există filme pe care după ce le-am văzut prima dată, am simţit nevoia să le revăd… uneori de un număr prea mare de ori. Nu sunt capodopere cinematografice, cu o singură exceptie, nu l-aș include pe niciunul într-un top 20 100 al filmelor văzute și cu toate astea, revin la ele din timp în timp.
5) L.A. Confidential,
care ar fi meritat ca la ceremonia din ’98 să se acorde două premii Oscar la categoria „Cel mai bun film”, are un scenariu fluid și personaje puternice, interpretate de actori precum Kevin Spacey, Russell Crowe, Kim Basinger, James Cromwell, Danny DeVito sau Guy Pearce. Schimbările neașteptate din poveste și tensiunea dintre protagoniști funcţionează precum atracţia gravitaţională a unei planete în jurul căreia poţi orbita ani la rând.
4) The Man from U.N.C.L.E.
este filmul pe care l-am văzut de cele mai multe ori la cinema. Cu o scenografie uimitoare (mă gândesc la scena din magazinul de haine sau la duba cu care circulă sub acoperire spionul rus), un mix de sunet sublim și acţiune densă (e adevărat că fără multe răsturnări de situaţie), acest spectacol în regia lui Guy Ritchie, merită cele mai bune condiţii de redare. Pentru mine, Man from U.N.C.L.E. reprezintă apogeul carierei regizorului britanic, film în care grija pentru detalii (întâlnită la acest nivel doar la Jean-Pierre Jeunet) e concurată de rafinamentul cinematografic al unor scene (cum e întâlnirea dintre Oleg și Sanders) sau replici (răspunsul contesei la complimentul pe care i-l adresează Victoria).
3) Pride & Prejudice (2005),
bazat pe romanul lui Jane Austen, cu o imagine (compoziţie, cromatică, mișcări de cameră) armonioasă și o scenografie minuţios alcătuită, filmul rămâne ușor ca o briză de primăvară, în ciuda unei densităţi epice impresionante. În opinia mea, Joe Wright realizează o ecranizare comparabilă cu cea a lui Ang Lee (Sense and Sensibility 1995) și îmi dă speranţa că și Emma se va bucura într-o zi de o adaptare mai fericită decât cele din 1996 si 2020.
2)
Pe a doua poziţie se află tot o adaptare. Fascinantă și magnetică atât în versiunea scrisă, cât și pe ecran, ea poate fi citită/văzută de tocilarii de pretutindeni. Totuși, pentru că am depășit de mult vârsta la care pot recunoaște fară rușine aplecarea mea spre seria în cauză, am să spun doar atât: Dacă trebuie să întrebi, nu vei sti niciodată. Dacă știi, trebuie doar să întrebi.
1) Tinker Tailor Soldier Spy
Filmele menţionate mai sus pot fi comparate cu o melodie pe care o asculţi până la extenuare; Tinker Tailor Soldier Spy se înscrie însă, într-o cu totul altă gamă. Cred că ar putea fi studiat un semestru întreg la un curs de scenaristcă, fără să își epuizeze toate valenţele. Rafinat, captivant, cu o distribuţie impresionantă, pare o simfonie în care se armonizează opera lui John le Carré, arta celor doi scenarști, măestia lui Tomas Alfredson și multe interpretări memorabile. Dacă identitatea cârtiţei este descoperită la prima vizionare, motivul pentru care acest film nu a primit niciun Oscar poate rămâne un mister și după a treia sau a șaptea reluare.
Lista poate continua, evident, cu capodopere cinematografice (în cazul meu Das Leben der Anderen, Trois couleurs: Bleu sau Le fabuleux destin d’Amélie Poulain) ori cu filme de popcorn de care nu te poţi desprinde după o primă întâlnire. Dar pentru ca 5 sună mai bine decât 8 (sau 23), topul meu se încheie aici. Filmele continuă.
(Sursă fotografii: Covers.alphacoders.com, Lifeandtimesofcam.blogspot.com)
