Editorial

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în mai și iunie 2023

Am văzut extrem de puține filme în ultimele două luni, unele nici măcar nu le-am mai menționat pe rețelele de socializare sau pe site, dar am ales câteva pentru recomandările lunare (pe două luni, de data aceasta), pentru că știu că astfel de articole sunt urmărite și solicitate de prietenii mei și ai site-ului. Așadar, cinci filme din ultimele două luni, majoritatea seriale, majoritatea documentare (ca să-i nemulțumesc și pe cei mereu nemulțumiți):

1. Formula 1: Drive to Survive (2023, sezonul 5, 10 episoade)

Sezonul 2022 din Formula 1 nu a fost atât de spectaculos, mai ales când vorbim de lupta pentru cele două titluri – pilot și echipă: după un început ambițios al echipei Ferrari, Red Bull a preluat inițiativa și s-a distanțat rapid în clasamentul constructorilor, iar în cel al piloților Verstappen a avut o serie incredibilă și a câștigat cu multe curse înainte de finalul sezonului. Tocmai de aceea, serialul de succes al ultimelor sezoane a pus accentul pe piloții care nu-s mereu în prim plan, de la echipele mai mici, dar care au ambiții să răstoarne ierarhia actuală – vorbim aici de McLaren, Williams sau Haas, de Ricciardo, Tsunoda sau Ocon, nume nu atât de familiare celor nepasionați, dar niște piloți remarcabili și cu obiective importante pentru viitor. Drive to Survive rămâne unul dintre serialele mele preferate din ultimii ani și nu numai din domeniul sportului. Nota: 8,5/10

2. Rough Diamonds (2023, serial, 9 episoade)

Cartierul Diamantelor din Antwerp (Belgia) atrage multă lume puternică, mai multe comunități etnice, multe interese, bani murdari sau curați, mafioți și oameni onești, violență, aranjamente și negocieri. Printre familiile importante și cu vechime în afacerile cu diamante se numără și familia ultra-ortodoxă Wolfson, care este însă dezbinată (Noah a părăsit cutumele și familia pentru o viață întunecată la Londra) și care are mari probleme financiare, fiind în pragul falimentului. Ei trebuie să supraviețuiască acestei lumi dure integrându-se în ea, la marginea ilegalității sau în interiorul ei. Dacă din familia Shtisel am descoperit cum arată viața comunității evreilor ultra-ortodocși din Ierusalim, aici ieșim din Israel pentru a descoperi felul în care trăiește o comunitate la fel de unită, tot un fel de castă, din Europa occidentală, unde influența modernității este mai puternică, iar atracțiile din afară sunt mai tentante și mai în afara normelor. Iar dragostea, ei bine dragostea e și ea un impediment. De văzut! Nota: 7,5/10

3. Somebody Feed Phil (2023, sezonul 6, 6 episoade)

Phil Rosenthal continuă călătoria sa culinară, dar de data aceasta mai aproape de casă și de apropiați. Ajunge, ce-i drept!, în Croația și în Santiago de Chile, dar celelalte trei călătorii sunt mai apropiate, mai ales că eram încă în pandemie – e vorba de Philadelphia, Austin și Nashville. Gusturile rămân însă intense, diferențele dintre restaurantele de lux și cele de la periferie se estompează și imaginile oferite sunt încă incredibile. Ce este mai impresionat este laitmotivul întregului sezon – o aducere aminte a părinților lui Phil, doi oameni pe care i-am tot văzut în primele sezoane și care au impregant o atmosferă frumoasă și amuzantă, doi oameni care și-au iubit mult cei doi fii și care trecuseră prin Holocaust pentru a ajunge în America. Lor le este dedicat întreg sezonului, dar și un episod de sine stătător, foarte simpatic și plin de nostalgie. Nota: 7,5/10

4. Inferno (2016)

Re-vedere… Ce spuneam atunci: „Inferno nu este altceva decât entertainment pur. Acțiunea este previzibilă, tiparele apar la tot pasul, parcă totul l-am mai văzut cândva. Stai, că doar l-am văzut în celelalte două părți ale seriei Dan Brown. Să știți că eu recunosc, spre deosebire de mulți alții, că l-am citit pe Brown și mi s-a părut lectură relaxantă, din care pot descoperi lucruri interesante (mărturisire legată de Codul lui Da Vinci și Îngeri și demoni). Inferno merită vizionat pentru imaginile din Florența, Veneția și Istanbul, pentru informațiile legate de (Purtagoriul lui) Dante și pentru Tom Hanks, Felicity Jones sau Ana Ularu. În rest, un action movie modest.” Nota: 6/10

5. The Mother (2023)

De ce s-ar despărți o mamă de fiica sa? O asemenea faptă nu s-ar petrece într-o lume normală, dar treptat aflăm și povestea din spatele acestei îndepărtări forțate și nedorite: Mama a plecat de lângă fiica sa pentru a-i permite acesteia să supraviețuiască și să rămână protejată și necunoscută în fața celor care o vânau pe ea, pentru trecutul ei, pentru secretele pe care le știa. Singura legătură era o veste, o dată pe an, de ziua ei de naștere, că totul e ok. Numai că trecutul a reînviat, legătura s-a reluat și conflictele violente au reapărut. The Mother este un action movie decent, cu niște personaje negative bine puse în valoare, dar care nu oferă decât entertainment pur, fără nimic altceva. Nota: 6/10

Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (1 – 7 mai 2017)

Jovi Ene

Revista presei culturale (15 – 21 ianuarie 2016)

Jovi Ene

The Witcher (Netflix, 2023, sezonul 3, capitolul 2). Confruntarea puterilor

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult