În februarie am văzut prea puține filme, așa că a venit momentul unui bilanț, mai ales că s-a cam terminat cu iarna calendaristică: ce filme și seriale am avut ca preferate în această iarnă? Concluzia: a fost „anotimpul” lui Robert De Niro 🙂 Enjoy!
1. Awakenings (1990)
În 1969, pacienții catatonici nu prea erau băgați în seamă în spitale. Evoluția lor era neschimbată de ani, poate chiar de decenii, așa că doctorii neorologi îi catalogau în catastife și îi lăsau să lâncezească prin spitale. Apare însă „romanticul” doctor Malcolm Sayer care nu lucrase niciodată cu pacienți în carne și oase și, ca urmare, este atent la orice detaliu. Dar dincolo de amănuntele observate, e vorba de empatie, de primul doctor din mulți alți anteriori căruia i-a păsat de oameni și a încercat să facă ceva pentru ei, dar și de știință. Sayer a studiat, a căutat informații în trecut, a aflat lucruri despre viața lor anterioară și și-a dat seama care era cauza: o encefalită, o infecțiune a creierului, pe care au avut-o acești pacienți în copilărie/adolescență. Sayer a încercat mai multe medicamente experimentale și doar atunci, în 1969, reușita sa a fost senzațională, deși temporară – pacienții s-au trezit la viață pentru câteva zile și au trăit aproape ca niște oameni normali. Excepțional Robert De Niro în acest film sensibil, foarte emoționant și care smulge multe lacrimi. Nota: 10/10
2. Zero Day (2025, miniserie, 6 episoade)
Un incident informatic de un minut paralizează întreaga Americă și toată țara este dată peste cap – transporturile sunt în colaps, avioanele nu reușesc să aterizeze, semafoarele și barierele o iau razna. Mii de oameni mor. Lumea se întreabă cine e de vină: oare sunt rușii? oare sunt teroriști din toată lumea? oare sunt americanii? E clar că, pentru prima oară, SUA se află într-o dificultate majoră, pentru că nu se știu vinovații și nici nu se știe dacă incidentul nu se va repeta. George Mullen (Robert de Niro), ex-președinte al SUA, este personajul cu capul pe umeri și care este însărcinat să rezolve situația și să găsească vinovații. Acțiunea nu te lasă să respiri, este imprevizibilă, iar scenariul împletește politica americană cu policierul, dar și cu noile tehnologii care pot opri lumea în loc dacă sunt stăpânite de genii malefice. De văzut, merită o privire atentă, nouă ne-a plăcut mult acest film mai actual decât se așteptau probabil realizatorii. Nota: 9/10
3. Anul Nou care n-a fost (2024)
Mare parte din acțiunea filmului „Anul Nou care n-a fost” se petrece în 20 decembrie, în ajunul marii adunări populare care a dus la îndepărtarea lui Ceaușescu. Ne aflăm în ziua în care Timișoara a devenit „primul oraș liber de comunism”, iar filmul lui Bogdan Mureșanu urmărește destinele unor oameni al căror destin putea lua o altă direcție dacă n-ar fi existat evenimentele din decembrie 1989, de la actrița pusă în fața faptului de a recita câteva cuvinte care să-l glorifice pe Ceaușescu în spectacolul de Revelion până la muncitorul care se aștepta curând la o vizită la Securitate din cauza scrisorii trimise de fiul său lui Moș Gerilă, în care se spunea că tatăl își dorește să moară Nea Nicu. N-am găsit hibe prea multe acestui film, pentru că el surprinde aproape perfect atât atmosfera acelor timpuri, cât și felul în care destinele individuale trebuiau să supraviețuiască așa cum puteau, fiind resemnate în privința prezentului și viitorului. De altfel, într-unul din cadrele filmului, un personaj spune că nu sunt semne că lucrurile se vor schimba în următorii 30 de ani. Asta era atmosfera, chiar dacă schimbarea începuse la Timișoara și comunismul, în forma lui de atunci, va fi detronat chiar a doua zi. Despre film, a scris Dan aici pe larg. Nota: 8,5/10
4. Squid Game (2021-2024, 2 sezoane, 9+7 episoade)
Sunt sigur că deja s-au discutat cam toate discuțiile cu privire la sezonul 1 din Jocul Calamarului. Cu toate acestea, acum, după ce am văzut și sezonul 2, aș putea face câteva paralele, diferențe și critici. Plec de la afirmația că îmi plac la nebunie jocurile, iar când acestea iau forma unor cărți sau filme cu acest subiect sunt cu atât mai interesat. Poate de aceea mi-a plăcut mult seria Jocurile foamei, poate de aceea mi-a plăcut mult și primul sezon din Jocul calamarului, un construct sud-coreean care utilizează jocuri din zona asiatică, dar și din zona europeană, pentru a desemna un câștigător care pleacă acasă cu mai multe miliarde de woni după ce a călcat literalmente pe cadavrele celorlalți jucători. La prima vedere, sezonul al doilea din Squid Game – în comparație cu primul sezon – este la fel de antrenant, la fel de imprevizibil și, mai ales, mai întunecat și mai orientat spre psihologia personajelor decât spre acțiunea pură. Cu toate acestea, nivelul a scăzut: deși promovarea este mai mult mai puternică, scenariștii nu sunt la același nivel, tocmai pentru că surpriza nu mai este așa de mare; jocurile sunt antrenante, dar nu mai sunt în centrul atenției, ci răzbunarea personajului principal; apoi, dacă în primul sezon exista un personaj interpus din rândul organizatorului, este ciudat că, deja pe fix același tipar, protagonistul nu-și dă seama; în plus, faptul că se termină în coadă de pește, oferind siguranța unui al treilea sezon, nu este neapărat un lucru favorabil acestui sezon, acțiunea trebuia cumva finalizată. Așadar: Nota sezonul 1: 9/10; Nota sezonul 2: 7/10 Medie: 8/10
5. Il treno dei bambini (2024)
La finalul celui de-al doilea război mondial, sudul Italiei era distrus de bombardamente și de sărăcie. Deseori, oamenii din Bari sau din Napoli erau în pragul disperări, hrana era aproape inexistentă, așa că își ucideau chiar și pisicile pentru a supraviețui. Apariția în prim-plan a comuniștilor a însemnat o șansă pentru familiile sărace, de cele mai multe ori compuse dintr-o mamă și unul sau mai mulți copii, tații fiind uciși în război: comuniștii au organizat o plecare (temporară, la prima vedere) a copiilor în nord, la familiile mai bogate care nu fuseseră afectate de război și care le pot asigura casă, masă și educație. Este cazul și simpaticului Amerigo, care pleacă de la mama sa din Napoli spre Modena, unde va sta la o altă mamă, celibatară comunistă, căreia nu-i pasă prea mult de dorința partidului în acest sens. Acolo și va descoperi o pasiune – cântatul la vioară, dar și o „acasă”, de care însă trebuie să se despartă curând. Frumos și sensibil film, cu un subiect despre care nu știam nimic. Nota: 7,5/10
Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.
(Sursă fotografii: IMDb.com)
