Dintre cele 365 sau 366 de petale ce se împletesc în cununa unui an, se desprind, în taină, câteva zile menite să se țeasă sub straja acelor povești despre care știm că s-au scris și istorisit odată ca niciodată, pentru ca mai apoi să își afle, pentru totdeauna, sălaș primitor prin cele mai misterioase colțuri ale inimii.
Și așa se face că, de ceva vreme, fiecare dintre zilele de 9 august, când bibliofilii din lumea întreagă par a se reuni pe tărâmul formulelor de basm, retrezește în gând amintirea unui alt miez al verii, a unei săptămâni ploioase dintr-o lună iulie care, în mintea mea, se voia cu totul scăldată în razele calde ale soarelui, în freamătul blând al firelor de iarbă şi în mireasma florilor de trandafir. La început, copilul de atunci s-a întristat, la gândul că jocurile şi plimbările trebuie să se domolească, până ce va sosi iar vremea menită lor. Dar mai apoi, un vis rostit cu voce tare, fără teamă, a prins viaţă, sub straja aceleiași naturi aflată la graniţa dintre cer şi pământ şi scăldată în razele calde ale soarelui. Iar sub blânda privire a bunicului, am învăţat să explorez, cu ochi curioşi şi cu paşi mici, dar foarte siguri, lumea tainică guvernată de litere şi cuvinte încrise pe pagini decorate în alb şi în culori vii.
În această ambianţă, clasamentul de mai jos propune trei destinaţii literare al căror fir deopotrivă roşu şi nevăzut este certitudinea că, deşi vremea poveştilor cu Zâne Bune şi Feţi Frumoşi a rămas mult în urmă, altele au prins viaţă, chiar sub ochii mei, transformând fiecare popas printre cărţi într-o călătorie fantastică prin lumea cea creată din „hieroglife”. Căci dincolo de hotarele minții, fiecare personaj devine partener de bucurie şi speranţă, în vreme ce firul luminos al poveștii se preschimbă într-un elixir care, gustat la vremea rânduită, îți deschide, pentru totdeauna, portalul magic care conectează freamătul lumii de azi la veșnicul tărâm al frumuseții și înțelepciunii.
1. Cititorul din peşteră (Rui Zink, Editura Humanitas Fiction, 2021)
Încă din cele mai vechi timpuri, preocuparea omenirii pentru cunoaştere a reprezentat un subiect demn de adus în lumină prin prisma unor scrieri cu substrat filosofic sau religios, care s-au transformat, cu timpul, în veritabile călătorii ale spiritului pe tărâmuri pline de magie. Astfel au apărut nenumărate poveşti despre tot atâtea alte poveşti demult spuse, dar care sunt menite să dăinuie în deplină armonie cu cei care le ascultă sau le citesc, pentru ca mai târziu să le poată, la rândul lor, (re)istorisi.
O astfel de invitaţie este şi cea făcută de profesorul şi scriitorul portughez Rui Zink prin intermediul microromanului Cititorul din Peşteră, ale cărui pagini ascund o serie de formule magice care, pe măsură ce sunt decriptate, vor da cu singuranţă culori mai calde unor fapte mult aduse în discuţie în zilele noastre. Ca o variaţiune contemporană a celebrului mit orientat spre imaginea prieteniei mai puţin obişnuite dintre om şi o creatură aparent înspăimântătoare, această parabolă mereu vie şi deloc întâmplător lansată în lume într-o Zi Mondială a Lecturii, se istoriseşte deopotrivă pe înţelesul tinerilor şi adulţilor, din dorinţa de a ne reconecta minţile şi inimile către adevăratele frumuseţi din jurul nostru.
Şi astfel, permanent vegheaţi de vocile şi privirile blânde ale celor care ne-au fost odată mentori, vom deveni, la rândul nostru mesageri ai unui adevăr universal-valabil. De noi va depinde, în consecinţă, ca preocupările cotidiene să demonstreze că a fi un Anibalector este echivalent cu a şti cum să faci lucrurile să se întâmple în capul tău, cum să străbaţi o multitudine de lumi în doar o singură viaţă, devenind sensibil la fragilitatea lumii şi lăsându-te învăluit de unduirile unor cântece pline de vrajă ascunse într-o mare de coperţi şi foi aparent inerte, dar care prind viaţă la numai un semn şi o atingere.
2. Negustorul de cărţi (Carsten Henn, Editura Litera, 2024)
Deşi nu pot spune cu exactitate care a fost acea zi în care parteneriatul dintre carte, mână şi privire a început să prindă, pentru totdeauna, contur, păstrez mereu în mine acele frânturi de timp în care primii paşi pe drumul meu prin lumea cărţilor s-au împletit armonios cu o altă cale, puţin mai lungă, spre un sat moldovenesc desprins dintr-o lume impregnată de mistere, legende, şi aleanuri. Răbdarea bunicului cu vocea blândă şi calendarul bogat în imagini încărcate de culori pline de viaţă mi-au fost ajutoarele de nădejde în a învăţa cum să decriptez tainele fiecărei litere şi ale fiecărui cuvânt şi să îmi îndeplinesc acea dorinţă veşnic vie de a citi singură, fără să mă plictisesc vreodată şi nici să mă auto-declar obosită, atunci când timpul va dori să mă transforme şi pe mine într-un mesager al poveştilor.
Şi nu mică mi-a fost mirarea atunci când, într-una din zilele de vară ale anului trecut, mi-a fost dat să plonjez în alt ocean din acele taine în tainele care conectează fiecare zi din viaţa noastră la un timp pe cât de greu de întrezărit cu privirea, pe atât de bogat în cuvinte purtătoare de linişte şi speranţă. Fără vreo formulă magică enunţată în prealabil, suntem invitaţi să poposim, în linişte, pe străzile din Münsterplatz. Aici, în miezul zilei sau la ceas de seară, paşii ni se vor împleti cu cei ai lui Carl Kollhoff, un domn în vârstă aparent deloc diferit de „bunicii” întâlniţi adesea de noi toţi. El poartă pantofi vechi, butucănoşi, din piele neagră grosolană, o salopetă verde-oliv cu bretele, o pălărie cu borurile lăsate, de genul celor pe care le poartă de obicei pescarii şi o inconfundabilă pereche de ochelari care, deşi au rame cumpărate dintr-un magazin de antichităţi, ascund în spatele lentilelor doi ochi ageri.
Rând pe rând, aceştia din urmă se vor arăta deopotrivă senini şi trişti, vrând parcă a ne atrage tuturor privirea; căci din lumina lor va prinde viaţă povestea celui care a fost, la vremea lui, Negustorul de cărţi, a cărui lume tinde să se transforme într-un adevărat tărâm al cărţilor, unde fiecare ritm al paşilor se împleteşte cu vibraţiile gândurilor. Iar ceea ce rămâne în urmă este un fir luminos, mienit să poposeacă până în casele inimilor noastre, acolo unde fiecare cuvânt printre viaţă pentru totdeauna, ca orice alt elixir vindecător, plăsmuit sub straja unui basm istorisit demult, uitat mai târziu şi redescoperit astăzi.
3. Invizibilii (Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas Junior, 2022)
De când mă știu, am fost o mare iubitoare de povești. Și ca în orice poveste, călătoria mea printre cuvintele purtătoare de magie şi înţelepciune a prins contur cu un tot atât de tainic A fost odată. La început, mă bucuram din plin de orice minut în care părinții și bunicii deschideau cufărul fermecat al basmelor și legendelor pe care mi le istoriseau sau mi le citeau, cunoscători fiind ai acelor semne mari și mici cărora nu le descoperisem, încă, înțelesurile.
Anii au trecut, iar atunci când ascultătorul a devenit la rându-i cititor, un vis demult rătăcit printre peripețiile copilăriei tindea să se îndrepte spre lumină, ca un răspuns binevenit al timpului. Explorându-i misterioasele înțelesuri, am descoperit nu numai cele ce au fost odată poveștile copilăriei mele, dar și altele, tot atât de pline de vrajă. Prin ele am înţeles că pentru a deveni călători spre tărâmul nemuritorului A fost odată nu presupune să deţinem cine ştie ce puteri magice dobândite prin mijloace care pe unii ne-ar putea speria sau scandaliza prin supranaturalul lor. Fără îndoială, ceea ce trebuie să avem cu adevărat la îndemână este dragostea de a aduna în suflet toate acele vorbe frumoase și gânduri bune care, împletite în tainele poveștilor, vor răspândi în jurul nostru o lumină binefăcătoare.
Căci plonjând în tainele care ne conectează privirile la reţeaua nesfârşită de etaje şi uşi ascunse printre pagini şi cuvinte, nu mică ne va fi mirarea când ne vom înveşmânta, cu toţii, în mantiile purtate, rând pe rând, de acele personaje care, poposesc neîncetat din nemurirea lor în miezul freamătelor trecătoare ale timpurilor. Iar în vreme ce poveştile lor scaldă lumea în oceanul purtător de linişte şi speranţă, descoperi că, de fapt, nu eşti niciodată singur atunci când îţi este dat să devii invizibil. Copil, tânăr, adult sau chiar ajuns la vârsta înţelepciunii, nu vei putea să nu tresari atunci când vei întrezări în fiecare carte o prezenţă care, înzestrată cu trup şi suflet îţi iese în cale asemenea oricărei persoane iubite, care, cu răbdare, te ascultă, te bucură şi te călăuzeşte, pentru totdeauna.
(Surse imagini: https://humanitas.ro/, https://www.libris.ro/, https://www.facebook.com/humanitas.junior, https://www.rezumatecarti.com/, https://www.litera.ro/.)
