Top 3 cărți despre care poate că nu ai auzit

Într-o lume editorială în care marile titluri domină rafturile și algoritmii online, există și cărți care circulă pe alte canale — mai tăcut, mai lent, dar nu mai puțin tulburător. Unele au fost publicate discret și au trecut pe sub radarul cititorilor grăbiți. Altele au fost cenzurate, uitate sau pur și simplu au apărut într-un moment istoric care nu le-a favorizat. Astăzi ne întoarcem privirea spre trei astfel de cărți: inegale ca gen, proveniență sau notorietate, dar unite printr-o forță narativă care merită redescoperită.

1. „Ascensiunea”, de Nicholas Binge – un thriller metafizic printre nori, Editura Rao

Tradus în română în 2024, romanul britanicului Nicholas Binge a rămas, în mod surprinzător, într-un con de umbră, deși oferă o lectură remarcabilă, cu accente speculative și filosofice. La prima vedere, „Ascensiunea” pare un thriller științific: o echipă de cercetători este trimisă să investigheze un munte gigantic apărut din senin în Pacific. Dar pe măsură ce urcă, lucrurile se complică — spațiul se distorsionează, timpul devine fluid, iar limitele minții umane sunt puse la încercare.

Cartea se construiește epistolar, ceea ce adaugă o dimensiune confesivă și ambiguă. Cititorul este prins între realitate și iluzie, între trauma personală și misterul cosmic. Prin atmosfera sa, romanul amintește de „Annihilation” de Jeff VanderMeer sau de filme precum „Arrival” sau „Interstellar”, fără a-și pierde totuși originalitatea.

„Ascensiunea” nu este doar o aventură montană cu elemente SF, ci și o meditație despre vină, pierdere și sensul existenței. Este una dintre acele cărți care îți rămân în gând nu pentru că oferă răspunsuri, ci pentru că deschid întrebări esențiale.

2. „Demascarea”, de Gherasim Păduraru – mărturia unei conștiințe neînfrânte, Editura Prut Internațional

Într-o epocă în care memoria recentă este adesea negociabilă, „Demascarea” reprezintă un act de recuperare istorică, spirituală și umană. Cartea reunește amintirile preotului Gherasim Păduraru, deținut politic în închisorile comuniste. Nu este o carte „plăcută” — și nici nu vrea să fie. Este, în schimb, o mărturie despre rezistență interioară, despre felul în care credința poate deveni o formă de insurgență.

Gherasim Păduraru descrie durerea trăită utilizând un ton care nu e nici isteric, nici patetic, ci sobru și profund lucid. Într-o lume în care răul era metodic și birocratic, el caută sensul uman al suferinței. Poate că tocmai această luciditate, lipsită de orice retorică, face din „Demascarea” o carte indispensabilă. Publicată inițial într-un tiraj mic și circulând mai ales în mediile bisericești sau printre istorici, cartea merită să fie cunoscută de un public mai larg. Nu doar ca document al unei epoci, ci ca lecție despre ceea ce înseamnă să nu-ți pierzi omenia atunci când totul conspiră să te dezumanizeze.

3. „ZOV. Raportul interzis”, de Pavel Filatiev, Editura Litera

Probabil cea mai controversată dintre cele trei, „ZOV. Raportul interzis” este relatarea unui fost soldat rus, Pavel Filatiev, care a participat la primele săptămâni ale invaziei din Ucraina. Revoltat de haosul, lipsa de organizare și brutalitatea operațiunii, Filatiev a ales să-și scrie povestea, riscând condamnarea și exilul. A publicat inițial textul pe rețelele sociale, iar apoi l-a transformat într-un volum de o sinceritate crudă.

„ZOV” nu este o analiză geopolitică și nici o apologie. Este relatarea de jos a unui om prins într-un mecanism militar stricat, care devine treptat conștient de absurditatea și cruzimea a ceea ce face. Filatiev vorbește despre soldați flămânzi, ordine incoerente, jafuri și lipsă de sens. Cartea este tulburătoare nu doar prin conținut, ci prin faptul că vocea vine din interiorul sistemului – și tocmai de aceea are o forță aparte. Într-o epocă a războaielor narative, „ZOV” este un act de rupere a tăcerii. O mărturie incomodă, care ne obligă să ascultăm și vocile celor care, poate prea târziu, au ales să nu mai participe la minciună.

Cele trei cărți propuse aici nu sunt neapărat lecturi comode. Dar ele fac exact ceea ce literatura ar trebui să facă: să zguduie, să problematizeze, să incomodeze. Fie că vorbim despre frica de necunoscut, despre ororile unui regim totalitar sau despre rușinea de a participa la un război murdar, fiecare dintre aceste texte funcționează ca un act de rezistență. Uneori tăcut, alteori exploziv. Dar mereu uman.