Vineri, 4 octombrie 2019, în ambianța acum încălzită a Casei FILIT (pe când afară vremea își făcea deja de cap), de la ora 16.00, trei scriitori provenind din medii aparent diferite, dar care s-au dovedit foarte apropiatți, s-au aflat ”în centru”: Lionel Duroy, Dan Miron, Faruk Šehić.
Moderatorul Călin Ciobotari a plecat de la numele evenimentului din cort – Scriitori în centru – și a încercat să-i provoace cumva pe autori, întrebându-i dacă sciitorii ar trebui să fie în centrul societății sau poate în marginea ei se simt ei cel mai bine (o seară mai târziu, m-am gândit la această întrebare, după ce Mihail Șișkin a demonstrat cum trebuie să fie cu adevărat un scriitor implicat). Primul care a răspuns a fost Lionel Duroy, care a spus că scriitorii sunt obișnuiți să scrie într-o singurătate absolută, dar poziția acestora în societate este ambivalentă: câteodată scriem pentru intimitate, alteori scriem pentru a ne deschide.
Singurătatea scriitorului e aleasă cumva deliberat. Aș prefera ca în centru să fie lectura, arta, cultura. (Dan Miron)
Cred că scriitorul trebuie să fie în centrul tuturor cititorilor săi. (Faruk Šehić)
Pornind de la tema comună a celor trei scriitori aflați pe scenă, pe care a regăsit-o Călin Ciobotari în operele acestora, respectiv tema memoriei, Faruk Šehić a mărturisit că pentru el, pentru generația căreia îi aparține, memoria este vitală, este paradisul din care nu putem scăpa.
Desigur, Lionel Duroy este cel mai cunoscut dintre cei trei, așa că toată lumea a fost extrem de interesată despre felul în care s-a născut, a crescut și a fost receptat romanul său ”Eugenia”, care a fost publicat și la noi de curând la Editura Humanitas Fiction. Multe dintre lucrurile pe care le-a spus pe scenă le veți descoperi și în interviul pe care îl vom publica, în exclusivitate pe Filme-cărți.ro, în săptămânile următoare, dar trebuie să reținem că nașterea ”Eugeniei” a avut mai multe etape: primele informații despre pogromul de la Iași le-a aflat la 25-26 de ani, când a citit volumul ”Kaputt”, de Curzio Malaparte. Apoi, mulți ani mai târziu, a citit Jurnalul lui Mihail Sebastian, pe care l-a descoperit într-o librărie franceză, iar acest jurnal a fost o revelație pentru el, descoperind multe afinități cu acest om (în privința scrisului, a sensibilității, a fragilității ambilor).
Eugenia e o declarație de dragoste pentru România.
Cel mai frumos omagiu i-a fost adus de un critic francez care a spus că Lionel Duroy a scris cartea care i-ar fi plăcut lui Mihail Sebastian să o scrie dacă n-ar fi murit în 1945. Ce a fost pogromul de la Iași, în opinia lui? O lungă condiționare mentală a unei părți a populației Iașului pentru a se întoarce împotriva evreilor. De ce a scris cartea? Pentru că se temea că se va întâmpla din nou, în Europa, un astfel de pogrom, odată cu sosirea refugiaților.
Pentru mine, scrisul nu e un câmp de luptă, mai degrabă o luptă cu mine însumi. Sunt intangibil atunci când scriu, este un moment de bucurie. Faruk Šehić
Pentru mine, revoluția a fost fractura supremă. Fără ea, nu aș fi scris. Așa că tot istorie scriu, despre lumea de după revoluție, dar una ficționalizată. Dan Miron
Trauma mea nu are are nicio importanță. Este importantă doar dacă trauma e, în același timp, comună cu a zece mii sau o sută de mii de parsoane. Faruk Šehić
Întrebați din public care ar fi definiția scrisului, cel trei scriitori s-au pronunțat: Pentru mine, scrisul mi-a permis să salvez ceea ce se poate salva din viață (Lionel Duroy); Scrisul este pasiune (Dan Miron); Scrisul este o mixtură din toate, atât fericire maximă, cât și depresie. Cu alte cuvinte, scrisul este viață (Faruk Šehić).
Iată, așadar, cum a decurs o întâlnire din care am aflat multe lucruri noi și inedite din interiorul sufletului scriitorului.
