Editura Hyperliteratura a demarat, împreună cu Librăria Cărturești, campania de precomenzi pentru cea mai recentă carte semnată de scriitoarea Ana-Maria NegrilăAna-Maria Negrilă, romanul istoric Cele patru oglinzi ale adevărului.
După ce zilele trecute am povestit despre această carte cu însăși autoarea, acum vă oferim și un fragment în avanpremieră din volumul aflat în curs de publicare.
Despre carte:
Încă de foarte mic, cel numit inițial Ștefan ajunge la o mânăstire pentru a-și perfecționa talentul de desenator. Implicat fără voie într-un complot misterios, unde Necuratul pare să-și facă apariția, va afla atât tainele poțiunilor vindecătoare, dar mai ales puterile nebănuite ale alchimiștilor. Destinul îl poartă însă spre Cetatea Sucevei, în vremea lui Alexandru cel Bun, iar aici îl întâlnește pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Planul călătoriei spre Genova nu iese așa cum speră, și aventura sa de la Cetatea Albă la Constantinopol, plină de trădări și întorsături neașteptate, îl duce la pierderea lucrului cel mai de preț, al libertății lui.
Ana-Maria Negrilă readuce în scenă un univers din trecut unic și îl face atât de palpabil, încât lectura celor patru oglinzi se transformă într-o veritabilă călătorie în timp. Drama lui Ștefan, presărată admirabil și cu elemente fantastice și ezoterism, ne arată visul naiv al unui om simplu, într-un secol al violenței și nedreptății, unde nimic nu e ceea ce pare.
Fragment în avanpremieră:
Ștefan se ridică pe jumătate și se uită înăuntru. Era o chilie ca oricare alta, doar că pe unul dintre pereți se vedeau câteva policioare pline cu tot felul de vase de sticlă. Antim și musafirul lui stăteau aplecați asupra unui vas așezat pe o masă. Ciuli urechile și își dădu seama că, deși bărbatul părea străin după straie, i se adresa călugărului într-o limbă apropiată de cea vorbită de ei, doar că mai aspră și mai repezită, tratând vocalele ca pe o furtună de sunete, iar consoanele ca pe niște grâne ce trebuiau mărunțite într-o piuă. Acum înțelegea destul de bine cuvintele ce-i ieșeau pe gură, deși nu avea nicio idee la ce se referea.
– Dragul meu Antim, tocmai îi spunea acesta călugărului, o să vezi că nu am vorbit în dodii când am spus că în nordul Europei și chiar și la noi, în Hermannstadt, învățații știu o sumedenie de lucruri, dintre care am aflat și eu în lungile mele călătorii pe alte meleaguri. Deși nu sunt decât un negustor, am vorbit cu acești oameni care pot fi găsiți pe la curțile nobililor Europei și care mi-au arătat cum metalele, la fel ca orice altă ființă vie, pot crește și se pot dezvolta dacă, la fel ca oricărei plante, le dai condiții prielnice ca să facă lucrul acesta.
Antim clătină din cap, iar lui Ștefan i se păru că privise spre fereastră și îl observase. Se chirci repede, apoi, fiindcă nu se întâmplă nimic, îndrăzni să se ridice din nou.
– Sunt multe credințe sub soare, am auzit și eu de tot felul de erezii ale barbarilor și necredincioșilor, iar dacă te ascult, prietene Peter, este numai fiindcă vreau să aflu mai multe despre substanțele folosite de aceștia pentru a vindeca, îi replică Antim. Am știință că unele dintre amestecurile lor chiar au succes în tratarea rănilor, iar dacă se dovedește a fi așa, o să cumpăr de la tine o cantitate din acestea. Am citit și eu despre ele, să nu crezi că suntem așa ignoranți în această margine de lume. Și aici oamenii au boli, și aici au existat încă din vechi timpuri unii care au încercat să vindece folosind puterea plantelor, ai văzut doar grădina mea. Sigur că sunt și frați de-ai noștri care nu privesc cu ochi buni ce fac eu aici, de aceea trebuie să fim cu băgare de seamă.
Negustorul Peter dădu din cap, asigurându-l că avea să-i dovedească tot ce spusese și că nu-i trecuse prin cap să insinueze că Antim nu ar fi avut toate cunoștințele trebuincioase.
– Ce vreau, deci, să aflu sunt acele lucruri la care eu nu am acces, acele amestecuri despre care vorbesc unele cărți, doar că nu spun deslușit cum și din ce se fac.
– E normal ca rețetele să nu fie prea clar explicate, altfel toți oamenii ar face după cum i-ar tăia capul și ar deveni mari filosofi, împăunându-se cu descoperirile și munca altora. Totuși, fiindcă suntem prieteni și ne cunoaștem de atâta timp, îți voi arăta cum se fac unele dintre acestea, chiar dacă am cunoștințe ce nu se ridică nici până la genunchiul învățaților despre care ți-am vorbit. Așa că îți voi arăta cum dintr-un metal ca toate metalele va crește un copăcel, aproape la fel ca toți copăceii și nimic nu va avea loc în vreun mod necurat, ci natural, așa cum se întâmplă și pe câmp, unde din semințe ies iarbă, flori, tufișuri și pomi. Te asigur că nimeni nu ar avea nimic de cârtit la ce fac eu.
– Așa o fi, îi întoarse Antim vorba, numai că în mânăstirea aceasta sunt mulți ochi și multe limbi slobode, care fac din țânțar armăsar, și din metalul tău care crește, cine știe ce lucrătură diavolească ar putea ei să scornească, așa că ar fi bine să ținem totul pentru noi.
– Așa vom face, nici nu am de gând să suflu vreo vorbă despre asta, doar ar fi și spre paguba mea, mai ales că ochi sunt mulți pe lumea asta, dar minte mult mai puțină.
Antim păru mulțumit de cuvintele lui Peter, care nu mai adăugă nimic, în schimb se aplecă asupra mesei, luă un vas transparent, în care presără un praf alb și turnă un lichid dintr-o sticlă pe care o scoase dintr-o desagă. Ștefan lungi gâtul așteptând să se întâmple cine știe ce minune, însă lichidul se așeză cuminte în vas. Peter scoase din același loc și o cutiuță din care turnă într-un castron de porțelan un lichid gros, ca un lapte prins, dar care avea culoarea argintului și păru să oglindească pentru o clipă lumina lumânărilor.
Antim se aplecă spre lichidul acela argintiu și exclamă:
– Acesta este argintul viu? Am citit despre el, dar nu l-am văzut niciodată!
Peter adeveri că așa era.
– Există multe rețete care au la bază acest metal, care este uimitor și o să-ți arăt ce face când întâlnește aurul, dar acum îți spun despre creșterea metalelor. Am dizolvat deja o uncie de argint folosind aqua fortis, apoi am încălzit-o până n-a mai rămas decât pulberea albă pe care am pus-o în vasul acesta, iar acum voi folosi apă purificată prin fierbere pentru a transfera puterea pulberii în ea. Am mai multă pulbere din asta, așa că pot să-ți vând din ea dacă ți-e pe plac.
Amestecă energic în vas până pulberea păru să dispară, deși Ștefan nu vedea prea bine din locul în care se afla. Apoi, mai căută prin desagă și scoase o bucată roșiatică și netedă, ce i se păru băiatului o pietricică de râu.
– Am aici niște cupru pe care o să-l pun în vasul nostru cu amestecul de argint, aqua fortis și apă. Trebuie să-ți spun că acest metal, cuprul, este unul deosebit, chiar dacă oamenii de rând îl nesocotesc. Există o carte, Rosarium philosophorum, pe care am cumpărat-o acum câțiva ani de la un negustor venețian, și care vorbește despre transformări, despre creștere și descreștere, și despre acest metal, numindu-l „aurul filosofilor” și considerându-l de mare preț, chiar dacă mulți văd în cocleala lui verde un fel de trup al leproșilor. Află însă că tocmai acest verde arată puterea acestui metal de a crește asemenea unei plante cu care și seamănă la culoare. Și se știe că tot ce este verde crește și înmugurește. Și mai află că acești înțelepți vorbesc despre înnegrire și albire și despre cum negrul devine alb, apoi galben, roșu și violet înainte de a deveni o piatră sau un elixir care poate transforma orice metal în aur, iar dacă e băut, dă viață veșnică.
La aceste cuvinte, Antim își făcu cruce.
– Nu spune mai mult, fiindcă va trebui să te cert pentru nebunia ta și să te dau pe ușă afară, ceea ce nu ar fi bine nici pentru unul, nici pentru celălalt.
Peter rămase tăcut, privindu-l cu o expresie mirată pe chip, apoi își dădu seama că spusese un lucru ce nu trebuia spus, așa că murmură ceva și făcu un gest pripit, ca și când ar fi dat de-o parte toate cuvintele de până atunci.
– Atunci, mai bine să vezi cu ochii tăi ce se va întâmpla.
Lăsă cu grijă bucata de metal pe fundul vasului și apropie de el una dintre lumânările de pe masă.
– Și acum vom observa creșterea.
***
Despre autoare:
Ana-Maria Negrilă (n. 1972, București) este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.
A debutat în 1993, cu povestirea Fragile, în Jurnalul SF. A publicat în nenumărate alte antologii, inclusiv internaționale (ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String, New Weird ș.a.), iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil.
A publicat și numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate. A scris mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul ghețurilor (2006, reed. 2018, 2019, tradusă în Ungaria la ed. Metropolis Media cu titlul Jégcsászár, în 2019) pentru care a obținut Premiul Vladimir Colin, Lumile se prăbușesc (2015). În 2016, i-a apărut Regatul sufletelor pierdute, primul volum al seriei Stelarium, un space opera unic în peisajul românesc de gen. A fost urmat la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, iar în 2019 de ultima parte, Agenții haosului. În 2020, a publicat primul volum al unei serii fantasy, Stăpânul umbrelor – Trezirea. Cele patru oglinzi ale adevărului este primul ei roman istoric.
