Nou la Editura Humanitas. Fragment în premieră din Francesc Miralles, „Mazel. Secretul ancestral al norocului ”

Un fragment în premieră din volumul Mazel. Secretul ancestral al norocului de Francesc Miralles, în traducerea Cameliei Dinică, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția Practic.

Despre carte:

După Ganbatte. Arta japoneză de a depăși dificultățile și Maneki Neko. Cartea japoneză a norocului, semnate Nobuo Suzuki, și Namaste. Calea hindusă spre fericire, împlinire și succes, semnat împreună cu Héctor García, Francesc Miralles revine cu Mazel. Secretul ancestral al norocului, în care își îndreaptă atenția spre alt spațiu cultural, de unde încearcă să extragă importante lecții de viață.

Mazel tov este o urare ebraică însemnând „Noroc!“ Dacă însă vom explora semnificațiile profunde ale cuvântului mazel, vom descoperi adevăratul secret al prosperității, și anume că norocul nu vine „de sus“, ci depinde de efortul și strădania fiecăruia.

Pornind de la o emoționantă poveste de viață, Francesc Miralles ne oferă o călătorie fascinantă, presărată cu sfaturi practice, către reușita personală.

După ce a eșuat în repetate rânduri în carieră, Saul, eroul poveștii, acceptă o ofertă misterioasă de muncă și se mută din Brooklyn, tocmai la Cracovia, un oraș necunoscut și atât de îndepărtat de lumea lui. Va întâlni aici o serie de personaje care îi vor oferi pe rând experiențe de viață neprețuite, învățăminte valoroase și îi vor desluși puterea ascunsă în cuvântul mazel, care ne poate schimba norocul pentru totdeauna dacă avem curajul să acționăm.

Fragment în premieră:

1. Cabinetul clarvăzătorului

Adăpostit sub prelata unei vechi prăvălii de discuri, Saul simțea că ploaia aceea torențială e o metaforă a vieții lui. Per­deaua înghețată care lovea dalele din Williamsburg îl duse cu gândul la sumedenia de catastrofe și decepții care‑l biciuiau încă de când dobândise uzul rațiunii.

După ce renunțase la facultate, părăsind California natală pentru cartierul acela din Brooklyn, visase la tot felul de succese. Cum cânta Frank Sinatra: „Dacă reușești aici, poți să reușești oriunde“. Totuși, mulți ani mai târziu, singurul lui succes era că rămăsese în viață. Cu toate celelalte îi mersese din ce în ce mai rău.

Ca o mică dovadă, în după‑amiaza acelei zile de luni nu avea nici măcar o umbrelă ca să poată traversa strada. De aceea aștepta ca furtuna să se domolească.

O firmă luminoasă pâlpâia pe cealaltă parte a străzii, dar ploaia nu‑l lăsa să citească ce scrie. Trecuse prin fața acelui magazin de zeci de ori, dar niciodată nu catadicsise să citească. Era în firea lui să nu se uite cu atenție la lucruri, cu excepția celor care‑l izbeau direct în față.

Semaforul se făcu verde, dar Saul nu se mișcă din loc. Apoi se făcu roșu. Și din nou verde. Dârdâind de frig, își petrecu timpul privind la mașinile care traversau acea arteră din carti­erul evreiesc din Brooklyn. În cartierul lui trăiau mulți oameni înstăriți; văzu două Mercedesuri ultimul tip, o Tesla X și chiar o limuzină lungă, cu geamuri fumurii.

Se întrebă cine o fi idiotul încrezut care călătorea înăuntru, în confort și la căldură, în timp ce el îngheța sub prelată.

Saul nu reușea să înțeleagă din ce cauză totul îi mergea prost, din moment ce el nu făcea rău nimănui. Cel puțin nu în mod conștient.

Cortina de apă se stăvili puțin, îngăduindu‑i să citească firma luminoasă:

CLARVĂZĂTORUL ZOLTAN

◈ află‑ți destinul ◈

Nu se miră prea tare că vede genul acela de prăvălie, doar erau cu duzina în New York. Ceea ce‑l lăsă cu gura căscată era femeia care tocmai ieșea dinăuntru.

O cunoștea.

I se părea la fel de atrăgătoare, dacă nu cumva chiar mai atrăgătoare decât atunci când o cunoscuse, când abia se stabilise în Williamsburg. Lucraseră împreună la o firmă mică de publi­citate, unde el rezistase doar nouă luni. Sub pretextul că nu aveau suficient de multe afaceri, erau nevoiți să reducă din personal, îi explicase șeful.

Și venise rândul lui, ca de obicei.

Cu Sarah, care în pofida tinereții era deja director artistic, abia dacă purtase scurte conversații la automatul de cafea, însă n‑o uitase. Îi plăcea modul ei de a‑l asculta, cu o privire blândă și atentă care nu judeca. Cel mult, îi punea întrebări concise despre ceea ce el povestea. Avea o eleganță naturală și o ama­bilitate ieșită din comun, care, pe lângă inteligența ei, o făceau intangibilă. Cu toate acestea, îi făcuse plăcere să discute cu ea.

Nostalgia acelei epoci, când viitorul părea un loc promiță­tor, îl determină să traverseze pe culoarea verde pentru a‑i ieși în întâmpinare.

Prăvălia clarvăzătorului nu avea nici o prelată, așa că se udă în timp ce o aborda pe Sarah cea surprinsă sub ploaia torențială, în vreme ce ea își punea o pelerină galbenă.

— Tu ești… – credea că ea nu va putea să‑și amintească numele, dar se înșela –. Ești Saul, nu‑i așa?

— Da! Bine, cu câțiva ani în plus și ceva mai puțin păr, dar eu sunt.

Ca și când norul mare care‑l urmărea peste tot s‑ar fi decis să‑i acorde un răgaz, în clipa aceea ploaia se opri. Ea zâmbi. Saul crezu că Sarah aștepta să mai spună ceva, așa că rosti primul lucru care‑i trecu prin cap:

— Îmi amintesc de tine, erai o fată cât se poate de inteli­gentă. Și, privind la firma luminoasă a clarvăzătorului, adăugă: Cum poți să‑l crezi pe acest șarlatan?

— Zoltan este tatăl meu.

Obrajii aprinși ai fetei îi arătară lui Saul că, încă o dată, făcuse o gafă destul de mare. Văzându‑i tulburarea, ea își veni în fire și‑i explică:

— Tata spunea mereu că a moștenit darul acesta de la bu­nica mea, care era clarvăzătoare. După ce a ieșit la pensie și‑a îndeplinit visul de a‑și deschide un cabinet. Astăzi este ziua lui și am venit să‑l felicit.

„Îmi vine să intru în pământ“, gândi el admirând încă o dată tactul lui Sarah. Exact ce‑i lipsea lui.

— Te rog să mă ierți pentru ceea ce am spus adineaori. Nu sunt în măsură să judec. Pot să te invit la o cafea? A trecut atât de mult de când…

— Mi‑ar plăcea, dar trebuie să plec – ochii ei de culoarea alunei scrutară cerul. Pe deasupra, o să înceapă ploaia din nou. Fugi acasă dacă nu vrei să te pricopsești cu o pneumonie!

Acestea fiind spuse, îi făcu semn cu mâna de rămas‑bun.

2. Iar tu îl vei numi destin

Saul simțea că o veche și gingașă rană se redeschidea înlă­untrul lui. Cum stătea nemișcat în fața firmei luminoase, un resort interior îl îmboldi să intre. Poate că era felul lui de a se scuza pentru că‑l jignise pe clarvăzătorul Zoltan fără să‑l cu­noască, deși cel mai probabil îl împingea curiozitatea de a‑l cunoaște pe tatăl femeii visurilor lui.

O perdea roșie aflată în spatele geamului îl împiedica să vadă interiorul cabinetului. După ce se uită după o sonerie inexistentă, Saul împinse timid ușa. Când ea se închise în spatele său, con­stată că clarvăzătorul nu se afla acolo.

Se volatilizase? Ori poate că asta era una dintre puterile lui, își spuse ironic, în timp ce se așeza pe un fotoliu cu fundul cam ponosit.

Între el și locul clarvăzătorului, care părea un tron, se afla o masă cu tot felul de amulete și relicve: o statuetă Ganesha, trei Buddha în diverse poziții, o mână a Fatimei, mai multe pietre de cuarț….

Un bărbat atletic, cu toate că avea în jur de șaptezeci de ani, ieși din încăperea care părea să fie baia. Când se așeză în fața lui, Saul văzu că avea aceiași ochi ca fiica lui, cu toate că ex­presia feței era mai severă.

Intimidat, întoarse privirea spre acel talmeș‑balmeș de obiecte spirituale de diverse proveniențe.

— Sunt daruri de la clienții mei, explică Zoltan, sesizându‑i interesul. Fac asta pentru că mă pasionează, nu am nevoie de bani. De aceea nu am un tarif bine stabilit. Accept bunăvoința sau orice vrea fiecare persoană să‑mi dea.

Saul își dădu seama că nu avea nici măcar un cent la el sau vreunul dintre fleacurile care umpleau masa. Așa cum făcea de obicei atunci când se simțea prins în cursă, alese să facă pe amuzantul:

— Poate că n‑ar trebui să vă pierdeți vremea cu mine, atunci. Mă tem că singurul lucru pe care vi‑l pot oferi sunt felicitările mele pentru ziua de naștere. Oare sunt și eu puțin clarvăzător?

Buzele lui Zoltan se crispară, semn că nu i se păruse bună gluma. Saul se grăbi să dreagă lucrurile:

— M‑am întâlnit cu fiica dumneavoastră adineauri și mi‑a spus. Deși locuim în același cartier, nu o mai văzusem de mult.

— Nici nu mă miră! Nu aveți nimic în comun.

Ultima afirmație veni ca o lovitură de ciocan în inima lui Saul. Se vedea atât de clar că era un ratat?

De parcă s‑ar fi căit că fusese atât de dur, clarvăzătorul adăugă:

— În orice caz, Sarah nu mai locuiește în cartier de ceva vreme. De când s‑a angajat la o multinațională, s‑a instalat în Manhattan, mai aproape de birou. Își uni mâinile cu degetele întrepătrunse pe masă înainte să i se adreseze: Apropo, cu ce pot să te ajut?

La început Saul nu știu ce să spună. Intrase în cabinet urmân­du‑și un impuls, dar adevărul era că voia să știe multe lucruri, cu toate că se îndoia că Zoltan avea un răspuns pentru fiecare. Chiar și așa, dat fiind că se afla acolo, decise să vorbească:

— Viața mea este un dezastru în toate privințele. După ce am studiat doi ani de Arte la San Diego, am venit pe Coasta de Est cu intenția de a cuceri lumea. Dar lumea mă cucerește pe mine. Eu aș spune că am talent la desen, dar nu am reușit să rămân mai mult de un an la nici un loc de muncă. Simt că nu sunt apreciat sau înțeles. Ori ambele, firește. Îmi este din ce în ce mai greu să‑mi găsesc un job și sunt tot mai prost plătit. Dacă o țin tot așa, voi ajunge să dorm sub Brooklyn Bridge.

— De ce nu te întorci în California? îl întrebă Zoltan cu o privire plină de compasiune. Acolo vei avea alte oportunități. Între timp, poți să locuiești cu părinții tăi, dacă mai sunt în viață.

Saul simți că i se face un nod în stomac. În California locuiau părinții lui, dar nu avea chef să‑i spună acelui om evoluat spiri­tual că de ani de zile nu mai vorbea cu ei. Se limită să spună:

— Nu pot să mă întorc. Ar însemna să recunosc că am eșuat.

Se lăsă o tăcere între cei doi care nu era incomodă. Saul își plimbă privirea din nou pe deasupra acelui mic muzeu de zeități, în timp ce se întreba dacă ar trebui să vorbească și despre viața lui sentimentală. Avusese multe relații și toate se terminaseră prost. Nu știa dacă problema era criteriul lui în alegerea partene­rei sau pur și simplu avea ghinion. În dragoste și în toate celelalte.

Înainte să se întoarcă la conversație, și‑o închipui din nou pe Sarah în pelerina ei galbenă. În închipuirea lui, simțea că l‑ar fi putut face fericit, chiar foarte fericit, dar mai mult ca sigur ea nu era de aceeași părere.

Hotărât lucru, nu avea să‑i mărturisească asta, așa că decise să rostească:

— Dumneavoastră sunteți clarvăzător, așa că probabil ați putea să‑mi împărtășiți părerea despre ceea ce mă așteaptă. Situația mea se va îmbunătăți? Simt că un nor mare și negru mă urmărește peste tot. Ce pot să fac ca să scap de el?

— Trebuie să transformi inconștientul în conștient, declară Zoltan pe un ton foarte serios.

— Ce vreți să spuneți cu asta?

— Nu o spun eu, ci Carl Gustav Jung. El era de părere că „până când nu transformi inconștientul în conștient, acesta va continua să‑ți conducă viața, iar tu îl vei numi destin“.

Nu știa ce să răspundă la asta, așa că se simți ușurat când Zoltan se ridică, considerând încheiată ședința. Percepu empa­tia fiicei lui în acel bărbat matur și musculos, când, în semn de rămas‑bun, îi oferi o umbrelă și‑i spuse:

— Ia asta, sau o să te uzi leoarcă.

— Mulțumesc, șopti Saul, stânjenit. În câteva zile v‑o îna­poiez. Dumneavoastră sunteți clarvăzător, așa că sigur va în­cepe din nou ploaia.

***

Despre autor:

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019, volum tradus în peste 60 de limbi și care a ajuns bestseller în Statele Unite, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în 27 de limbi, și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018), precum și Biblioteca de pe Lună (La biblioteca de la Luna, 2019; Humanitas Fiction, 2020). În 2021 a publicat romanul Un ceai la capătul lumii (Un té para curar el alma; Humanitas Fiction, 2022), semnat împreună cu Ángeles Doñate. Francesc Miralles colaborează cu El País Semanal, MenteSana și Radioul Național Spaniol și susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea.