Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi”, de Bogdan Suceavă, ce a apărut de curând la Editura Polirom. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
În august 1996, un tînăr matematician român aşteaptă pe aeroportul din Otopeni să înceapă lunga călătorie spre o nouă viaţă. A fost admis la doctorat la Michigan State University, unde urmează să lucreze cu unul dintre cei mai buni geometri din lume, după care se va întoarce în România şi va încerca să profite de avantajul experienţei sale. Acesta e planul, dar, cum se întîmplă de multe ori, viaţa lui îşi va schimba cursul pe nesimţite. Urmează examene ce par imposibile, zile şi nopţi de studiu, prea multă cafea, adaptarea la o altfel de societate, interacţiunea cu românii şi străinii din campus, dar şi un punct de cotitură privind viitorul, odată cu naşterea primului copil în America. Cum dorul de casă este eclipsat de dorinţa de a-i oferi celui mic o viaţă bună, tînărul se îndreaptă spre cel mai dificil examen dintre toate: candidaturile la sute de universităţi din SUA şi Canada, care necesită nervi de oţel şi credinţa neclintită că în cele din urmă îţi vei găsi postul potrivit şi un nou loc căruia să-i spui acasă. Romanul Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, cu o puternică tentă autobiografică, este un ghid de supravieţuire în mediul universitar american, o carte care ne învaţă că, dacă ai o bază academică solidă, un munte de pasiune pentru ceea ce faci şi un strop de optimism, poţi realiza orice ţi-ai propus.
Evenimente: În perioada 11-17 noiembrie 2018, Bogdan Suceavă va susține un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, și în format digital. Astfel, autorul își va întîlni cititorii din București, Cluj, Iași și Paris, conform programului de evenimente de mai jos.
BUCUREȘTI
Duminică, 11 noiembrie, ora 17.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Elisabeta nr. 38)
Invitați: Ioana Rădulescu, Bianca Rusu, Mădălina Șerban (eleve ale Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din București), Florin Iaru
Sîmbătă, 17 noiembrie, ora 16.00, în cadrul Tîrgului Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2018
Lansare de carte & ședință de autografe
Va vorbi, alături de autor: Paul Cernat
Va modera: Adrian Botez
CLUJ
Luni, 12 noiembrie ora 12:00: Întîlnire cu elevii Colegiului „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca
Moderează: Monica Columban, Maria Rițiu
ora 18.00: Book Corner Librarium (Bdul Eroilor nr. 15)
Invitați: Maria Chiorean, Mihnea Bâlici (studenți la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Doru Pop
Moderator: Valentin Derevlean
IAȘI
Marți, 13 noiembrie, ora 17.00, Librăria „Orest Tafrali” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp A, parter)
Invitați: Ioana Hrib, Catinca Zamfir (eleve ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași)
Moderator: Bogdan Crețu
Miercuri, 14 noiembrie, ora 14:30, la Clubul de lectură „Alecart”, Amfiteatrul Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași
Vor vorbi, alături de autor: Viviana Gheorghian, Andrada Strugaru, Raisa Manolescu
Moderează: prof. Nicoleta Munteanu
PARIS
Luni 19 noiembrie, ora 18:00, Sala de conferinţe a ICR Paris (1 rue de l’Exposition, 75007 Paris)
Conferință pe tema Un mystère médiéval: le concept de curvitas de Nicole Oresme
Prezentare: Doina Marian
Moderare: Iulia Badea-Gueritée
Marți 20 noiembrie, ora 10:30, INALCO (Sala 4.04): Întîlnire cu studenții de la INALCO (Institut National des Langues et Civilisations Orientales), alături de Cécile Folschweiller, Irina Gridan, Ina Delaunay-Ciodaru
Fragment în avanpremieră:
Era acum patru ani, în august 1996, când am sosit la Lansing. A fost în joia de dinaintea începerii şcolii, prima sesiune de advising. Cinci dintre noi, noii studenţi, am fost aduşi pentru prima noastră sesiune de îndrumare, care trebuia să aibă loc cu profesorul Jon Wolfson. Eram eu şi alţi patru studenţi, toţi patru americani. Atunci a fost? Atunci s‑a încărcat cu tensiune acel arc din încleştarea căruia nu mai pot ieşi? Poate că acela a fost începutul stării acesteia de neobişnuită tensiune sau poate că se prelungea o stare de încordare extremă cu care venisem din România, ceva adânc şi ireparabil şi care nu putea fi lecuit cu nimic din ceea ce artele medicale posedă. Secretara şcolii doctorale, Barbara, ne condusese în sala în care departamentul ţinea five o’clock tea după colocvii şi ne‑a spus să aşteptăm. Luaţi loc. Doar puţin. Conform programării, trebuia să avem fiecare dintre noi un scurt interview cu profesorul Jon Wolfson, din partea grupului de geometri ai departamentului. Aceea a fost prima glumă a lui Jon Wolfson la care am asistat şi avea loc cu mult înainte să‑i apreciez glumele. Nu se afla acolo când era programat să ne primească. Uşa de la birou era închisă, iar noi am început să aşteptăm. Barbara se întoarce spre noi cu un chip foarte profesionist şi ne spune:
— Trebuie să fie o neînţelegere.
Şi ne lasă acolo, iar ea se întoarce în birou, de unde începe să dea telefoane. Noi cinci începem să povestim între noi. Pe unul dintre studenţi îl cheamă Stephen, a crescut în New York şi, la fel ca mine, e interesat să urmeze un doctorat în geometrie diferenţială. Aha, iată un frate. Deci aşa arată fratele meu american. Cel mai în vârstă dintre noi este Garrett, care a fost mulţi ani în Navy. Are nişte braţe gigantice, nu am mai văzut niciodată pe cineva cu asemenea braţe. Nu îmi imaginam că un matematician poate să aibă nişte braţe ca ale lui Arnold Schwarzenegger. Roşcovan şi înalt, cu barbă, nu arată deloc ca matematicienii din jur. Vine din armată pentru a face doctoratul în matematici. Asta e o poveste demnă de spus. Mai erau Josh şi Michael, care n‑au povestit atunci prea multe despre ei.
Barbara se întoarce şi ne anunţă:
— Nu ştim unde este Dr. Wolfson. Dr. John McCarthy a acceptat să discute cu voi acum.
Barbara poartă un deux‑pièces de culoare închisă, ochelari cu rame argintii şi ţine în mâna dreaptă un stilou de culoare neagră. Ne arată expresia unui jucător de pocher care a nimerit o mână slabă. Ce chestie, mă gândesc. Nu e asta lumea perfectă pe care noi, în România, doar o visăm? Şi cum e posibil ca în lumea perfectă un mare specialist să ne tragă clapa la o sesiune de îndrumare a doctoranzilor?
— Fair enough, îi răspunde Garrett, care ne zisese că ştia foarte bine ce cursuri are de luat.
Cine merge întâi? Curios, nimeni nu are curajul să facă pasul înainte. Garrett se uită la mine şi zice:
— You go ahead.
— Eşti sigur? îl întreb.
Probabil eu arăt cel mai stresat. Europeanul nevrotic merge primul.
— Da, du‑te.
Şi intru prima oară în biroul lui John D. McCarthy, care are pe birou dosarele noastre. Se uită la mine cu ochi albaştri, inteligenţi. Se uită la mine ca şi cum ar trebui să mă opereze cu raze laser.
Îi spun numele meu, încearcă să‑mi pronunţe numele de familie, nu‑i iese din prima, zâmbeşte, apoi mă întreabă:
— Ai deja un master de geometrie? Ce înseamnă asta? Scrie aici pe fişă evaluation pending.
Mă uit lung la el. Am un master, bineînţeles că am. Despre ce e vorba?
— Nu ştiu ce înseamnă evaluation pending, îi zic.
— Îţi spun eu ce înseamnă, zâmbeşte el. Înseamnă că directorul de studii postuniversitare a semnat evaluarea lui, că tu deţii un master, dar mai e nevoie de aprobarea administraţiei. Avem un birou de studii internaţionale care trebuie să certifice faptul că tu deţii un master. Dar nu asta discutăm noi acum, pentru că aceste aspecte formale se vor clarifica, ci ce cursuri vei urma.
Îmi aduc aminte foarte bine despre ce era vorba. Ne spuseseră la prima discuţie cu directorul de la biroul de studii postuniversitare. Dacă nu aveai master, erai încadrat la nivelul I. Dacă aveai master, erai un doctorand la nivelul II şi dădeau în plus pe lună o sută de dolari la salariu. Dacă îţi treceai toate examenele şi nu mai aveai de făcut decât teza, erai la nivelul II şi mai venea o sută la salariu.
Dar, fireşte, nu despre asta trebuia să fie prima mea conversaţie de advising. Mă întreabă:
— Ce cursuri te gândeşti să iei?
Mă priveşte în ochi. Ochii aceia albaştri, metalici, care parcă tăiau până la rădăcina adevărului. Îi voi spune tot. Absolut tot.
— Voi lua cursul de Topologie I şi plănuiam să iau cursul de Analiză reală. Mi‑aş dori să încerc examenul qualifying de analiză în ianuarie.
Citisem regulamentul, desigur. Nu m‑aş fi prezentat la el fără socotelile făcute. Regulile sunt aşa. Fiecare doctorand trebuie să treacă trei examene qualifying, la alegere din patru opţiuni. Prima opţiune, analiza reală şi complexă. A doua, algebra. A treia opţiune, topologia. A patra alegere, ecuaţii diferenţiale ordinare şi ecuaţii cu derivate parţiale. Am venit aici pentru geometrie diferenţială, dar nu există un qualifying pentru aşa ceva. Simt că nu aş avea succes cu cea de‑a patra dintre aceste opţiuni, de aceea trebuie să aşez în ordine primele trei. Cel mai bine pregătit mă simt la analiză. L‑ aş da primul. Au o regulă interesantă, că unul dintre examene poate fi trecut prin absolvirea cursului corespunzător cu o notă de 3,5 sau mai sus, acest mai sus însemnând 4,0, care este şi maximum pe scala lor de notare. E ca şi cum, pe sistem românesc, ai avea de luat două cursuri grele şi ar trebui să‑l treci pe fiecare cu cel puţin nota 9. Mi se pare decent şi abordabil. Oricum, simplul fapt că trebuie să fac din nou aceste lucruri, algebră, analiză, toate acestea reprezintă un pas înainte faţă de ce aş fi făcut în doctoratul meu românesc. Pentru că la Bucureşti n‑aş fi avut parte de aşa ceva. Cât despre topologie, nu aş fi făcut deloc. Aş fi făcut un doctorat românesc în geometrie şi asta ar fi fost tot. Iar când mă voi întoarce la Bucureşti, voi fi puternic, voi şti mult mai multe, voi putea preda foarte bine, voi putea face cercetare, voi putea ajuta. Asta vreau. Vreau să ajut. Aşa că tot ce i‑am zis lui John McCarthy e că vreau să încerc analiza în ianuarie.
În timpul acesta, John McCarthy îmi studia foaia matricolă cu răbdarea unui ceasornicar. Îmi spune:
— Văd aici şase ani de studiu, dacă înţeleg bine. Ai multe cursuri avansate, uite, analiză funcţională, ecuaţii cu derivate parţiale, grupuri Lie, dar nu văd nici un curs de topologie.
Ce curs de topologie? Eu vin de la Universitatea din Bucureşti şi noi avem o programă analitică beton. Nici nu am idee de ce mă întreabă chestia asta. Îi răspund printr‑o întrebare:
— Ce fel de curs ar fi trebuit să am? Le‑am urmat pe toate. Am urmat toate cursurile obligatorii.
— Point‑set topology, răspunde el.
Topologia la Bucureşti ţinea de pregătirea necesară pe care fiecare curs de analiză şi‑o făcea la început. Îi explic asta:
— Am făcut toate elementele necesare de topologie la fiecare curs unde a fost nevoie de ele. Am început cu elemente de point‑set topology la analiză, la funcţii reale, apoi au fost unele elemente la cursul de teoria măsurii şi cel mai mult am făcut topologie la cursul de analiză funcţională, înainte de a discuta despre spaţii de funcţii.
Mustaţa i se strânge în semn de dezacord filozofic. E tare nemulţumit de răspunsul meu. Nu e deloc în regulă ce am spus. Probabil nu am habar. Şi partea care nu e în regulă e că nu înţeleg ce mi‑ar lipsi din pregătire. Nu am idee despre ce e vorba? Am făcut şase ani de matematică la Bucureşti şi ceva deopotrivă fundamental şi elementar îmi lipseşte. Mă întreabă:
— Ai evitat cumva să iei anumite cursuri care aveau reputaţia de cursuri dificile?
Despre autor:
În august 1996, un tînăr matematician român aşteaptă pe aeroportul din Otopeni să înceapă lunga călătorie spre o nouă viaţă. A fost admis la doctorat la Michigan State University, unde urmează să lucreze cu unul dintre cei mai buni geometri din lume, după care se va întoarce în România şi va încerca să profite de avantajul experienţei sale. Acesta e planul, dar, cum se întîmplă de multe ori, viaţa lui îşi va schimba cursul pe nesimţite. Urmează examene ce par imposibile, zile şi nopţi de studiu, prea multă cafea, adaptarea la o altfel de societate, interacţiunea cu românii şi străinii din campus, dar şi un punct de cotitură privind viitorul, odată cu naşterea primului copil în America. Cum dorul de casă este eclipsat de dorinţa de a-i oferi celui mic o viaţă bună, tînărul se îndreaptă spre cel mai dificil examen dintre toate: candidaturile la sute de universităţi din SUA şi Canada, care necesită nervi de oţel şi credinţa neclintită că în cele din urmă îţi vei găsi postul potrivit şi un nou loc căruia să-i spui acasă. Romanul Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, cu o puternică tentă autobiografică, este un ghid de supravieţuire în mediul universitar american, o carte care ne învaţă că, dacă ai o bază academică solidă, un munte de pasiune pentru ceea ce faci şi un strop de optimism, poţi realiza orice ţi-ai propus.
