Nu ştiu ce s-a întâmplat anul acesta cu Academia Suedeză care acordă Premiile Nobel. Nu înţeleg cum de a avut curajul să ofere Premiul Nobel pentru Pace, totuşi cea mai importantă distincţie datorită caracterului său intrinsec politic, disidentului chinez cu nume imposibil care, din câte am înţeles, urmează să-şi petreacă următorii 80 de ani prin puşcăriile RPC. Premiul oferit lui Llosa pare de-a dreptul neutru politic având în vedere curajul suedezilor de a supăra marea Republică Populară (poate pentru a-şi răscumpăra premiul acordat lui Obama?). Dintr-un alt timp, ar putea apărea întrebarea sovietică ( cu iz de Stalin): dar de ce guvernul suedez nu a împiedicat aceasta doar bănuia care vor fi consecinţele economico-politice? Am calchiat această întrebare fiind sub impresia unei replici din filmul despre Churchill (Into the Storm) care are o replică simpatică : Stalin m-a întrebat mirat de ce nu aranjez alegerile (cele din iulie 1945 care au dus la victoria Partidului Laburist şi la părăsirea fotoliului de prim-ministru chiar de către salvatorul Marii Britanii în cel de al doilea război mondial, Winston Churchill).
Faptul că RPC a încercat să-şi arate muşchii dovedind esenţa sa totalitară nu credem că mai poate fi considerată o noutate. Noi ştim bine, comunismul tot comunism rămâne indiferent cătă economia de piaţa a inhalat, cate miliarde are în banca şi ce tehnologie foloseşte. Comunismul rămâne în continuare virusat pentru totdeauna de un simţ dictatorial acut care nu se schimbă, nici măcar nu evoluează. Stalinismul rămâne pentru eternitate, preluând inspirata sintagmă lui Vladimir Tismăneanu. Din această perspectivă, occidentalii au făcut o nouă mare greşeală dezvoltând prin investiţii şi transfer tehnologic o Chină comunistă care, cu populaţia ei uriaşă si, acum, cu o forţă economică importantă, în plină ascensiune, curtată de toată lumea, va perturba liniştea călduţă şi liberală care se credea că va domina ordinea mondială după prăbuşirea URSS şi a imperiului său european. De aceea este cu atât mai lăudabil gestul Academiei Suedeze şi al reprezentanţilor guvernelor care au ales să participe la ceremonia de decernare. Din nefericire multe mari democraţii nu ar fi avut acelaşi curaj precum l-au avut suedezii, ne gândim mai ales la Franţa lui Sarkozy (care se plimbă peste tot prin lumea emergentă pentru a intermedia comenzi militare sau civile de ai zice că este un comis voiajor şi nu un preşedinte!)
În mod surprinzător, Rusia a boicotat ceremonia de la Oslo. Credem că toate ţările care se simţeau într-un fel sau altul cu musca pe căciulă au absentat! Prevăzător, Putin a avut grijă să aranjeze asasinarea Annei Politovskaia căci altfel, cine ştie, la cât de imprevizibili şi drepţi au devenit suedezii, distinsa ziaristă ar fi fost un candidat perfect eligibil pentru un premiu care ar fi deranjat puternic administraţia putiniană. Şi, în acest scenariu, câte ţări europene ar fi acceptat să dârdâie de frig? În acelaşi timp am aflat de la jurnalele de ştiri că Vladimir Putin în afară de muşchi pozaţi a la Rambo dă dovadă şi de un acut talent artistic, o sensibilitate emoţionantă, cântând la pian (sau măcar încercând) într-o gală de binefacere la care au luat parte şi multe staruri de la Hollywood (Sharon Stone, Kevin Costner etc). Cu aceleaşi degete mânjite de sânge cecen? Da, cu aceleaşi lungi degete.
Atentatele de la Stokholm vin să demonstreze, pentru a câta oară? că democraţia şi sistemul nostru pluralist (din fericire putem spune că şi al nostru, al românilor, indiferent cât de mult şi grav şchiopătează) se află ameninţate în continuare, e drept, presiunea nu mai este asemănătoare cu cea de dinainte de 1991, de mişcările extremiste totalitare, fie că ele iau forma comunismului chinezesc sau nord-coreean sau a islamismului radical dar şi de alte variaţiuni pe aceeaşi temă, a încălcării flagrante a drepturilor omului: regimuri autoritare purtând marca lui Putin, a lui Chavez sau a Ahmanidejan. Iar democraţiile nu ar trebui să se culce pe o ureche ci să aplice principiul pe care Isus l-a rostit discipolilor săi acum doua mii de ani fiţi blânzi ca porumbeii şi şireţi precum şerpii. Adică democraţiile pot fi bune dar le este interzis să fie naive.
