O noapte furtunoasa, de I.L.Caragiale
Productie Teatrul Arte dell’Anima
Regia, lumini si sunet: Florin Liţă
Distributia: Alexandru Banciu (Jupan Dumitrache), Adrian Piciorea (Nae Ipingescu), Alexandru Băluţă (Chiriac Sotirescu), Vlad Linţă (Spiridon Ionescu), Voicu Aaniţei (Rica Venturiano), Vlad Brumaru (Ghita Tircădău), Vlad Brumaru si Voicu Aaniţei (Vasile si Gogu), Bianca Cuculici (Veta Dumitrache), Ana Creţu (Ziţa)
Scenografia: Ioana Colceag
Adaptare muzicala: Alexandru Băluţă
Crina Linţă, fondatoarea teatrului Arte dell’Anima:
“Conceptul Arte dell’Anima s-a născut din dorinţa de a dezvolta şi promova mijloace artistice care fac posibilă descoperirea, îmbogăţirea şi cultivarea sufletului uman”.
Nu stiu cum se face, dar “trebile” se leaga uneori chiar ciudat in viata mea. Asa a fost cazul in saptamana ce a trecut si cu “nenea Iancu”. Asta nemaivorbind de faptul ca traim inca in lumea respectivului marelui si (i)repetabilului Caragiale.
Sa ma explic: joi am mers la micul, simpaticul si cochetul Teatru Arte dell’Anima, de pe Fainari 17D, unde Caragiale m-a aruncat intr-“O noapte furtunoasa”, iar sambata am fost intr-un tur ghidat cu Asociatia-Editura Istoria Artei, pe urmele bucurestene ale preopinentului (la Berlin nu am ajuns 🙂 ).
Dar in aceasta cronicuta va voi impartasi cateva cuvinte despre intalnirea mea de joi.
Este a treia productie a acestui proiect cultural initiat si condus de catre Crina Linţă, la care sunt spectatoare impresionata la superlativ.
Niciodata nu “fac refuz” la Caragiale, pentru ca omul acesta a avut un simt extrem de ascutit al vremurilor sale, fara sa stie probabil (sau poate da?), ce bataie lunga in timp au metehnele dambovitene si pana la urma – cele omenesti de pretutindeni. Cum spuneam, metehnele, racilele, apucaturile, preocuparile, limbajul, comportamentul, societatea, socialul, politicul specifice etc si etc… toate acestea probabil nu vor disparea nicicand, leacurile de vindecare par a fi doar paleative, microbii si virusii isi gasesc mai mereu adaptabilitatea si ne infesteaza in continuare viata.
Insa umorul si satira fina, dar virulenta a multor scriitori/dramaturgi deschid ochii oamenilor si uneori, prin ras si intelegere, reusesc sa vindece. Cel putin, eu asa sper 🙂 .
Spectacolul pus in scena de catre Florin Liţă este debordant, plin de fantezie si musteste (inca) de actualitate. Bineinteles, usor pigmentat cu argumente si “ziceri” la ordinea zilei, cu care insa, nenea Iancu, de acolo de unde ne priveste si mustaceste, sigur ar fi de acord!
Daca vorbim despre scena si ingeniozitate plina de fantezie, trebuie sa spun ca regizorul a gasit o solutie originala de a largi cei cativa metri patrati de joc ai salii, prin extinderea spatiului de actiune al “noptii furtunoase” in strada, pe strada Fainari, in mahalaua Mosilor. Cu scene copioase, pline de miscare si sunet. O idee care aduce prospetime spectacolului si prinde bine la public. O idee care este pusa in practica savuros, cu camera de luat vederi pe exterior si imaginea transmisa in interior pe o plasma care troneaza in mijlocul gospodariei lui jupan “Titirca inima rea”, gospodarie plina de troace si de ustensile necesare operatiunilor de zugravire a casei si de unde nu lipseste si drapelul national.
De altfel, publicul este intampinat in strada, la intrarea in sala, cu o foaie pe care scrie “cautat” – regizorul 🙂 recte, si “ofer recompensa’ – Dl. Dumitrache, strada Catilina, nr. 6.
Daca vreti sa aflati ceva despre adresa jupanului, iata un articol, pe care il puteti consulta informativ, dar nu definitiv 🙂
De altfel, intreaga punere in scena are ceva proaspat si la ordinea zilei, am avut senzatia ca urmaresc un jurnal de actualitati si am avut certitudinea ca nenea Iancu ar fi pasibil in zilele noastre, de pedeapsa, de incriminarea defaimarii, de insulte aduse bravilor romani.
Conexiunea cu prezentul nostru cel de toata ziua este parca mai evidenta decat oricand si asta daca ascultam cu atentie replicile si privim atenti scenele – si ne referim aici la paralela dintre “amploaiati” si “negustori” – atat de rasturnata valoric azi, sau la replici precum “e de-ai nostri, din popor”, sau la “onoarea de familist” clamata si dezbatuta cu sezutul pe “tronul” unei cabine de closet 🙂 sau lectura “vai de mama ei”, din gazeta “Vocea patriotului nationale” – cu voce tare – de probabil “analfabetul functional” Nae Ipingescu 🙂 .
Regizorul a pus in scena aceasta Noapte, cu o echipa tanara de actori (eu una recunosc ca nu i-am mai intalnit – mea culpa – voi incerca sa ii urmaresc pe viitor). Extrem de talentati – si nu exagerez. O echipa bine sudata, vie, cu pofta de joc, cu replici bine slefuite si care apeleaza – fara cabotinism – la angrenarea intregului fizic, uneori extrem de solicitat din punctul acesta de vedere. Si ma refer aici la Spiridon – Vlad Linţă (sluga lui jupan Dumitrache), perchezitionat intr-o pozitie de spagat (nu pe doua scaune), dar si foarte bun comunicator al inteligentei copilului asuprit de un stapan dispretuit, sau la Zita cea bataioasa (Ana Creţu), care in mijlocul strazii Fainari “da-i si lupta” cu inversunare.
Replici bine lucrate, voci bune si impostatie adecvata, suflu necesar pentru actiunea trepidanta si ma gandesc la Voicu Aaniţei – un Rica Venturiano al carui joc l-ar aprecia si maestrul Radu Beligan.
Alexandru Banciu – jupan Dumitrache – bolovanos si de o infatuare si o pretiozitate gaunoase… un portret al omului zilelor noastre, nene Iancule.
Intr-un cuvant, “ce de peripetii”, “ce noapte furtunoasa”, “box populi”. Ce bine ca “toti e de-ai nostri, e patrioti, vrea binele poporului”. Si in concluzie “familia e patria cea mica!”.
Caragiale nu ne spune, dar noi intelegem, fiecare personaj il citeste pe celalalt, stie ce hram poarta, e la curent cu tradarile, cu minciunile, dar de e cazul, pleaca capul, linguseste, lauda, geme sub jug… c-asa e jocul. Asa a fost si asa este in continuare.
Eu multumesc Teatrului Arte dell’Anima pentru acest spectacol antrenant si atat de contemporan. Si va invit sa nu ocoliti aceasta punere in scena a marelui Caragiale, de catre un colectiv tanar si talentat, care a stiut “sa-l citeasca” intr-o cheie potrivita pe autor.
Trebuie sa va spun ca urcata pe scena prima oara in 18 ianuarie 1879 la Teatrul National din Bucuresti, premiera a avut mare succes, insa la aparitia pe scena a autorului, au pornit huiduielile de la galerie.
Caragiale marturisea “„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.”
“Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate” de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc din secolul al XIX-lea”. (wikipedia)
