Prima dintre Conferintele Fundatiei Humanitas – sub genericul „Despre lumea in care traim” – a fost „Dereglari ale lumii contemporane”, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, dialog moderat de Mirela Nagat, jurnalist cultural, realizator al emisiunii Cooltura la TVR1.
Cei doi nu mai suporta sa dialogheze unul cu celalalt direct, asa ca au luat un moderator! 🙂
Ce ni se intampla noua? De ce vorbim noi astazi despre dereglari? Intrebari, raspunsuri, schimbari fundamentale, dereglare = cand nerezonabilul devine rezonabil… un regal al gandirii si comunicarii de analize, constatari si idei de mare profunzime si luciditate a doi intelectuali de rasa.
Da, intr-o lume din ce in ce mai populata de iesirea la rampa a incompetentei, a nonvalorii si a simularii stiintei de carte, este un regal copios sa participi in calitate de contemporan avizat, la dialogul dintre doi intelectuali de rasa, ganditori profunzi si proprietari desavarsiti ai cuvintelor si gramaticii limbii romane.
Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu nu si-au dorit sa vina in fata publicului cu o lamentatie privind “lumea in care traim”, ci si-au exprimat intentia de a ne oferi cateva instrumente de recuperare a unui orizont de speranta.
O prima intrebare este “de ce vorbim astazi despre dereglari”?, fata de antecesorii nostri care nu isi puneau aceasta problema. S-a intamplat ceva special, care ne incumba indoiala reglare-dereglare?. Si raspunsul celor doi convivi este “Da. Ceva s-a dereglat. Nu este un episod, e o mutatie. Au loc schimbari fudamentale.”
Si pornind de la citatul lui Pascal, Gabriel Liiceanu, admite ca astazi “nerezonabilul devine rezonabil”. Luand ca exemplu corpul uman, in ansamblul sau un mecanism care inglobeaza dispozitive a caror functionare se poate deregla, subliniaza faptul ca omul intervine medical in reglarea functionarii acestora. Intervine din exterior. Creierul (recte gandirea), in acceptiunea domniei sale, este exceptia, el se autoregleaza si are uneori puterea de a regla singur si organismul dereglat. Prin urmare, concluzia este ca in atelierul creatiei omului, gandirea (recte creierul) nu este reglata din start. Adevar – Fals; Bine – Rau, Dreptate – Nedreptate , Rezonabil – Nerezonabil – sunt notiuni care se invata si se echilibreaza, functia gandirii reglandu-se concomitant cu istoria omenirii. Dar – si aici intervine “sarpele”, pentru ca exista pericolul “marului”, reglarile de tip manipulare conduc la derelgari de asimilare a realitatii obiective.
S-a facut vorbire despre “reglari pozitive” si despre instrumentele reglajului, acestea fiind instrumentele educationale. Ele trebuie sa fie acelea care ne invata sa separam corect un sofism de o logica corecta. Ele de indruma spre cum putem sa reglam un intelect pe traseul logic corect. Si un exemplu ar fi acela de cu mii de ani in urma, de la tablele lui Moise citire – care au avut un rol de reglare a gandirii si a normelor sociale. Deci – dialogul cu trecutul, analizand dreptul continuitatii, al memoriei, al respectului si al admiratiei pentru un trecut valoros, ar fi o piatra de hotar.
De ce ne abatem acum de la acest reglaj valoros? Pentru ca nu mai avem un consens in privinta reglajelor, nu mai respectam… ne asumam existenta unei stari de decadenta.
Extraordinara alunecarea discursului catre problema TIMPULUI. Cum il socotim noi? Descendent? Ascendent, Spiralat?. Cum il socoteste filozofia indiana? Si vine raspunsul “Circular”! In patru sectiuni, pe parcursul a 4000 de ani, ce-a de a patra sectiune, actuala, fiind instabila … azi stam int-un picior, traim un timp instabil. De dezordine sociala, de inversare a ordinii: prosti-intelepti / hoti-liberi / necinste-cinste… trivializarea manierelor, a limbii…=
Sigur ca exista metode urmate pentru evitarea dezordinii (a dereglajului).
Sa nu uitam insa, ni se atrage atentia, ca exista reglaje logice, dar si dereglaje logice. Ca exemplu, ni se dau sofismele, manipularile, cabotinismul, corectitudinea politica – atat de usor de inghitit de papagalii umani, Pentru ca omul trebuie sa stie si sa poata distinge calea gresita! Poate? Si ni se dau exemple graitoare in privinta patinarii mintilor, exemplul cel mai graitor fiind acela al problemei respingerii Legii lustratiei. Ar fi reprezentat o reglare a dereglarii, insa manipularea a jucat cartea “vanatorii de vrajitoare”, o sintagma veche, dar complet gresita ca abordare a problemei. Astfel incat călăii au fost “albiti” si reinstalati in fotolii caldute.
Un alt exemplu de sofism care circula nestingherit si cu adepti tot de tipul “papagali”(adica prostime) este acela livrat de paralela dintre “Inalta Poarta” si “Counitatea Europeana – Bruxelles”. Ori, orice om cu ceva scoala si nitica minte, ar sti ca Inalta Poarta – otomanii, ne-au cucerit si ne-au pus pumnul in gura, pe cand “UE” ne-am dorit-o, am ravnit-o, am cerut-o noi, cu “toata gura”. Prin urmare, rationamente false.
Ca si rationamentul fals al egalitarismului, care rdica studentii impotriva profesorilor, copiii impotriva parintilor, intorcand pe dos discursul logic care este rezonabil.
S-a vorbit si despre acelasi semn de neegalitate dintre IDEOLOGIE si GANDIRE. Avem gandiri de fastfood… idei putine, mestecate rapid, acestea conduc la ideologii periculoase, vicioase, de tip nazism, comunism.
Si unde ajungem? Unii sa ne convinga ca ne sunt superiori si decid pentru noi, intr-un raport de superioritate livrat de o gandire perversa.
Spumos dialogul dintre cei doi covivi in privinta noilor metode de invatare (la copii) – distrandu-se, prin joaca; urmand intrebarea “si cand mai inveti?”. Sau faptul ca a scazut interogativitatea! Pentru ca oamenii cred ca STIU mai mult si nu au nevoie sa intrebe si mai mult decat atat, daca chiar vor sa afle ceva, sunt la un pas de raspuns, acolo, pe Google. Toate acestea ridica probleme mari privind educatia in familie si in scoala.
De multe ori cei doi participati la dialog sunt amar-hâtri, ambii cu mirarea unor copii cazuti dintr-o lume pe care o sperau normala, intr-un sanatoriu de nebuni. Ideea fiind ca tanarul in formare trebuie tratat ca intr-un azil, intreaga planeta fiind un fel de sanatoriu.
Nu putea sa ramana nediscutata si problema privind dereglerile valorilor etice si mai ales a celor religios-etice. Inca din secolul 18 a avut loc despartirea statului de religie, valorile etice capatand independenta fata de religie si treburile au functionat, pentru ca am continuat sa consideram valorile etice drept universale. Ei NU. Iata ca raspunsul este NU. Pentru ca a intervenit Marx, cu lupta sa de clasa, care a daramat aceste valori etice, le-a anulat; “sa nu ucizi” a devenit o arma politica, etica a fost abandonata, crima generala a devenit un act justificat, omul a coborat in regnul animal. S-a dat LIBER la OMOR la adapostul ideologiei. IDEOLOGIA si pericolul ei.
Pe de alta parte si EGALITARISMUL la care avem drept prin nastere si constiinta, nu functioneaza exact, pentru ca prin natura educatiei si a naturii fiecaruia, este imposibil sa fim egali. INEGALITATEA NATURALA E UN DAT, NU E O DISCRIMINARE.
Si inca un motiv de dezbatere: SE SCRIE PREA MULT. Cultura mainstream a inlocuit marile carti formatoare ale lumii. Divertismentul, benzile desenate nu sunt nocive decat in masura in care 80% din cartile mari ale omenirii au devenit maculatura. Imaginea a luat locul cuvantului. O mare eroare sintagma: O imagine face mai mult decat 1000 de cuvinte. Unii considera cat este mai util sa vada filmul “Razboi si Pace” decat sa citeasca romanul. E prea lung, nu are poze, are prea multe descrieri, lectura e solicitanta, trebuie sa-ti dezvolti imaginatia, cuvintele sa rezoneze in minte. Ce Dzeu? Suntem animale vorbitoare.
Si în Occident sunt mari probleme – microbul rupturii a aparut curand dupa deschiderea si curiozitatea de afla cum este celalalt.
Acum sunt probleme legate de conflictul intre generatii, de dereglarea relatiei cu trecutul, de functionarea unei memorii selective, de “inca” taceri si negationism privind nazismul, sau de un negationism de stanga privind comunismul, apasat mult in privinta lustratiei si a condamnarilor.
Inca o dereglare semnalata s-a referit la fenomenul “legitimarii” prin stramosi. Dacopatia, ne tragem din Decebal si Traian, deci suntem buricul Europei, suntem impotriva strainilor, raul cel mai mare nazismul si pericolul cel mai mare – comunismul, cu aplicatie proasta spre nula, pentru ca – asa cum spuneam, ne tragem “din rude mari, imparatesti”.
Si inca una, nu era inca destul de trist. Raportarea noastra la modele. Incapacitatea de a admira si a urma. Primeaza invidia, ura. Oamenii trebuie sa se intoarca la marile modele, mintile mari au fost unice, acesti oameni au fost singulari, trebuie sa ii omagiem, pentru ca elitele ne fac viata mai buna, mai frumoasa, mai demna de a fi traita.
Si mucalit, domnul Plesu declama… elita, elitism… eu ma gandeam si la cei cei vor confunda termenii de mai inainte – cu etilism.
Fara elite nu putem progresa si prin urmare nu putem functiona corect!
Nu suntem singuri pe lume! Trebuie sa ne trezim. Sa revenim la realitate. Sa ne regeneram calitatile si fortele. Rezilienta, acesta e cuvantul.
Raul si binele. Inghitim cu usurinta raul pentru ca e seducator, ne ispiteste si e manevrat de o armata de ingeri negri
Binele nu ispiteste, nu e programat in ADNul uman. Trebuie sa invatam, sa stim si sa discernem in favoarea binelui. O natura morala buna va alege binele. Si atunci poate ca nu vom mai trai intr-o societate dereglata.
O incheiere cu speranta intr-un maine, care poate fi insa in timp, dincolo de multe “maine”.
Un dar al epocii noastre in continua dereglare-reglare este internetul, youtube-ul si inregistrarea conferintei, pe care recunosc ca am urmarit-o pentru a doua oara, cu aceeasi mare placere si interes:
Sala arhiplina si publicul „reglat” in deplina rezonanta cu excelentii comunicatori.
