Editorial Recomandat

Avanpremieră editorială: ”Valea Minunilor”, de Amy Tan

Valea MinunilorFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Valea Minunilor”, de Amy Tan, apărut de curând în cadrul Colecției Biblioteca Polirom-Actual, o carte recomandată de blogul nostru. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Shanghai, 1912. Violet Minturn este fiica privilegiata a patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din oras. Dar, cind dinastia Qing e rasturnata de la putere, Violet se vede despartita de mama ei in urma unei inselatorii, fiind obligata sa devina „curtezana virgina”.

Pe jumatate chinezoaica, pe jumatate americanca, Violet se zbate sa-si gaseasca locul in lumea orientala ori in cea occidentala. Abia in clipa in care va reusi sa-si armonizeze cele doua identitati se va transforma intr-o curtezana abila, neintrecuta in arta seductiei si a amagirii, desi inca se lupta sa inteleaga cine este cu adevarat. Inapoi in timp, in 1897, la San Francisco, pe cind avea doar saisprezece ani, Lucia, mama lui Violet, se indragosteste de un pictor chinez si viata i se schimba pentru totdeauna. Silita sa plece in Shanghai, va descoperi cu groaza ca iubitul ei nu este dispus sa incalce traditia chineza pentru a-si uni destinul cu al ei. Desi tradate, cele doua femei refuza sa se plece in fata sortii si asteptarilor societatii, luptind cu indirjire pentru a redobindi ceea ce le-a fost luat cu forta: respect, un viitor sigur si, mai presus de toate, dragostea pentru parintii lor, pentru iubitii lor si pentru copiii lor. Intinzindu-se pe mai bine de patruzeci de ani si pe doua continente, Valea Minunilor reinvie lumea de mult pierduta a vechiului Shanghai prin evocarea intrigilor din casele de curtezane si a destinelor strainilor din Concesiunea Internationala.
Fragment:

Ştiam de ce mama îl iubise odată pe Fairweather. Se pricepea să-i alunge proasta dispoziţie. Era amuzant, un leac pentru orice griji. O făcea să râdă şi să se simtă minunată. Spunea că o adoră pentru toate trăsăturile şi gesturile ei neobişnuite. Îi arunca ocheade de amor exagerate. Îi vorbea despre sentimente sincere, pe care nu le mai avusese niciodată pentru nici o altă femeie. Şi asculta plin de înţelegere toate micile ei necazuri. Îi punea capul pe umărul lui şi îi spunea să plângă până când inima i se elibera de durerea otrăvitoare. Îi împărtăşea indignarea atunci când clienţii se foloseau neonest de informaţiile pe care le aflau de la ea, trădându-i încrederea. Se împrieteniseră cu mai bine de nouă ani în urmă, iar el îi oferise atunci orice avusese ea nevoie. Evocau amândoi momente din viaţa ei când suferise o trădare, când îşi pierduse încrederea sau când avea necazuri cu banii. Ştia despre succesele ei din tinereţe, despre moartea bărbatului care o primise la el în casă atunci când abia venise în Shanghai. Nu uita, nu uita, nu uita, spunea el, şi ea îşi amintea emoţiile dureroase din trecut, iar el o putea astfel consola.

Uram faptul că o trata pe mama cu atâta familiaritate. Îi spunea „Lu“, „Drăguţa mea Lulu“, „Luminiţa“ şi „Luxurianta“. Când îi sărea ţandăra, el îi readucea buna dispoziţie, purtându-se ca un elev pedepsit sau ca un cavaler rătăcitor. Îi spunea bancuri idioate, iar ea râdea. O făcea să se simtă stânjenită de faţă cu alţii, revărsând asupra ei atâtea complimente, că te apuca şi greaţa. La cină, l-am urmărit cum îşi rotea buzele şi limba intr-un mod obscen şi susţinând că i s-a lipit ceva de cerul gurii. „Şterge-ţi rânjetul ăla de cimpanzeu de pe buze“, obişnuia ea să-i spună. Iar el râdea mult şi zgomotos înainte să se ridice şi să-şi ia adio de la ea, făcându-i caraghios cu ochiul. Apoi o aştepta în dormitor. În prezenţa lui, mama părea slabă, nu mai era aceeaşi persoană. Se purta deseori ca o biată prostuţă, bea prea mult şi râdea prea tare. Cum putea să fie atât de naivă ?

Toţi servitorii din Tăinuita Cale de Jad îl plăceau pe Fairweather, pentru că îi saluta în dialectul din Shanghai şi le mulţumea pentru fiecare fleac. Erau obişnuiţi ca alţii să-i trateze de parcă erau nişte apendice ale tăvilor de ceai. Toată lumea încerca să ghicească de unde reuşise Fairweather să le înveţe limba. De la o doică ? O curtezană ? O amantă ? În mod evident, o chinezoaică îi dăruise inima lui bună de chinez. Printre bărbaţii chinezi, dobândise titlul afectuos de „demnitar străin de stil chinezesc“. Şi deşi toţi cădeau pradă farmecului său, în rest nimeni nu ştia mare lucru despre el. De unde din Statele Unite se trăgea ? Era, intr-adevăr, american ? Poate un fugar american ? Nu îi ştiau nici numele adevărat. Spunea în glumă că nu-şi folosise numele adevărat de atâta timp, încât îl şi uitase. I se spunea pur şi simplu Fairweather1, o poreclă pe care i-o dăduseră colegii din frăţia lui de la universitate, tot una fără nume, despre care spunea că era „una dintre instituţiile acelea venerate“.

— Vremea bună mă urmărea oriunde mergeam, spunea el, aşa că dragii mei prieteni mă primeau cu braţele deschise pretutindeni.

În Shanghai, era invitat la petreceri peste tot în oraş şi era întotdeauna ultimul care pleca, asta dacă nu rămânea peste noapte. Totuşi, în mod ciudat, nimeni nu vedea o problemă în faptul că nu dădea şi el petreceri la rândul lui.

Popularitatea lui, spunea una dintre curtezane, se datora faptului că era în stare să falsifice cu talent orice fel de documente. Acest individ dibaci producea vize, certificate de naştere sau de căsătorie şi o serie întreagă de documente preţioase, purtând ştampila oficială a consulului, pe care scria în chineză şi engleză diverse declaraţii de tipul „prin prezenta“ sau „prin urmare“, conform cărora persoana cu numele înscris pe foaie îl impresionase pe consulul american prin „caracterul său deosebit“. Fairweather vindea aceste documente „prietenilor săi chinezi speciali“, cum le spunea, atât de speciali, încât le cerea de cinci ori mai mulţi bani decât îi plătise traducătorului. Iar aceştia erau mai mult decât fericiţi să plătească. Orice persoană de origine chineză, fie că era vorba de un afacerist, o curtezană sau o matroană putea să-şi fluture certificatul fermecat care atesta caracterul lor deosebit la orice tribunal din Concesiunea Internaţională şi să îşi aibă onoarea apărată de Unchiul Sam. Nici un birocrat chinez nu şi-ar pierde timpul contestând o decizie americană, pentru că în acele tribunale chinezii pierdeau întotdeauna.

Cum certificatul era valabil numai pentru un an, Fairweather putea să aprecieze cât de speciali erau cu adevărat prietenii lui intr-un mod regulat şi profitabil.

Eu eram singura care nu se lăsase impresionată de farmecele lui slinoase. Suferisem mult văzând-o pe mama cum prefera să se afle în compania lui decât în a mea. Iar această suferinţă îmi îngăduise să îmi dau seama cât de fals era acest om. Recurgea la cuvinte deja folosite pentru a-şi comunica îngrijorarea, întotdeauna aceleaşi, vea aceleaşi gesturi sau moduri de a-şi oferi ajutorul ca un gentleman. Pentru el, oamenii erau nişte prăzi uşor de biruit. Ştiam asta pentru că-şi încercase trucurile şi farmecele şi cu mine, chiar dacă ştia că pot să văd dincolo de amăgirile lui. Mi-a aruncat câteva cuvinte linguşitoare în glumă, ridicându-mi în slăvi părul în dezordine, exprimarea slabă sau cartea puerilă pe care alesesem s-o citesc. Nu îi zâmbeam. Dacă trebuia să vorbesc, eram concisă. Mama mă certa deseori pentru că eram nepoliticoasă cu el. El râdea pur şi simplu. Îi dădeam clar de înţeles prin expresia de pe chip şi prin postura mea ţeapănă că îl consideram obositor. Oftam sau îmi dădeam ochii peste cap. Nu-mi trădam repulsia pe care mi-o stârnea, fiindcă asta ar fi însemnat să-l las să câştige. Cadourile pe care mi le făcea le lăsam pe masa din biroul mamei. Şi de fiecare dată când mă întorceam mai târziu, vedeam că dispăruseră.

La scurt timp după Anul Nou, Fairweather şi mama mea s-au certat. Aflase de la Porumbiţa de Aur că împărţise patul cu Nor Pufos înainte şi după ce fusese cu ea. Mama nu avea nici o pretenţie de monogamie. În definitiv, şi ea avea alţi iubiţi din când în când. Dar Fairweather era favoritul ei şi îşi imaginase că iubiţii ei nu-şi vor face de cap cu angajatele din propria ei casă. Am auzit-o Porumbiţa de Aur când i-a spus mamei cum stăteau lucrurile, începând cu o remarcă usturătoare :

— Ţi-am zis acum nouă ani că bărbatul ăsta te ia de proastă.

Dorinţa te orbeşte mult timp şi după ce ţi-a luat minţile în pat. Porumbiţa de Aur obţinuse de la servitoarea ei toate detaliile şi spusese că nu o va menaja deloc pe mama, astfel încât să-l alunge în sfârşit pe Fairweather din patul ei.

— De-a lungul ultimului an, a făcut-o fericită cu vârf şi îndesat, toate servitoarele au auzit-o ţipând de extaz, de credeau că are cine ştie ce client sadic. Toate au auzit. Toate ştiu – celelalte curtezane,
servitoarele şi servitorii. L-au văzut lunecând pe coridoare. Şi ghici cum a obţinut Nor Pufos bani de la el. Erau banii pe care i-ai dat tu pentru „nişte cheltuieli mărunte pe care trebuia să le facă, iar sumele pe care le avea de încasat întârziau“, după cum a zis el. Mama a ascultat fiecare cuvinţel care îi dezvăluia tot adevărul dezgustător. Cred că a simţit ceea ce mă rănise şi pe mine adesea : când cineva iubit preferă pe altul în locul tău. Îmi părea bine că o chinuia acum această durere. Voiam să ştie ce suferinţă îmi provocase. Voiam să-mi ofere la fel de multă dragoste câtă îi dăruise acelui escroc.

Articole similare

Mirajul fericirii, de Walker Percy

Jovi Ene

3 cărți recente de la Humanitas Junior pe care vi le recomandăm de 1 Iunie – Ziua Copiilor

Jovi Ene

Fragment în avanpremieră: ”Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit”, de Karl Ove Knausgard

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult