Dacă ești în căutarea unor lecturi care să te provoace, să te emoționeze și să-ți ofere perspective diferite asupra realității, atunci sigur vei putea alege măcar unul dintre cele trei titluri despre care am scris în materialul de săptămâna asta. Fiecare volum, distinct atât ca stil, cât și ca tematică, reprezintă o călătorie literară care explorează fie subtilități psihologice ale spațiilor intime, fie impactul devastator al războiului, fie misterul care învăluie cotidianul. Toate sunt povești care îți vor rămâne în minte mult timp după ce vei fi întors și ultima pagină.
1. „Șapte case goale”, de Samanta Schweblin
Editura Litera, 2025, traducere: Lavinia Similaru
Samanta Schweblin, voce distinctă în peisajul literar contemporan, de care m-am îndrăgostit când am citit Vis febril (câștigător ale Premiului Tigre Juan 2015 și finalist al Premiul Man Booker International 2017), în povestirile din volumul Șapte case goale are din nou o abordare particulară a narațiunii și abilitatea de a introduce elemente bizare și suprarealiste în contextul cotidian. Textele creează o senzație de neliniște, tensiune subterană și aduc aminte de prozele lovecraftiene. Proza concisă și directă, frazele relativ scurte și la obiect, fără digresiuni inutile, sunt alte elemente care m-au făcut să plasez volumul pe primul loc în listă. Mai toate poveștile sunt fluide și se concentrează pe acțiune și pe percepțiile personajelor, ceea ce m-a surprins mai mult decât plăcut, având în vedere că au fost publicate inițial în 2015.
Textele au accente de horror, paranormal, straniu, mystery sau distopie, explorează frici întunecate și relația dintre realitate și imaginar. Construite cu o precizie de ceasornicar, povestirile transformă situații aparent banale în evenimente neliniștitoare. Spațiile în care se desfășoară acțiunea nu sunt doar fundal, ci influențează comportamentele, conferă ritm și creează tensiune.
Cele șapte case din aceste șapte povestiri sunt neobișnuite. în fiecare lipsește ceva: o persoană, sau un adevăr, sau o amintire; unele camere sunt seducătoare, altele sunt în totală dezordine, altele sunt goale și ceva se strecoară totdeauna înapoi înăuntru: o fantomă, o luptă, intruși, o listă de lucruri de făcut înainte să mori, prima întâlnire a unui copil cu întunericul sau eșecul unor părinți. Samanta Schweblin inserează în fiecare adevăruri suprarealiste despre sentimentul de acasă, de apartenență, despre fragilitatea legăturilor noastre cu ceilalți, despre singurătatea și despre relațiile complexe dintre oameni.
2. „Marlboro de Sarajevo”, de Miljenko Jergović
Pandora M, 2025, Anansi Contemporan, traducatori: Adrian Oproiu, Goran Colakhodzic
Volumul lui Miljenko Jergović este compus dintr-o colecție de douăzeci și nouă de povestiri despre războiul din Bosnia și urmările sale, majoritatea plasate în anii ’90, și explorează impactul războiului asupra vieților oamenilor obișnuiți, dar și povești despre vieți normale și imperfecte, în care războiul joacă un rol minor. Proze foarte bine scrise, cu observații fine și multă varietate, emoție și umor negru, autorul fiind considerat, pe bună dreptate, aș zice, „unul dintre cele mai mari talente literare” din Bosnia ultimelor decenii.
Având în fundal semnul asediului care a măcinat orașul Sarajevo vreme de aproape trei ani, povestirile urmăresc destinele celor asediați și leagă vieți, sunt lipsite de lamentații, protagoniștii lor își acceptă în cele din urmă soarta și curgerea ineluctabilă a evenimentelor. După Sarajevo Marlboro în 1994, Jergovic a publicat nouă cărți, fără a înceta să fie un observator și critic fervent al vieții politice și culturale croate. O temă centrală în prozele din acest volum este ecartul dintre realitate și o versiune idealizată a Bosniei. Această disjuncție nu este doar o metaforă, ci se manifestă adesea prin pierderi concrete și ireversibile, iar prezența mortalității este aproape un laitmotiv. De fapt, conceptul de moarte este extins dincolo de ființele umane, sugerând o pierdere a obiectelor familiare, a normalității și, în cele din urmă, devine un mod de viață.
Un elogiu al rezilienței umane în fața morții, mai degrabă decât o lamentare a morților înșiși. Această perspectivă mută accentul de la victima pierderii la supraviețuitor, explorând mecanismele lor de adaptare și transformare. Prin evitarea frontului și a eroismului militar, Jergović aduce în prim-plan trauma latentă și consecințele pe termen lung ale războiului asupra psihicului individual și colectiv. Lumea de dinainte de război, cu regulile și structurile sale, devine de neînțeles sau irelevantă, lăsând personajele într-un vid de sens.
Lăudată de Slavenka Drakulić și Aleksandar Hemon, printre alții, cartea explorează cu o simplitate remarcabilă felul în care momentele obișnuite se transformă iremediabil sub impactul războiului, reamintindu-ne de fragilitatea noastră structurală și de capacitatea umană de a prețui viața chiar și în cele mai sumbre circumstanțe, umorul negru și ironia fiind, desigur, abil inserate în povestiri.
3. „Nava neagră”, de Nicola Pugliese
Editura Vellant, 2025, traducere: Geanina Tivdă
Pe Nicola Pugliese l-am descoperit destul de recent, când am citit volumul Malacqua, publicat în 2022, tot la editura Vellant. De data asta este vorba despre o colecție de povestiri, cam în același registru, tulburătoare, care abundă de muzicalitate și care explorează realitatea cotidiană a orașului Napoli într-un mix de întâmplări stranii. Cartea se concentrează pe viețile bulversate ale napolitanilor, prinse într-o rutină birocratică, dar în același timp confruntate cu fenomene inexplicabile – de la o navă neagră misterioasă, la obiecte cotidiene ce sfidează logica.
Textul e pus în valoare veritabile pasaje de realism magic, cum spuneam, cam în același registru stilistic ca volumul „Malacqua”, oferind, în același timp, și detalii despre viața autorului, un jurnalist napolitan descoperit de Italo Calvino, care a ales să se retragă din viața publică după succesul inițial al romanului său. Nava neagră continuă explorarea spiritului napolitan, o cronică a vocilor și stărilor de spirit ale locuitorilor, mereu în așteptarea unui eveniment extraordinar.
Stilul său jurnalistic este caracteristic tuturor textelor din volum, cu pasaje ce alternează lirismul cu note de cronică de ziar, o trăsătură distinctivă fiind folosirea numelor complete ale personajelor. Prin această abordare, Pugliese reușește să imortalizeze esența orașului Napoli, un loc care pulsează în permanență, un Napoli de la sfârșitul anilor ’70, perfect descris în viciile și perversiunile sale birocratice. Avem personaje care încearcă adesea să scape de propria singurătate și de propriile gânduri obsesive, care ascund de multe ori fantome.
Ca într-un veritabil scenariu kafkian, sunt inimitabile părțile în care naratorul revine la rolul de cronicar și relatează declarațiile miilor de ganglioni ai aparatului birocratic care se înghesuie să se descarce de responsabilitate cu fraze ticluite, pe care le putem citi și noi astăzi în comunicatele agențiilor de presă când se întâmplă ceva ieșit din comun. Pagini care, tocmai din acest motiv, nu și-au pierdut niciun strop din prospețime, deși sunt perfect ancorate într-o epocă trecută, dar bine reprezentată.
Volumul abundă de fragmentare narativă, fiecare povestire, deși centrată pe evenimente extraordinare și pe reacțiile napolitanilor, pare să funcționeze ca o piesă dintr-un mozaic mai amplu. Această discontinuitate devine un atu, reflectând natura haotică și imprevizibilă a vieții, mai ales într-un oraș precum Napoli. Trecerile rapide între scene sau personaje sugerează un flux al conștiinței colective, mai degrabă decât o narațiune liniară. Amestecul eclectic de genuri și tonuri, lirismul și rigoarea jurnalistică sunt combinații care creează o tensiune interesantă: pe de o parte, avem frumusețea limbajului și redactarea emoțiilor, iar pe de alta, obiectivitatea rece, aproape clinică, în înregistrarea faptelor și a declarațiilor. Un hibrid stilistic ce face deliciul celor care iubesc textele care provoacă.
