Stiri

COSMOS for KIDS: Apă pe Marte? | atelier interactiv cu astronomul Adrian Sonka

afis-cosmos-kids-web-0110 octombrie 2016, orele 19.00, la Journey Pub ( str. George Enescu, nr. 25, în Piața Romană)

* Eveniment cu intrare liberă, dedicat copiilor… între 5 și 100 de ani

FB: https://www.facebook.com/events/176965056080420/

Editura Nemi și Journey Pub vă invită la o altfel de seară de popularizare a științei, în cadrul seriei de evenimente COSMOS desfășurate lunar de echipa Journey Pub, cu sprijinul astronomului Adrian Sonka: pornind de la un roman plin de aventuri (extra)terestre pentru micii astronauți în devenire, luni, 10 octombrie, de la ora 19.00 la Journey Pub, Adrian Șonka prezintă pentru prima data, special pentru copii “povestea” științifică despre descoperirea elementului Apa pe planeta Marte.

Atelier

Copiii vor porni astfel pe urmele lui Arty, din romanul Viața pe Marte, de Jennifer Brown, apărut la editura Nemi și vor descoperi alături de el, și ghidați de Adrian Șonka, misterele planetei Marte. Cum ar fi dacă ai trăi pe Marte şi ce ai vedea pe cer de acolo? Cum arată planeta şi care sunt cele mai interesante locuri de pe ea? Sunt doar câteva dintre întrebările la care cu siguranţă participanţii (de la mic la mare) vor primi răspuns.

*

Intrarea la eveniment este liberă, în baza unei rezervări la numărul de telefon: 0752 285 286.

*

Invitat: astronomul Adrian Sonka

Adrian Sinka este astronom, absolvent al Facultății de Fizică din Bucuresti, cu specializarea metrologie. Este membru al Astroclubului București și membru colaborator al AAVSO (American Association of Variable Star Observers). Poate fi urmărit în activitatea sa de astronom pe site-urile www.astronomic.ro şi www.astro-urseanu.ro.

cover-cosmos-4-kids-01

Cartea

În vârstă de 12 ani, Arcturus Betelgeuse Chambers, zis Arty, face parte dintr-o familie pasionată de privitul în stele, iar dorința lui cea mai mare este de a găsi viață pe alte planete. Prima țintă a căutărilor sale este Marte, planeta cea mai apropiată de noi și, seară de seară, își îndreaptă telescopul înspre ea pentru a fi primul care descoperă marțienii.

Însă totul amenință să se termine când părinții îl anunță că se vor muta în Las Vegas (orașul cel mai luminat de pe Pământ și, din cauza asta, cel în care noaptea abia dacă se văd stelele). Și, de parcă toate astea nu erau suficiente, trebuie să stea la vecinul său înfricoșător (pe care-l bănuia că e, de fapt, un zombi) cât timp ei se duc să caute o casă nouă. Dar ceea ce părea a fi un coșmar se transformă în aventura vieții sale: vecinul nu doar că nu e zombi, dar e chiar Cash Maddox, un fost astronaut de la NASA, acum la pensie. Alături de Cash, Arty are ocazia să afle minunatele taine ale cosmosului, dar și să descopere că adevărata prietenie nu ține cont de vârstă.

Organizatori: Echipa Journey Pub & Editura Nemi

Rezervări: 0752 285 286

Parteneri Media: ASUR, Orasul Vorbeste RRC, Radio Guerrilla, Gratuitor.ro, RomaniaPozitiva.ro, Bookblog.ro, Filme-carti.ro, Literaturapetocuri.ro, Anyplace.ro, UrbanThings.ro, JudyFlorescu.com, MamapeToc.ro, Urban.ro, RoEvents.ro, InOras.ro

Articole similare

Prima ediţie a „Galei Industriei de Carte din România” BUN DE TIPAR

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele cinci cărți ”Cinci zile care au zguduit lumea. Relatările unor martori oculari de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Kim Thúy şi Pascal Janovjak în România

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult