Astăzi, 21 februarie 2019, Jonathan Safran Foer împlinește 42 de ani, iar Editura Humanitas Fiction a decis, împreună cu noi, să-l sărbătorească printr-un concurs cu două pachete de două cărți ale scriitorului american, ”Iată-mă” și ”Totul este iluminat”.
Despre cărți:
”Iată-mă”: Cu mult umor, dar și cu adâncă melancolie, Foer construiește o poveste multistratificată. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreiești din Washingtonul actual în interval de patru săptămâni și demolează, nivel după nivel, construcția existenței ei intime și sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viața și care se dovedește a fi mai fragil și mai vulnerabil decât și-ar fi imaginat. Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic“, după propria caracterizare, și Jacob, soțul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu fiii lor, Sam, Max și Benjy – trei copii cu personalități complexe și sofisticate –, în confortul metropolei americane, ducând o viața tihnită, îmbogățită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puțin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a lui Sam, Julia descoperă în telefonul soțului ei mai multe mesaje cu un conținut sexual explicit, totul sare în aer, scoțând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare.
”Totul este iluminat”: Un tânăr, Jonathan Safran Foer, ajunge în Ucraina, călăuzit de o fotografie de familie îngălbenită. El se află în căutarea femeii care, cu cincizeci de ani în urmă, l-a salvat pe bunicul lui de naziști. În periplul său este însoțit de tânărul Alex, ghidul ucrainean a cărui engleză stâlcită stârnește hohote de râs. Alături de bunicul acestuia, hăituit de amintirile războiului, și de cățeaua Sammy Davis Jr., Jonathan parcurge un traseu inițiatic la capătul căruia îl așteaptă un secret teribil.
Pentru a câștiga unul din cele două pachete, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:
În afara celor două romane puse în concurs, care este cel de-al treilea roman de Jonathan Safran Foer apărut la Editura Humanitas Fiction?
Condiţii de participare:
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- câştigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorti prin intermediul Random.org, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 24 februarie 2019, inclusiv, iar castigatorii vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi pachetul Jonathan Safran Foer.
Succes!
Concurs promovat pe Câștigă.net.
Later edit (25 februarie 2019): Câștigătorii au fost trași la sorți prin intermediul Random.org. Aceștia sunt:
1. Eugen Șfartz
2. Marius Nicola
Felicitări!
101 comments
Extrem de tare & incredibil de aproape…
O zi frumoasă! Mulţumim pentru concurs!
a 3a carte este „Extrem de tare si incredibil de aproape”, carte pe care am si citit-o si mi-a placut mult.
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
„Extrem de tare si incredibil de aproape” în 2007 (prima ediție), iar cronologic al treilea roman a fost „Iată-mă” în 2017.
„Extrem de tare și incredibil de aproape”
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Al treilea roman se numeste „Iata-ma”
Al treilea roman este „Iata-ma”
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
Extrem de tare și incredibil de aproape 🙂
Extrem de tare si incredibil de aproape, pe care am citit-o.
Extrem de tare & incredibil de aproape 🙂
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de apropae.
„Extrem de tare & incredibil de aproape”
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
„Extrem de tare & incredibil de aproape”
Extrem de tare și incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
„Extrem de tare si incredibil de aproape”.
Extrem de tare & incredibil de aproape – Jonathan Safran Foer
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare & incredibil de aproape. Un roman minunat cu o ecranizare pe măsură.
Extrem de tare & incredibil de aproape
🙂
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de aproape
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
Extrem de tare și incredibil de aproape
Celălalt roman scris de Jonathan Safran Foer este ”Extrem de tare și incredibil de aproape.”
”Extrem de tare și incredibil de aproape”
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape.
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
Extrem de tare si incredibil de aproape.
„Extrem de tare si incredibil de aproape” 🙂
„Extrem de tare și incredibil de aproape”
Extrem de tare și incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape.
„Extrem de tare și incredibil de aproape”
Al treilea roman apărut la editura Humanitas Fiction al scriitorului Jonathan Safran Foer se numește „Extrem de tare și incredibil de aproape”.
Ce-a de a treia carte scrisă de acest autor, care a apărut la Humanitas, este „Extrem de tare şi incredibil de aproape”.
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare, incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare & incredibil de aproape
Al 3 roman se numește „Extrem de tare și incredibil de aproape „
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de aproape.
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
“Extrem de tare și incredibil de aproape”
Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de aproape
“Extrem de tare și incredibil de aproape”
“Extrem de tare și incredibil de aproape”
Al treilea roman al lui Jonathan Safran Foer publicat de Humanitas Fiction este „Extrem de tare si incredibil de aproape”.
„Extrem de tare şi incredibil de aproape”
„Extrem de tare si incredibil de aproape”
EXSTREM DE TARE SI INCREDIBIL DE APROAPE
„Extrem de tare și incredibil de aproape”
Al treilea roman este Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de aproape.
Extrem de tare și incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape.
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Extrem de tare & incredibil de aproape
Extrem de tare și incredibil de aproape
Extrem de tare si incredibil de aproape
Comments are closed.